4 December 2024
Chisinau
Social

Două decade de activism dedicate drepturilor femeilor din mediul rural

Loading
Social Două decade de activism dedicate drepturilor femeilor din mediul rural
Două decade de activism dedicate drepturilor femeilor din mediul rural
sindicate.md

Recent, la Rezina, 50 de sindi­caliste din toate ramurile s-au întrunit la o masă rotundă or­ganizată de reprezentantul CNSM în teritoriu, cu susţine­rea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

Lilia Franț, vicepreședintă a CNSM, a adresat un cuvânt de salut participantelor la masa rotundă.

Reprezentanta CNSM în raionul Rezina, Vera Platon, a vorbit despre semnificaţia  Zilei internaționale a femeilor din mediul rural, menţi­onând că a devenit  deja tradiţie ca, la nivel de ţară şi de raion, anu­al să se facă o trecere în revistă a activității acestora și să fie omagia­te. Deși, la o adică, femeia ar trebui să fie omagiată mai frecvent, pen­tru munca-i neprecupețită pe care o depune tot anul, și la serviciu, și în familie.

„În Republica Moldova, iniţi­ativa de a sărbători această zi a fost lansată de Federația „Agro­indsind”, care cunoaşte cel mai bine situaţia  femeilor  de la  sate. Campania  de conştientizare la nivel mondial a început cu anul 1996. În fiecare an, sloganul cam­paniei dedicat femeilor de la țară este diferit. În acest an, genericul campaniei este „17 zile de activi­tate pentru  abilitarea femeilor  de  la sate”. Vocea noastră, a femeilor de la sate, referitor la problemele noastre, trebuie  să fie  auzită”, a punctat Vera Platon.

Tatiana Batista, directorul Ca­sei teritoriale de asigurări sociale (CTAS) Rezina, prezentă la masa rotundă, a informat asistența despre modificările în domeniul protecției sociale a cetățenilor, în special, privind sistemul public de pensii, privind indemnizațiile pen­tru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Dânsa a răspuns la mai multe întrebări adresate de parti­cipantele la masa rotundă și a dis­tribuit pliante ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale cu informații despre suportul acordat diferitelor categorii sociale.

Ludmila Calin, medic la Cen­trul medicilor de familie Rezina, a vorbit despre Ziua Mondială a Inimii, consemnată recent, precum și despre prevenirea maladiilor cardiovasculare la adulţi. Ea a re­levat că, anual, la nivel  mondial, se înregistrează peste 17 milioane de  decese din cauza  bolilor  car­diovasculare.

Conform Biroului Naţional de Statistică, în Republica Moldova, 53,2 la sută din   decese au fost cauzate de bolile aparatului cir­culator. În consecinţă, la fiecare 20 de minute, un moldovean su­feră un accident vascular cerebral, iar unul din cinci nu supravieţu­ieşte. Ludmila Calin a punctat ca­uzele maladiilor cardiovasculare, simptomele alarmante ale  mala­diilor cardiovasculare, accentuând că este important ca fiecare  să le cunoască, pentru a se putea pre­zenta din timp la controlul me­dical, în cazul când acestea apar pentru prima dată.

„Medicul împreună cu dum­neavoastră vă poate ajuta să fa­ceţi investigaţiile  necesare pentru  diagnosticarea precoce a bolilor cardiovasculare. Iar pentru a pre­veni apariţia unor astfel de mala­dii, specialiştii recomandă: un  stil de viaţă  sănătos, activitatea fizică, ce îmbunătăţeşte circulaţia  sân­gelui, întăreşte inima şi sporeşte durata vieţii. Renunţaţi la vicii: fu­matul şi abuzul de alcool. Mergeţi regulat la  medicul de familie”, a recomandat doctorul Ludmila Calin.

La final, femeile au fost felicitate cu ocazia Zilei femeilor din mediul rural. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul unui proiect finanţat de Organizaţia Internaţi­onală a Muncii (OIM).

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand