3 December 2024
Chisinau
Social

Fără progrese în combaterea torturii în locurile de detenție

Loading
Social Fără progrese în combaterea torturii în locurile de detenție
Fără progrese în combaterea torturii în locurile de detenție
bloogs.com

Situația privind combaterea tor­turii în locurile de detenție din Republica Moldova, pe parcursul anului 2017, nu atestă progrese față de anii precedenți. Mai mult decât atât, aceasta se înrăutățește. Concluziile se conțin în Raportul de activitate al Consiliului pentru Prevenirea Torturii (CpPT) pentru anul 2017. Cu toate acestea, consi­liul apreciază eforturile instituțiilor statului orientate spre respectarea drepturilor persoanelor aflate în detenție.

Aprecierea dată de CpPT a luat în calcul evenimentele care au avut loc în a doua ju­mătate a anului 2017.  Este vorba de cazul Andrei Brăguță (bătut în Penitenciarul nr. 13 până s-a stins din viață), situația femeii care se presupune că a fost maltratată în Spitalul Clinic de Psihiatrie din or. Codru, precum și creșterea numărului de sesizări adresate procuraturii privind tratamentele inumane și degradante. Dacă, în 2016, au fost înregistrate 538 de sesizări,  în 2017 au fost 569.

 

Poliția aplică forța în exces

În raportul prezentat se menționează că, în locurile de detenție din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, angajații poliției aplică în exces forța față de persoanele reținute, chiar dacă în anumite situații nu este ne­cesară aplicarea acesteia în genere. Perso­nalul este instruit insuficient, iar examina­rea medicală este defectuoasă. Examenul medical al persoanelor reținute, prescris obligatoriu, în multe cazuri nu este asigu­rat sau este formal.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand