Foto: cotidianul.ro
Este adevărat oare că economia Chinei ar putea exploda în curând? Povara datoriilor, bula imobiliară, întreprinderile publice – zombi, băncile cu probleme – China tot mai des este prezentată în calitate de epicentru al următoarei catastrofe într-o lume marcată de crize permanente.
Eu rămân totuși convins că aceste temeri sunt mult prea exagerate, or China are strategia, resursele și voința necesară pentru a finaliza o transformare structurală profundă și a crea o societate de consum cu un sector de servicii puternic, surmontând în paralel dificultățile ciclice grave. De altfel, mai recunosc că în prezent această opinie este împărtășită de o minoritate.
Bunăoară, Jacob J. Lew, secretarul de stat al Trezoreriei SUA pentru finanțe, de mai multe ori a expus o opinie destul de ciudată, afirmând că America „nu poate fi singurul motor pentru economia mondială”. În realitate, America nici nu este acel motor. Astfel, conform estimărilor, anul trecut, contribuția Chinei la creșterea economie mondiale urma să fie de peste patru ori mai mare decât contribuția SUA. De altfel, posibil că Jacob J. Lew a și exclus deja China din estimările sale privind economia mondială.
Şi dacă presupunem că cei care au dubii vizavi de China au totuşi dreptate? Dacă economia Chinei chiar este în cădere, ritmurile sale de creştere se vor reduce până la nişte indicatori formaţi dintr-o singură cifră sau chiar până la nişte indicatori negativi, cum se întâmplă de obicei în majoritatea ţărilor în perioadele de crize economice? China, evident, va avea de suferit, însă va fi afectată şi economia mondială, care deja se află într-o situaţie vulnerabilă. Să ţinem pumnii pentru economia chineză, însă ar fi bine totuşi să analizăm detaliat în minte acest eventual scenariu.
Fără China, economia mondială deja ar fi intrat în recesiune
Să începem, bunăoară, cu faptul că fără China economia mondială deja ar fi intrat în recesiune. În 2016, ritmurile de creştere, potrivit prognozelor, vor constitui 6,7 la sută, ceea ce este mult mai mult decât anticipau majoritatea analiştilor. Potrivit datelor Fondului Monetar Internaţional, care este şi arbitrul oficial al statisticilor economice mondiale, economiei chineze îi revin 17,3 la sută din PIB-ul mondial (măsurat după paritatea puterii de cumpărare). Creșterea reală a PIB-ului Chinei cu 6,7 la sută, respectiv, ar constitui circa 1,2 puncte procentuale din creșterea economiei mondiale. Această contribuție a Chinei va trebui să fie dedusă din prognozele care anticipau o creștere a PIB-ului mondial cu 3,1 la sută în 2016 (care anterior a fost revăzut în scădere de către FMI), care, respectiv, se va reduce astfel până la 1,9 la sută. Acest indicator este mult mai mic decât cele 2,5 la sută asociate cu pragul recesiunii globale. Evident, aceasta este doar consecinţa directă pentru absenţa Chinei din cadrul economiei mondiale, însă, pe lângă aceasta, mai există şi relaţiile comerciale ale Chinei cu alte mari economii.
Cel mai mult vor fi afectate statele cu o economie bogată în resurse și aici vorbim despre Australia, Noua Zeelandă, Canada, Rusia și Brazilia. Fiind un motor de creștere economică ce utilizează resursele într-un mod intensiv, China a transformat țările enumerate mai sus, care asigură în ansamblu aproape nouă la sută din PIB-ul mondial. Toate aceste state dau asigurări că economiile lor ar avea o structură diversificată și că ele nu ar suferi de o dependență exagerată de cererea Chinei pentru materii prime. Însă în cadrul piețelor valutare opinia este alta: de fiecare dată când așteptările privind ritmurile de creștere în China se modifică (crescând sau descrescând), această evoluție este urmată „la pachet” și de modificarea cursurilor de schimb pentru valutele celor cinci țări. Conform prognozelor FMI, în 2016, economia respectivelor state se va reduce per ansamblu cu 0,7 la sută din cauza recesiunii care mai continuă în Rusia și Brazilia și din cauza ritmurilor modeste de creștere din celelalte trei state. Ar mai fi oare cazul să menționăm că, daca economia Chinei va exploda, această previziune de bază va fi revăzută în descreștere, iar respectiva descreștere va fi una esențială?
Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu partenerii comerciali ai Chinei din Asia. În cele mai multe dintre aceste ţări, economia rămâne dependentă de exporturi, piața chineză fiind principala sursă de cerere externă. Acest lucru este valabil nu numai pentru ţările asiatice în curs de dezvoltare cu economii mai mici (Indonezia, Filipine, Thailanda), dar şi pentru ţările cu economii dezvoltate şi mai mari – Japonia, Coreea, Taiwan. În general, acestor şase ţări asiatice dependente de economia Chinei le revin 11% din PIB-ul global. Colapsul din China ar putea genera cu uşurinţă o reducere cumulată a creşterii economilor lor de cel puţin un punct procentual.
Acelaşi lucru se referă şi la Statele Unite. Pentru America, China reprezintă a treia piaţă de export, care se dezvoltă mai rapid decât altele. În cazul colapsului economiei chineze, cererea la exporturile din SUA se va reduce în mod inevitabil. Drept urmare, ritmurile deja scăzute ale creşterii economice a SUA (aproximativ 1,6% în 2016) se vor reduce cu încă aproximativ 0,2-0,3 puncte procentuale.
Şi, în cele din urmă, să vorbim despre Europa. Creşterea economică în Germania, transformată demult în motorul economiei continentale (care, în caz contrar, s-ar fi oprit demult), este extrem de dependentă de exporturi. În această creştere un rol tot mai important îl are China, devenită acum a treia piaţă pentru exporturile Germaniei, după Uniunea Europeană şi SUA. În cazul realizării scenariului colapsului chinez, se va reduce semnificativ şi creşterea economică din Germania, lucru care va avea un impact negativ pentru restul Europei, care acum e trasă de locomotiva germană.
Mediocritatea de aur sau locomotiva chineză
În raportul din octombrie cu genericul „Perspective economice globale”, FMI a dedicat un capitol întreg analizei urmărilor adverse ale eventualei recesiuni din China, modelând verosimilele repercusiuni globale ale încetinirii creşterii economice din ţara respectivă. Confirmând argumente prezentate mai sus, FMI indică asupra relaţiei acesteia cu exportatorii de materie primă, exportatorii din Asia şi grupul aşa-numitelor economii dezvoltate de importanţă sistemică – Germania, Japonia şi Statele Unite ale Americii. Toate aceste ţări ar avea de suferit cel mai mult în urma eventualului declin din China. FMI a estimat că cele mai afectate vor fi ţările din Asia, urmate la o distanţă mică de ţările bogate în resurse naturale, iar în cazul celor trei ţări dezvoltate efectele negative fiind evaluate la aproximativ 50% din urmările negative suportate de partenerii comerciali ai Chinei din Asia (cu excepţia Japoniei).
Raportul FMI sugerează că efectele indirecte ale colapsului din China vor spori efectele lui directe cu aproximativ 25%. Acest lucru înseamnă că, în cazul în care creşterea economică chineză s-ar evapora brusc în totalitate (în conformitate cu experimentul nostru intelectual), suma efectelor directe (1,2 puncte procentuale din creşterea globală) şi a celor indirecte (aproximativ 0,3 procente) ar putea diminua de două ori evaluarea de bază a creşterii globale în anul 2016 – de la 3,1% la 1,6%. Desigur, acest indice este departe de recordul contracției economiei mondiale de 0,1% din 2009, dar nu se deosebeşte mult de alte două crize globale – cea din 1975 (1% din creşterea PIB) şi 1982 (0,7%).
Poate că sunt acum unul dintre puţinii optimişti în ceea ce ţine de China, dar nu mă pot declara optimist în privinţa perspectivelor economiei mondiale. În opinia mea, lumea se confruntă cu probleme mult mai grave decât pericolul unei puternice recesiuni economice din China. Cu toate acestea, sunt primul susţinător al ideii că fără locomotiva chineză economia mondială post-criza s-ar afla într-o situație extrem de dificilă. „Urşii” care mizează pe colapsul Chinei ar trebui să fie atenţi cu dorinţele lor.
Stephen ROACH,
economist american
