Durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele de muncă suplimentare. Ca excepție, durata timpului de muncă ce include și orele de muncă suplimentare poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână, scrie Monitorul Fiscal.
Este vorba de modificări esențiale la Codul muncii, inclusiv cele ce reglementează programul de muncă, care au intrat deja în vigoare, după ce au fost publicate în Monitorul Oficial.
Alte prevederi țin de valabilitatea contractului colectiv de muncă, încheiat anterior declanșării procedurii de insolvabilitate.
Astfel, în cazul intentării procedurii de insolvabilitate a unității, contractul colectiv de muncă, încheiat anterior declanșării acesteia, continuă a produce efecte pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia. Modificarea, completarea contractului în vigoare sau încheierea unui nou contract colectiv de muncă la unitatea ce a intrat în proces de insolvabilitate se face numai prin acordul comun al părților.
Totodată, au fost operate modificări ce se referă la informarea angajatului privind intervențiile în respectivul contract, luând în considerare implementarea tehnologiilor informaționale.
Ca urmare, orice modificare sau completare a contractului colectiv de muncă urmează a fi adusă la cunoştinţa salariaţilor unităţii de către angajator în termen de cinci zile lucrătoare de la data operării, printr-un anunț transmis prin poșta electronică sau prin alt mijloc de comunicare ce poate fi accesat de către fiecare salariat, printr-un anunț public plasat pe pagina web a unității sau prin intermediul avizului plasat pe un panou informativ cu acces general la sediul unității, inclusiv la fiecare dintre filialele sau reprezentanțele acesteia.
Deputații au votat în lectura a doua proiectul de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2022. Legea modificată prevede venituri în valoare de 12,559 miliarde de lei, cu 186 de milioane de lei mai mult față de planul aprobat. Volumul cheltuielilor a fost majorat cu 215 milioane de lei și va constitui 12,833 miliarde de lei.