10 February 2025
Chisinau
Social

Federația „SINDICONS” promovează siguranța muncii în construcții

Loading
Social Federația „SINDICONS” promovează siguranța muncii în construcții
Federația „SINDICONS” promovează siguranța muncii în construcții
facebook.com

Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS” a organizat, recent, la Institutul Muncii, un seminar de in­struire a specialiștilor în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM). Evenimentul a reunit membrii comite­telor pentru SSM de la întreprinderile din sectorul construcțiilor și președinții organizațiilor sindicale primare.

3În deschiderea seminarului, Victor Tal­maci, președintele Federației „SINDICONS”, a adresat un mesaj de salut, subliniind că securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de activități instituționalizate, având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de mun­că. Acesta a accentuat importanța protejării vieții și sănătății lucrătorilor, subliniind că acest domeniu rămâne o prioritate pentru sindicaliștii din construcții.

Seminarul a oferit participanților opor­tunitatea de a-și aprofunda cunoștințele privind elementele sistemului de manage­ment în domeniul SSM. Aceștia au învățat cum să aplice prevederile actelor normative ce reglementează securitatea muncii și au fost informați despre nivelul de răspundere în caz de nerespectare a acestora.

 

Federația „SINDICONS” și-a asumat angajamentul de a asigura un mediu de muncă sigur pentru toți lucrătorii din construcții

 

Împreună cu formatorul Vitalie Bînzari, specialist la Inspectoratul de Stat al Mun­cii, participanții au fost instruiți cu privire la organizarea activităților de protecție și prevenire în cadrul întreprinderilor. De ase­menea, au fost familiarizați cu lista actelor necesare în domeniul SSM pentru sectorul construcțiilor, precum și cu procedurile de cercetare și comunicare a accidentelor de muncă.

Printre subiectele discutate în cadrul seminarului s-au numărat și elaborarea instrucțiunilor de securitate și a fișelor co­lective de instruire în domeniul SSM, mo­dificările recente ale cadrului normativ, or­ganizarea examenelor medicale la angajare și periodic, precum și atestarea personalului în domeniul SSM.

Acest seminar reflectă angajamentul Federației „SINDICONS” de a asigura un mediu de muncă sigur și sănătos pentru toți lucrătorii din sectorul construcțiilor, conso­lidând astfel cultura prevenirii accidentelor și a protecției muncii.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand