22 iulie 2024
Chisinau
Social

Discuţii suplimentare pe marginea viitorului sistem de pensii

Loading
Social Discuţii suplimentare pe marginea viitorului sistem de pensii
Discuţii suplimentare pe marginea viitorului sistem de pensii

sindicate-guvern

 

La insistenţa sindicatelor, proiectul de lege axat pe re­forma sistemului de pensii ar putea fi discutat la urmă­toarea şedinţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective.

 

Deși acest lucru se va întâmpla după ce documentul a fost aprobat de Cabinetul de miniştri şi este su­pus dezbaterilor în Parlament, re­prezentanţii Guvernului au men­ţionat, în cadrul celei mai recente şedinţe a comisiei respective, că nu văd în aceasta nici o problemă.

De cealaltă parte, Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţio­nale a Sindicatelor din Moldova, a remarcat că pe reprezentanţii salariaţilor nu-i satisface simplul fapt de a se lua notă de informaţii-le prezentate de aceştia.

„Sunt unele revendicări, aspec­te de la care mai târziu am putea să avem dureri de cap cu toţii. De aceea, noi dorim să fim auziţi în această problemă”, a subliniat Oleg Budza.

La rândul său, Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a speci­ficat că, anterior, în conceptul de reformare a sistemului de pensii au fost luate în consideraţie mai multe propuneri ale sindicatelor. În proiectul de lege prezentat re­cent spre avizare, unele dintre as­pectele incluse în conceptul în ca­uză nu se mai conţin însă, iar dacă se şi regăsesc, sunt deja într-o altă formulă.

 

Aspecte sensibile

 

Astfel, printre măsurile propuse de Guvern pentru viitorul sistem de pensii şi care nu sunt susţinute de membrii Comitetului Confede­ral al CNSM se numără, în primul rând, cea legată de majorarea vâr­stei de pensionare până la 62 de ani pentru femei şi 65 – pentru bărbaţi.

Potrivit datelor statistice, din toţi cei care au ieşit la pensie în 

2015 şi 10 luni ale anului curent, 67 la sută sunt femei şi 33 la sută – bărbaţi. Asta în condiţiile în care, acum, vârsta de pensionare este de 57 şi, respectiv, 62 de ani. Dacă însă acest indicator ar fi majorat cu încă trei ani pentru bărbaţi, foarte puţini dintre aceştia vor mai ajunge să se pensioneze, a remar­cat Sergiu Sainciuc.

Obiecţiile sindicatelor se referă şi la mecanismul propus de inde­xare a pensiilor, de recalculare a acestor plăţi pentru pensionarii care continuă să muncească, de unificare a condiţiilor de pensio­nare. Aspectele respective mai ţin de anularea suportului financiar acordat acum mai multor catego­rii de pensionari, plafonarea pen­siilor, perioadele necontributive, precum şi instituirea unei sume minime a contribuţiilor pentru ca acestea să fie incluse în stagiul de cotizare.

 

Remunerarea muncii

 

Sindicatele au abordat în cadrul şedinţei respective şi problema creşterii datoriilor la plata salari­ilor în mai multe ramuri ale eco­nomiei naţionale. Suma acestor restanţe a crescut semnificativ pe parcursul acestui an şi, pe 1 sep­tembrie 2016, se cifra la aproxima­tiv 200 mln. de lei.

Cele mai mari restanţe sau mai mult de jumătate din suma tota­lă sunt în transportul feroviar. În industrie, aceste datorii constituie 19%, în agricultură, silvicultură şi pescuit – aproape 11 la sută, iar  în construcţii – sub şase la sută.

În consecinţă, reprezentanţii CNSM au solicitat Guvernului amendarea mai multor acte legis­lative, ca măsuri de combatere a restanţelor salariale. Printre aces­tea se numără modificarea Codului contravenţional în vederea înăspri­rii sancţiunilor pentru persoanele care se fac vinovate de acumularea datoriilor la plata salariilor.

Totodată, se solicită introdu­cerea răspunderii penale pentru încălcarea termenelor de plată a salariului sau achitarea parţială a acestuia. Reprezentanţii CNSM in­sistă şi asupra majorării penalităţii achitate de angajator suplimentar pentru fiecare zi de întârziere a plăţii salariilor, concomitent cu ex­tinderea termenului de prescripţie pentru adresarea în judecată în caz de neplată a drepturilor salariale sau de altă natură.

 

Sindicatele

propun măsuri drastice de combatere a restanţelor

salariale

 

În context, sindicatele cer şi ur­gentarea procedurilor de excludere a Inspectoratului de Stat al Muncii de sub incidenţa Legii privind con­trolul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

În concluzie, vicepremierul Octavian Calmîc a menţionat că mem­brii Comisiei tripartite au luat act de revendicările sindicatelor, iar în această săptămână urma să fie stabilită data următoarei şedinţe a structurii în cauză.

Pentru a obţine un efect cumu­lativ, Guvernul va acţiona în para­lel în ceea ce priveşte reformarea sistemului de pensii şi combaterea muncii nedeclarate, a mai specifi­cat Octavian Calmîc.

La aceeaşi şedinţă au mai fost examinate chestiuni privind situ­aţia din sistemul de achiziţii pu­blice, cea legată de înstrăinarea de către agenţii economici a bunurilor imobile, precum şi modul de regle­mentare a activităţii desfăşurate de antreprenorii individuali.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
3
Comentează
  • Constructiv
    14.12.2016

    Eu nu inteleg care e problema cu aceasta majorare de varsta, eu cunosc o multime de persoane, care doresc sa lucreze mai mult, dar nu pot, din motiv ca sunt eliberati din functie fiind posi altii in locul lor, mai tineri

  • Adevarul
    14.12.2016

    Pai lasa sa se discute asupra acestui proiect de lege, doar ca nu inteleg un lucru de ce ei nu lau discutat inainte de a fi aprobat, si de ce cei din opozitie nu au venit cu noi initiative si idei pentru al imbunatati daca va fi nevoie? unde erati voi toti desteptii acestea pina acum?

  • Oleg
    14.12.2016

    Implimentare si realizare, desi avem proteste din partea pensionarilor care nu inteleg ca refoma data le mareste pensia de care se jaluie ca nu le ajung.

Citește și
slot thailand