Federaţia Sindicală a Lucrătorilor din Comerţ, Alimentaţia Publică, Cooperaţia de Consum, Servicii, Restaurante şi Hoteluri din Republica Moldova („SindLUCAS”) a organizat, la 12 decembrie curent, un seminar educațional. Acesta a avut scopul de a întări abilitățile liderilor sindicali, învățându-i cum să gestioneze mai eficient stresul și emoțiile, să îmbunătățească starea de bine a angajaților și să sprijine dezvoltarea sindicatului prin recrutare și organizare.
La seminar au participat peste 30 de reprezentanți ai organizațiilor sindicale primare din teritoriu, membre ale Federației Sindicale „SindLUCAS”.
În cadrul seminarului au fost abordate mai multe teme esențiale pentru dezvoltarea liderilor sindicali și pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților.
Printre acestea se numără:
- Stresul și strategia de prevenire a epuizării profesionale (burnout), care afectează adesea angajații, în special, în sectoarele de muncă cu un nivel înalt de solicitare emoțională și fizică.
- Inteligența emoțională și succesul: Liderii sindicali au fost instruiți să înțeleagă cum inteligența emoțională – abilitatea de a recunoaște și de a gestiona propriile emoții și pe ale altora – joacă un rol crucial în succesul personal și organizațional, contribuind la îmbunătățirea relațiilor interpersonale și la crearea unui mediu de muncă mai armonios.
- Gestionarea emoțiilor și starea de bine a angajaților: S-a discutat despre importanța menținerii unei stări de bine în rândul angajaților, ceea ce poate duce la un climat de lucru mai pozitiv, la creșterea productivității și la prevenirea problemelor de sănătate mintală asociate cu locul de muncă.
- Organizing și recrutarea sindicală: În cadrul acestui subiect, liderii sindicali au învățat despre im-portanța organizării sindicale, strategii de recrutare a noilor membri și cum să dezvolte o cultură sindicală puternică și incluzivă.
Diana Romanciuc, președinta Federației Sindicale „SindLUCAS”, a menționat: „Acoperirea unor teme variate, de la stres la recrutare, reflectă preocuparea sindicatului pentru bunăstarea angajaților și pentru eficiența organizațională. În cadrul seminarului, participanții au pus accent pe următoarele chestiuni importante în activitatea sindicală: un sindicat puternic, cu mulți membri, poate negocia mai eficient condiții de muncă mai bune, salarii mai mari și drepturi mai protejate, să ofere sprijin constant membrilor și să asigure accesul la diverse servicii (juridice, educaționale etc.)”.
Diana Romanciuc i-a informat pe participanți despre buna colaborare cu CNSM și cu IUF pentru susținerea Federației „SindLUCAS” în diferite domenii de activitate. La seminar au mai luat cuvântul Olesea Frunze, formatoare națională, doctor conferențiar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, și Valentina Chiriac, vicepreședinte al Federației „SindLUCAS”.