Anual, fondurile de susţinere socială a populaţiei acordă ajutoare materiale în valoare de zeci de milioane de lei persoanelor socialmente vulnerabile din ţară. De exemplu, anul trecut, potrivit Nadejdei Boboc, director executiv al Fondului republican de susţinere socială a populaţiei, s-au dat peste 200 de mii de ajutoare materiale în valoare de aproape 108 milioane de lei.
În conformitate cu Regulamentul privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican şi fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, persoanele socialmente vulnerabile pot solicita o asistenţă financiară unică pentru procurarea produselor alimentare, a mărfurilor industriale de primă necesitate, a medicamentelor, articolelor protetico-ortopedice şi pentru achitarea parţială a serviciilor medicale şi a altor cheltuieli vitale suportate de categoriile respective de locuitori ai ţării.
Totuşi, după cum arată o analiză a cheltuielilor realizate de fondurile de susţinere socială a populaţiei de anul trecut, aproape o treime din beneficiari solicită ajutoare materiale pentru procurarea medicamentelor şi achitarea serviciilor medicale. Însă, dat fiind ca majoritatea solicitanţilor care fac parte din categoria respectivă de beneficiari sunt bolnavi cronici, iar mărimea ajutoarelor materiale unice acordate de către fondurile de susţinere socială a populaţiei sunt plafonate, acești bani ar acoperi o buna parte din costul poliţei de asigurare. Bunăoară, anul trecut acestea au fost stabilite în medie de 654 de lei, efectul lor fiind limitat. Astfel încât ajutoarele materiale nu ajung nici pentru procurarea cantităţii necesare de medicamente şi nici pentru plata volumului serviciilor medicale prestate. Unde mai pui că mulţi dintre acei care le primesc suferă de boli cronice, nu au un loc de muncă şi, deci, nu-şi pot permite să procure o poliţă de asigurare medicală obligatorie.
Soluția găsită de Guvern
Guvernul Republicii Moldova a găsit o ieşire din acest impas. Executivul ţării a aprobat, în una din recentele sale şedinţe, proiectul elaborat de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, conform căruia Regulamentul privind distribuirea ajutorului material din mijloacele Fondului republican şi ale fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei şi modul de încasare a plăţilor în aceste fonduri a fost completat cu prevederea că ajutoarele materiale pot fi folosite pentru plata serviciilor medicale „sau a costului poliţei de asigurare medicală obligatorie”.
Nadejda Boboc precizează că deşi mărimea ajutoarelor materiale unice oferite de fondurile de susţinere socială a populaţiei acoperă doar parţial costul unei poliţe de asigurare medicală obligatorie, oricum, reprezintă un suport real, considerabil pentru persoanele ce suferă de boli cronice, care nu dispun de mijloace băneşti. Iar în cazul în care ajutoarele materiale sunt solicitate în primele trei luni ale anului, acestea chiar pot acoperi aproape în întregime preţul poliţelor de asigurare medicală obligatorie, pentru că în această perioadă costul lor este cu mult mai mic.
Ana Moldovanu, şefa Departamentului protecţie social-economică a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, consideră că respectiva decizie a Guvernului este una binevenită şi că pe această cale persoanele socialmente vulnerabile din ţară, care suferă de boli cronice, beneficiind de ajutoare materiale ale fondurilor de susţinere socială, vor avea acces la sistemul public de sănătate pe parcursul anului.