Ghenadie Donos: „Educația trebuie susținută prin politici coerente. Este vorba, în ultimă instanță, de viitorul țării”

Interviu cu Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei.

– Se știe, o societate este lipsită de viitor fără o școală bună, fără investiții în educație. Puteți să ne spuneți, suc­cint, care este astăzi situația în do­meniul educației și cum stăm la acest capitol pe plan internațional, hai, să spunem, în comparație cu alte state avansate?

–  Educația din Republica Moldova se află într-un proces de reformă și recupera­re, cu provocări majore, dar și cu investiții semnificative. Conform testelor PISA 2022, 50% dintre elevii de 15 ani întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor și rezolva­rea problemelor matematice. Scorul mediu a scăzut la 414 puncte, R. Moldova ocu­pând locul 45 din 81 de țări, sub România și mult sub liderii europeni, precum Estonia și Elveția.

Persistă diferențe mari între mediul urban și cel rural, iar elevii din școlile mici pot avea întârzieri de până la 2,5 ani în pro­cesul de învățare. Pentru a reduce aceste decalaje, Guvernul investește 220 de mi­lioane de euro în modernizarea școlilor, mese gratuite, sprijin financiar pentru fa­milii, revizuirea curriculumului și formarea profesorilor.

Totodată, sistemul se aliniază la standar­dele europene prin Procesul de la Bologna, diplomele fiind recunoscute internațional, iar universitățile devin tot mai atractive pentru studenți străini.

Deși decalajul față de statele avansa­te persistă, direcția este clară: o educație modernă, echitabilă și competitivă la nivel european.

–  Premiile obținute de discipolii școlii moldovenești la olimpiade internațio-nale, la matematică, dar și la alte discipline, vorbesc despre o normă sau despre o excepție în situația în care se află domeniul educație de la noi?

–  Rezultatele remarcabile obținute de elevii moldoveni la olimpiade internaționale reflectă un potențial uman excepțional, susținut de profesori dedicați. Cu toa­te acestea, ele sunt mai degrabă excepții care evidențiază problemele sistemice din educație, decât o normă generală.

Sindicatele, inclusiv FSEȘ, susțin investiții sistematice pentru ca aceste „insule de excelență” să devină o realitate accesibi­lă tuturor elevilor. Medaliile nu trebuie să mascheze problemele, ci să inspire reforme și resurse dedicate educației.

–  Despre lipsa de cadre didactice în școli s-a tot vorbit la noi în ultimul timp: tot mai puțini absolvenți de facultăți pedagogice îmbrățișează profesia de dascăl, multe locuri vacan­te fiind suplinite de pensionari… Ce e bine și ce e rău aici?

–  Suplinirea posturilor vacante cu pro­fesori pensionari este o soluție de criză: oferă stabilitate pe termen scurt, aduce experiență și responsabilitate, dar nu rezol­vă problema de fond. Sistemul devine de­pendent de cadre epuizate, fără o generație tânără pregătită să preia ștafeta.

Riscurile majore sunt: pierderea con-tinuității și a viziunii pe termen lung; de­calaj generațional și dificultăți de adaptare la realitățile digitale; epuizarea resurselor umane și risc de burnout.

Cauza principală este devalorizarea pro­fesiei prin salarii mici, birocrație excesivă și lipsa prestigiului social.

Soluții propuse sunt: politică salarială care să aducă venitul mediu din educație la nivelul mediu pe economie (în prezent, diferența este de 15–22%); programe de mentorat și stagii plătite pentru studenții la pedagogie („Fii Pro!”); condiții de muncă mai bune și reducerea birocrației.

Este vital să transformăm profesia di­dactică într-o alegere de viitor, nu într-o soluție de compromis.

–  Una din condițiile care ar atrage oameni bine pregătiți în școli ar fi salariile motivante și condițiile bune de muncă. În România, intelectua­lii, din diferite domenii, sunt mult mai bine plătiți decât la noi. De ace­ea, mulți tineri sunt tentați să ple­ce să muncească peste Prut, chit că nu există un impediment al limbii, cum ar fi în alte țări din Uniunea Europeană. Ce ar trebui să se facă la noi, pentru a ține pasul cu progrese­le și ascensiunea pe plan internațional în educație?

–  Pentru ca educația să devină cu adevărat o prioritate națională, este esențial să trecem de la promisiuni la acțiuni concrete. Salariile motivante și condi-țiile bune de muncă sunt fundamentale pentru atragerea și păstrarea cadrelor di­dactice.

Direcții esențiale de acțiune: echitate salarială: salariul mediu în educație să fie egal cu cel mediu pe economie, conform normelor europene; siguranță și respect: aplicarea fermă a legislației care protejea­ză personalul didactic (Legea 108/2024 și 136/2024); suport psihologic: introducerea unui psiholog școlar în fiecare instituție pentru prevenirea burnout-ului; reducerea decalajului rural/urban: politici salariale și de formare care să încurajeze profesorii să rămână în zonele rurale; statut social ridi­cat: promovarea profesiei prin fapte, nu doar prin declarații, pentru a atrage tineri talentați.

Este vorba, în ultimă instanță, de viitorul țării. Educația trebuie susținută prin bugete adecvate și politici coerente.

–  Au existat cazuri de agresiune psihologică și fizică împotriva pro­fesorilor. În ce măsură noua lege, adoptată în 2024, care prevede amenzi celor care jignesc cadrele didactice,  îi protejează pe profesori?

–  Până în 2024, legislația nu prevedea sancțiuni clare pentru jignirea profesorilor. La inițiativa FSEȘ, au fost introduse mo­dificări în Codul Contravențional și în cel Penal, care sancționează ultragierea cadre­lor didactice.

Prevederile principale: amenzi de până la 1250 de lei pentru ultraj simplu; până la 7500 de lei sau arest de 15 zile pentru jig­niri premeditate însoțite de huliganism sau vătămare corporală.

Legea oferă un cadru juridic impor-tant, cu efect disuasiv, dar aplicarea ei depinde de claritatea termenilor și de ca­pacitatea victimelor de a documenta fapte­le. Termenii precum „huliganism” sau „jignire premeditată” pot fi interpretați dife-rit, iar obținerea probelor rămâne dificilă.

Totuși, este un pas esențial spre un me­diu educațional mai sigur. Campaniile de sensibilizare, inclusiv cea din decembrie 2023, cu participarea a 60.000 de mem­bri FSEȘ, au contribuit la această schim-bare. Legea protejează demnitatea profe­sională și reafirmă respectul față de profe­sori.

–  Biroul Executiv al FSEȘ a aprobat, în ultima ședință, Instrucțiunea pri­vind activitatea de mentorat în ca­drul FSEȘ. De ce era nevoie de această instrucțiune? Care ar fi efectul ei în plan sindical și, dacă vreți, și în plan didactic?

–  Instrucțiunea aprobată de Biroul Exe­cutiv al FSEȘ transformă mentoratul dintr-o activitate ocazională într-un proces struc­turat, cu efecte directe în plan sindical și educațional.

În plan sindical, aceasta creează un cadru unitar pentru formarea continuă; stabilește responsabilități clare pentru liderii sindi­cali; consolidează capacitatea organizației și implicarea membrilor tineri.

În plan didactic: oferă sprijin profesori­lor debutanți prin modele de bune prac­tici; valorifică experiența cadrelor didactice consacrate; contribuie la creșterea calității educației și la recunoașterea rolului forma­tiv al pedagogilor.

Această inițiativă, susținută de FSEȘ și aflată în atenția ministerului de resort, este un pas important spre profesionalizarea mentoratului și întărirea solidarității în sis­temul educațional.

–  În contextul digitalizării accelerate și al noilor cerințe educaționale, cum sprijină sindicatele formarea conti­nuă și recalificarea cadrelor didacti­ce? Există inițiative concrete în acest sens?

–  În contextul digitalizării accelerate, formarea continuă a cadrelor didactice este o necesitate. FSEȘ susține acest proces prin cursuri dedicate competențelor digita­le, participare la proiecte internaționale și promovarea mentoratului între colegi.

Sindicatul solicită politici educaționale coerente, cu finanțare adecvată și un pro­gram național de recalificare continuă. Nu este suficient să cerem adaptare – trebuie să oferim și instrumentele necesare.

Astăzi, profesorii duc singuri povara schimbărilor tehnologice. FSEȘ este un par­tener activ, dar succesul depinde de anga­jamentul real al autorităților. Digitalizarea trebuie să fie o oportunitate, nu o povară.

–  În ultima perioadă, se vorbește tot mai mult despre sănătatea mintală a profesorilor, afectați de stres, volum mare de muncă și presiuni din partea părinților și administrației. Ce măsuri ar trebui luate pentru a susține bună-starea psihologică a dascălilor?

–  Stresul, volumul mare de muncă și presiunile externe afectează grav sănăta­tea mintală a profesorilor, cu impact di­rect asupra calității educației. Din păcate, autoritățile discută problema mai mult de­cât o rezolvă.

FSEȘ propune măsuri concrete: redu­cerea birocrației și respectarea timpului de odihnă; servicii gratuite de consiliere psihologică; programe de management al stresului, finanțate de stat; campanii de recunoaștere a rolului profesorului; inclu­derea acestor măsuri în legislația muncii și în convențiile colective.

Un profesor echilibrat psihologic este un profesor performant. Bunăstarea minta­lă trebuie să devină o prioritate națională, nu doar un subiect de dezbatere.

–  Dialogul social între sindicate și autorități este esențial pentru îmbu-nătățirea condițiilor de muncă în educație. Cum apreciați relația actua­lă dintre FSEȘ și Ministerul Educației? Există deschidere reală pentru negoci­eri și soluții durabile?

–  Relația dintre FSEȘ și Ministerul Edu-cației s-a consolidat în ultimii ani, deve-nind mai deschisă și mai pragmatică. Sem­narea Convenției colective 2026–2030 confirmă angajamentul pentru colaborare pe termen lung.

Totuși, provocările persistă. Este vorba de resurse financiare limitate; birocrație și implementare lentă; dialogul social la nivel local rămâne adesea formal, fără rezultate concrete.

Deși ministerul răspunde inițiativelor sindicale, aplicarea reală a convenției de­pinde de voința autorităților locale. Profe­sorii așteaptă soluții tangibile, eficiente, nu doar consultări.

FSEȘ rămâne un partener activ: susține dialogul, dar și exercită presiune atunci când drepturile cadrelor didactice sunt ignorate. Educația nu trebuie să rămână la nivel de promisiuni, ci să se transforme în politici durabile.