7 December 2024
Chisinau
Social

Funcționarii cu statut special de la MAI nu cer privilegii, ci condiții și salarii normale

Loading
Social Funcționarii cu statut special de la MAI nu cer privilegii, ci condiții și salarii normale
Funcționarii cu statut special de la MAI nu cer privilegii, ci condiții și salarii normale
bizlaw.md

Incertitudinea și situația economică precară din țară se răsfrânge asupra tu­turor păturilor sociale. Pe marea majo­ritate a funcționarilor publici cu statut special din cadrul MAI, care activează în condiții deosebite, Legea salarizării nu i-a mulțumit.

O mărire de salariu au simţit doar unele categorii de angajaţi cu funcţii de condu­cere, pe când cei cu funcţii de execuţie au rămas la nivelul existent până la adoptarea noii legi a salarizării. Salariile se depreciază continuu, scade puterea lor de cumpărare. Ținând cont de aceste lucruri, Comitetul Fe­deral al Federaţiei „SINDLEX” a adresat un demers către conducerea MAI, solicitând revederea nivelului de salarizare a anga­jaţilor din MAI, mai ales că acesta, pentru foarte mulți angajaţi, deja a ajuns sub nive­lul salariului mediu pe economie preconizat pentru anul 2019.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand