3 iulie 2024
Chisinau
Social

Germania va sprijini modernizarea serviciilor publice locale din Moldova

Loading
Social Germania va sprijini modernizarea serviciilor publice locale din Moldova
Germania va sprijini modernizarea serviciilor publice locale din Moldova

 

 

apa-potabila

Foto: acc.md

Un document în acest sens a fost semnat recent, la Bălţi, de către prim-ministrul Iurie Leancă şi ministrul german pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Gerd Müller, aflat în vizită în ţara noastră.

 

Procesul-verbal pe marginea negocierilor in­terguvernamentale bilaterale se referă la decizia Germaniei de a majora volumul asistenţei tehnice şi financiare acordat Republicii Moldova. Sprijinul în cauză va fi orientat spre realizarea unor proiecte de aprovizionare cu apă potabilă şi tratare a apelor reziduale în mediul rural, modernizare a serviciilor publice locale, consolidare a capacităţilor de admi­nistrare publică şi creare a infrastructurii naţionale de calitate în domeniul metrologiei şi controlului calităţii.

Gerd Müller a menționat în context că ţara sa este gata să susţină Republica Moldova în procesul de implementare a Acordului de Asociere pe dimen­siunea ce ţine de cooperarea pentru dezvoltare.

La rândul său, premierul Iurie Leancă a declarat că Guvernul de la Chişinău apreciază înalt asistenţa oferită de Germania în procesul de promovare a re­formelor bazate pe valorile şi principiile europene şi ghidate de standardele acquis-ului comunitar. Rezultatele bune obținute în cadrul cooperării pen­tru dezvoltare creează premise pentru consolidarea şi extinderea asistenţei financiare acordate de par­tea germană, a subliniat Iurie Leancă.

Preşedintele Federaţiei „SindASP”, Vlad Canţîr, a opinat că această asistenţă reprezintă un mare sprijin pentru administraţia publică locală din ţara noastră şi are rolul important de a fortifica funcţia publică pe nivelul unu şi doi. De asemenea, dome­niile de asistenţă tehnică specificate au o impor­tanţă incontestabilă pe fondul necesității de expe­rienţă avansată în domeniu, precum şi de resurse financiare, a accentuat Vlad Canţîr.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand