Guvernanții noștri mimează lupta cu sărăcia

Nici o strategie, nici un program care a ţintit reducerea, eradicarea sărăciei în ţara noastră (doar în ultimii zece ani a fost adoptată cam o duzină de asemenea docu­mente), nu a dat rezultate. Fiindcă, precum reiese dintr-un studiu recent al Insti­tutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, acestea „nu erau coerente, eficiente şi durabile”.

Tipărim strategii, programe ca la conveier, dar nu îndeplinim nici una

Una dintre primele şi cele mai ample măsuri de combatere a să­răciei în ţară a fost Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, adoptată la sfârşitul anu­lui 2004. Însă, din cauza finanţării proaste, aceasta a eşuat. La doar un an după punerea în aplicare, nive­lul sărăciei a crescut.

Peste un an, a fost lansat Progra­mul naţional „Satul moldovenesc”, pentru realizarea căruia se preve­dea un buget de 45 de miliarde de lei. Însă acesta nu a fost realizat nici peste câţiva ani, nici până în prezent.

Tot în acelaşi an, a fost adoptat programul de guvernare pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”, în care reducerea sărăciei era privită ca una dintre priorităţile guvernului de atunci. Totodată, în răstimpul dat, au fost concepute şi alte pro­grame care vizau diminuarea sără­ciei în ţară, precum Strategia ocu­pării forţei de muncă pentru anii 2002-2008, Programul naţional de ocupare a forţei de muncă pe anii 2003-2005, Programul de dezvol­tare a micului business. Însă, de îndată ce au fost adoptate, au și fost date uitării.

Guvernanţii invocă lipsa banilor, experţii îi acuză de ignoranţă şi incompetenţă

Un alt proiect grandios, prin care se pretindea reducerea capita­lă a sărăciei, părea să  fie şi Planul Naţional de Dezvoltare a Republicii Moldova pentru anii 2008-2011. Însă, chiar la un an de la demararea lui, cota sărăciei a rămas la nivelul anului în care a fost gândit. În loc să se concentreze pe realizarea acestui proiect, guvernul din acea vreme, în contextul politicilor de reducere a sărăciei, adoptă programul „Pro­gres şi Guvernare”. Din păcate, chiar în primul an de implementare a lui, sărăcia atinge 30,4, adică în creştere faţă de anul precedent.

În anul 2009, este adoptat un nou program de guvernare până în 2013 „Integrare europeană: liber­tate, democraţie, bunăstare”, care are drept obiectiv „Republica Mol­dova – o societate fără sărăcie”. În scurt timp după aceasta, este lansa­tă Strategia Naţională de Dezvolta­re „Moldova 2020”, care, în opinia experţilor, este primul document de planificare strategică pe termen lung, ce prevede eliminarea sărăciei prin creştere economică, stimularea investiţiilor, înlăturarea barierelor care constrâng activitatea economi­că. În mod concret, se preconiza ca până în anul 2020 aproape 150 de mii de persoane sau 20 de procente din populaţia săracă a ţării să scape de mizeria materială.

Oricum, Moldova rămâne cea mai săracă ţară din Europa

Cu părere de rău, la momentul de faţă, Republica Moldova rămâ­ne cea mai săracă ţară din Europa. Datele statistice oficiale arată că produsul intern brut pe cap de lo­cuitor este cel mai mic pe continent şi valorează 3630 de dolari, potrivit datelor din 2012. Banca Mondială clasifică ţara noastră drept ţară în care locuitorii ei au venituri mai mici decât medii. Mai grav, analiş­tii acestei instituţii financiare inter­naţionale susţin că nivelul sărăciei în Republica Moldova va creşte în următorii ani. Doar către finele anului 2015, cota sărăciei va ajunge până la 38 de procente, pe fundalul crizei bancare, al creşterii rapide a preţurilor. Salariul mediu pe ţară nu permite un trai decent persoa­nelor angajate în câmpul muncii, iar aproape 83 la sută dintre peroa­nele vârstnice ridică pensii a căror mărime este mai mică decât mini­mul de existenţă.

De ce, în ciuda „troianului” de strategii, programe de diminuare şi combatere a sărăciei, acest feno­men negativ se extinde în Republi­ca Moldova? Cei de la guvernare invocă lipsa banilor în bugetul ţării pentru a duce la capăt proiectele respectivele. Însă Mariana Iaţco, doctor în ştiinţe, autorul studiu­lui, consideră că invocarea acestui pretext reprezintă „mai degrabă o justificare a incompetenţei în faţa necesităţii absolute de a întreprinde ceva semnificativ, a ignorării unei probleme care este crucială pentru dezvoltarea întregii colectivităţi”. În opinia dumneaei, este nevoie de a întreprinde măsuri concrete de pre­venire a sărăciei. În primul rând, de a nu admite căderea veniturilor mai jos de minimul de existenţă, crea­rea de locuri de muncă, asistarea şi protecţia grupurilor vulnerabile de salariaţi, înființarea şi dezvoltarea capacităţilor de producere a bunăs­tării prin formare, menţinere şi dez­voltare a potenţialului uman.

Expertul crede că Guvernul ar trebui să lărgească, pentru persoa­nele aflate în sărăcie, posibilităţile de creştere a veniturilor, să creeze un sistem de suport social care să anuleze dependenţa de prestaţiile sociale şi să minimizeze procese­le sociale care alimentează sără­cia, precum şomajul, corupţia etc. De asemenea, persoanele afectate de sărăcie ar trebui să beneficieze de anumite politici de suport prin acordarea unui ajutor social tempo­rar pentru depăşirea situaţiei mate­riale dificile, a  unui sprijin pentru achiziţionarea spaţiului locativ pen­tru tineri, familiile cu mulţi copii, cu venituri modeste, precum şi un suport pentru producerea bunurilor necesare de consum propriu.

Sergiu Iurcu, şef adjunct al De­partamentului protecţie social-eco­nomică a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, îi dă dreptate Marianei Iaţco, care spune că guvernările inventează diverse pretexte pentru a justifica propri­ile eşecuri în ce priveşte reducerea şi combaterea sărăciei. Mai mult ca atât, el susţine că guvernele noastre au prostul obicei de a se face surde la sugestiile, recomandările care sunt făcute de societate. Astfel, sin­dicatele din ţară, ani în şir, caută să convingă Guvernul, anumite minis­tere în privinţa punerii în aplicare a multor măsuri de protecţie socială a angajaţilor. Până la urmă, soluţiile sindicatelor sunt fructificate, însă cu mare întârziere, care permite ca între timp nivelul sărăciei să avan­seze. Multe dintre fenomenele care alimentează sărăcia în ţară, a mai menţionat dumnealui, ar putea fi eliminate în cadrul negocierilor şi consultărilor tripartite, însă, din cauza instabilităţii guvernelor noas­tre, acestea, practic, au fost sistate. Cu părere de rău, a relevat Sergiu Iurcu, ne confruntăm nu doar cu o proastă executare a politicilor de reducere şi eliminare a sărăciei, dar şi a altor acte adoptate de către Gu­vern, Parlament în domeniul eco­nomic, al fiscalităţii.