La sfârșit de an, membrii Consiliul Educațional al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au făcut bilanțul unor activități și au trasat noi sarcini, cea de bază fiind aspectele ce vizează politicile educaționale ale mișcării sindicale. Președintele CNSM, Oleg Budza, a exprimat îndemnul pentru continuarea perfecționării procesului educațional, astfel încât membrii de sindicat să fie bine informați și să știe cum să-și apere drepturile.
Membrii Consiliului au discutat despre procesul de formare în cadrul proiectului educațional Școala negociatorului sindical, menționând că acesta a fost unul de succes, a existat entuziasm din partea participanților și ar trebui continuat.
Versiunea completă a materialului este disponibilă
doar pentru utilizatorii înregistrați
doar pentru utilizatorii înregistrați
Sunt înregistrat
Logare
Logare
La același subiect