Recent, la iniţiativa Asociaţiei raionale Ocnița a Sindicatului „Viitorul”, condusă de Ecaterina Sturzinschi, a fost organizată o masă rotundă cu genericul „Familia mea”, care s-a finalizat cu concursul ,,Jumătatea mea”.
În debutul evenimentului, Ecaterina Sturzinschi a ţinut să menţioneze că familia este nucleul societății, fără familie nu ar exista societatea. Familia are un rol deosebit în educația copiilor. Nu în zadar se spune „cei șapte ani de acasă”, atunci când e vorba de cultura și comportamentul unui om. Familia este cea care stabileşte valorile fundamentale ale unei societăţi. Nici o altă structură nu o poate înlocui.
Obiectivul major al acestei activităţi a fost de a releva importanţa familiei în societate, de a promova valorile unei familii fericite, bazate pe dragoste, respect şi responsabilitate în educarea tinerei generaţii.
Cu un cuvânt de felicitare şi informare a venit şi Ivan Zaharco, şeful Direcţiei de învăţământ Ocniţa, care a menţionat ca în raionul Ocniţa activează peste 1000 de angajaţi din sistemul educaţional.
Şefa Centrului metodic, Nina Vacari, a rostit un cuvânt de felicitare şi a vorbit despre parteneriatul dintre Direcţia învăţământ şi sindicat şi despre promovarea cadrelor care înregistrează performanţe în activitate.
Mihail Laşcu, preşedintele Federaţiei „SINDLEX” şi al Sindicatului ,,Viitorul”, prezent la masa rotundă, a subliniat că
familia este cea care îţi oferă sprijin atunci când te confrunţi cu obstacolele vieţii. Este cea care te ajută sa te ridici când cazi. Sindicatul depune un efort considerabil pentru a ridica bunăstarea familiei prin negocierea de majorare a salariului lucrătorilor din învăţământ, menţinerea unui climat favorabil în colectivele unde activează sindicaliştii, organizează activităţi pentru odihna şi întremarea sănătăţii membrilor de sindicat şi a copiilor lor.
În continuare, s-a desfăşurat concursul ,,Jumătatea mea” la care au participat șapte cupluri de diferite vârste, sindicalişti din raionul Ocniţa. Acestea au trecut diverse probe, în care au încercat să dea dovadă cât de bine îşi cunosc partenerul de viaţă, au demonstrat ingeniozitate, responsabilitate, creativitate, simţul umorului, talent şi măiestrie în cadrul concursului.
Juriul a fost în mare dificultate să pună „verdictul” de „cel mai devotat cuplu”, „cel mai îndrăgostit cuplu”, „cel mai frumos cuplu” etc. Părerea noastră e că totul e relativ și subiectiv, fiecare cuplu e cel mai frumos în felul său, cel mai inteligent în felul său, de aceea, nu ne hazardăm și nu vom „băga zâzanie” cu superlative de acest gen.
Dar ce poate fi mai frumos şi mai bun în viaţă decât o familie puternică, devotată, bazată pe dragoste şi respect? Fiindcă tânăra generaţie, crescută într-o astfel de atmosferă, perpetuează valorile și tradițiile acestui neam, la rândul lor, și familiile tinere educând copii frumoși, cu respect față de părinți și bunei.
Sărbătoarea Familiei a culminat cu o horă moldovenească care a unit într-un cerc pe toţi participanţii, suporterii şi organizatorii.
Ei, dar dacă e vorba de joc, moldovenii sunt neîntrecuți. În acest context, după Sărbătoarea Familiei, la Ocnița a avut loc tradiționalul Festival de creaţie ,,Cântec, joc şi voie bună”, ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Evenimentul a fost găzduit de Liceul Teoretic ,,Mihail Sadoveanu”, la festival participând cadrele didactice din 11 organizaţii sindicale primare din raion.
Dascălii au lăsat toate grijile la o parte şi au demonstrat că sunt buni nu numai în materiile predate, ci și în organizarea odihnei, în promovarea tradițiilor și obiceiurilor naționale.
Liliana BODIU,
profesor de biologie şi chimie, lider sindical la gimnaziul Gîrbova