În perioada 27–29 mai 2016, la Casa de odihnă „Campingul din Vadul lui Vodă”, Federația Sindicatelor din Construcții şi Industria Materialelor de Construcție „SINDICONS” a organizat Spartachiada lucrătorilor din ramură. Cea de-a XIV-a ediție a Spartachiadei a fost consacrată Zilei Sindicalistului.
La evenimentul sportiv au participat echipele de la organizațiile și întreprinderile din ramura construcțiilor și industria materialelor de construcție și de la școlile profesionale.
La deschiderea oficială a Spartachiadei, cu un mesaj de felicitare au fost prezenți: Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Lidia Barburoș, director executiv al Federației Patronale „CONDRUMAT”, Margareta Strestian, președintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice, Anatolie Ciobanu, președintele Federației Sindicatelor din Silvicultură „SINDSILVA”, conducătorii întreprinderilor participante.
Victor Talmaci, președintele Federației ”SINDICONS”, a menționat că evenimentul dat a fost organizat în vederea îmbunătățirii activității sportive în colectivele de muncă și pentru a consolida relațiile între membrii de sindicat prin intermediul sportului.
Competițiile sportive s-au organizat la următoarele probe: volei, minifotbal, tenis de masă, joc de dame, sărituri în lungime de pe loc şi la jocul de cărți. Probele au fost arbitrate de un juriu profesionist, în postura de arbitru principal fiind Valentina Cașina.
Învingătorii Spartachiadei a XIV-a, clasamentul general:
Locul I– echipa Școlii Profesionale nr.7 din Chișinău
Locul II – echipa SA „Macon”
Locul III – echipa SRL „Kirsan”
Locul IV – echipa SA „Lafarge Ciment (Moldova)”.
De asemenea, participanții au beneficiat și de un program cultural.