Consiliul interramural al sindicatelor din raionul Edineţa organizat o „masă rotundă” cu genericul „Femeile sindicaliste pentru o muncă şi un trai decent”, dedicată Zilei Mondiale a Femeilor din Mediul Rural.
În cuvântul de deschidere, Stela Ciobanu, preşedinta Uniunii teritoriale Edineţ a FNSAA „Agroindsind”, a menţionat semnificaţia acestei zile și a făcut o evaluare a activităţilor desfăşurate cu femeile din mediul rural pe parcursul anului. Au fost organizate seminare, mese rotunde, convorbiri despre securitatea şi sănătatea în muncă, despre odihna femeilor, măsurile întreprinse de stat în ameliorarea situaţiei femeii.
Liderul sindical a vorbit despre munca decentă, despre necesitatea creării locurilor de muncă pentru tineri, promovarea femeilor în cadrul comisiilor de dialog social la toate nivelurile, instruirea şi informarea femeilor în ceea ce privește modificările efectuate în legislaţie vizând relaţiile de muncă, respectarea egalităţii de şanse. Ea a adus unele cifre concrete despre migraţia femeilor, morbiditatea şi necesitatea promovării unui mod de viaţă sănătos.
De asemenea, a informat despre activitatea Consiliilor de Femei din cadrul FNSAA „Agroindsind”.
Preşedintele raionului Edineţ, Iurie Garas, a venit cu un cuvânt de felicitare în care a menţionat că, într-adevăr, pe umerii femeii din mediul rural cade toată povara greutăţilor. El a făcut referinţă, în special, la scăderea natalităţii, plecarea tinerilor peste hotare, necesitatea de a-i aduce acasă pe tineri, de a deschide mai multe locuri de muncă, de a majora salariile ş. a.
Olga Stratulat, specialist principal în Departamentul organizare, educaţie şi informare al CNSM, a informat participantele despre activitatea Consiliului de Femei din cadrul CNSM, rolul femeii în educarea tinerei generaţii, în dezvoltarea economiei naţionale.
Elena Carchilan, şef-adjunct al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor a vorbit despre cadrul legal pentru respectarea securităţii şi sănătăţii în muncă, facilităţile pentru femei, incluse în Codul muncii, necesitatea creării condiţiilor favorabile de muncă, încheierii contractelor individuale de muncă, atestarea locurilor de muncă ş. a.
Nu au fost ocolite problemele
Ludmila Sîngerean, specialist principal la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Edineţ, şi Ina Lungu de la AOFM Edineţ au informat despre îndemnizaţiile pe care le pot primi femeile la naşterea şi îngrijirea copiilor, alte ajutoare, despre situaţia femeii pe piaţa muncii din raion.
Astăzi se află în evidenţa AOFM din raion 676 de şomeri, inclusiv 370 de femei, adică 55% dintre aceştia. Pe parcursul anului au fost angajate 158 de femei. La cursurile de formare profesională au fost instruite 66 de femei, 47 dintre ele fiind angajate.
Există şi unele probleme, bineînțeles. Astfel, la angajare, agenţii economici solicită o anumită vârstă, calificare, dar salariile fiind foarte mici, tinerii refuză angajarea. S-a vorbit şi despre participarea sindicatelor la târgurile locurilor de muncă, informarea tinerilor despre rolul sindicatelor în protejarea femeilor.
Doamnele au abordat mai multe probleme ce ţin de majorarea impozitelor, a contribuţiilor de asistenţă medicală, implementarea evidenței individuale în medicina prin asigurare.
La fel, s-a vorbit despre îndemnizaţiile mici la naşterea copilului, despre „munca la negru”, creşterea cazurilor de morbiditate şi decese în mediul rural, lipsa infrastructurii la sat etc.
Femeile, totuşi, speră că vocea lor va fi auzită şi, odată cu integrarea în UE, vor avea o muncă mai ușoară şi un trai decent.
În final, femeile au vizionat un mic concert prezentat de artiştii amatori din raion Raisa Ivasiuc şi Ion Vrabie.
Aliona LUCA