3 December 2024
Chisinau
Social

FSEȘ a tras linie și a schițat noi sarcini pentru anul care vine

Loading
Social FSEȘ a tras linie și a schițat noi sarcini pentru anul care vine
FSEȘ a tras linie și a schițat noi sarcini pentru anul care vine
Vocea poporului

Membrii Consiliului Generalal Federației Sindicale a Educației și Științei, în frunte cu președintele Ghenadie Donos, vicepreședinta Nadejda Lavric și, de asemenea, președintele CNSM, Igor Zubcu, și-au dat în­tâlnire, în una din zilele trecute, la Institutul Muncii, acolo unde au făcut bilanțul activității în anul 2023 și au trasat sarcini pentru viitor.

A fost un an dificil, dar, în pofi­da la toate, s-au înregistrat unele succese. Evident, mai este mult de lucru până a îndeplini revendică­rile cadrelor didactice. Ghenadie Donos a vorbit despre salariile pe­dagogilor și majorarea acestora, soarta direcțiilor de educație, des­pre lipsa pedagogilor în instituțiile de învățământ. De asemenea, des­pre soarta școlilor cu puțini copii, despre școală – oglindă a societății, violența din școli, oprirea migrației, posibile proteste ale profe­sorilor, dar și despre găsirea con­sensului între guvernare și cadre didactice.

„Din luna septembrie și până în prezent, am avut negocieri mai active, să le spunem așa, pe plat­forma minister-sindicate. S-au re­alizat patru runde de negocieri, la care am  găsit anumite tangențe, s-au găsit unele răspunsuri la o parte din întrebările noastre, dar mai avem altele”, a spus Ghenadie Donos.

O problemă care a apărut în anul curent și cu care s-a con­fruntat FSEȘ și este în proces de soluționare este înregistrarea organizațiilor sindicale din cadrul FSEȘ la Agenția Servicii Publice.

„Istoricul problemei vă este cu­noscut, aici mă voi referi doar la organizarea unor seminare de ghi­dare și instruire. Pe 11 aprilie a.c., a avut loc o întrunire a activului nostru sindical cu reprezentanții Inspectoratului Fiscal de Stat. O activitate importantă, desfășurată pe parcursul anului 2023, a fost și avizarea proiectelor de acte nor­mative și legislative”, a menționat Donos.

Cât privește planul de activitate al Consiliului General al FSEȘ pen­tru anul 2024, pe lângă revendică­rile solicitate anterior, care țin de majorarea salariului din educație și aducerea lui la nivelul salariului mediu din economie,  atragerea tinerilor la facultățile pedagogice, motivarea cadrelor didactice cu experiență ca să rămână în sistem, dar și sporirea calității educației în Republica Moldova, pe tot parcur­sul anului vor fi realizate mai multe seminare de instruire şi informare. Informare periodică, la şedinţele Biroului executiv, cu privire la no­utăţile din legislaţie şi activitatea de contribuire la perfecţionarea cadrului legislativ-normativ, iar în luna februarie a anului viitor este programată ședința Comisiei pen­tru negocieri și consultări colective de nivel ramural  cu privire la mersul realizării prevederilor convențiilor colective pe anii 2021–2025.

De asemenea, Consiliul General al FSEȘ va monitoriza cum sunt re­alizate prevederile stipulate în do­meniile prioritare de activitate ale FSEŞ pentru anii 2020–2025, acti­vitatea organelor sindicale privind raporturile de muncă (normarea şi securitatea muncii salariaţilor, acordarea compensaţiilor, indem­nizaţiilor, înlesnirilor sociale). Tot­odată, se va monitoriza realizarea prevederilor Convenţiei colective (nivel de ramură) pe anii 2020-2025, majorarea salariilor și a bur­selor membrilor de sindicat, dar și negocierea și semnarea Contrac­tului colectiv de muncă la nivel de instituții.

FSEȘ este cea mai numeroa­să federație sindicală din cadrul CNSM și întrunește în rândurile sale peste 100 de mii de membri de sindicat din ramura educației și cercetării.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand