19 November 2024
Chisinau
Social

Dialogul social pentru muncă decentă, o prioritate pentru sindicaliștii din ramura gaze

Loading
Social Dialogul social pentru muncă decentă, o prioritate pentru sindicaliștii din ramura gaze
Dialogul social pentru muncă decentă, o prioritate pentru sindicaliștii din ramura gaze
Vocea poporului

Formarea competențelor echipei de ne­gocieri la nivel de ramură și de unitate, dezvoltarea dialogului social în procesul negocierilor colective sunt doar câteva dintre obiectivele activității de instrui­re cu genericul „Dialogul social pentru muncă decentă”, care a avut loc în una din zilele trecute, la Institutul Muncii.

La eveniment au participat peste 20 de sindicaliști, reprezentanți ai sindicatelor în cadrul comisiilor de negocieri colective la nivel de ramură și de unitate din Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimi­că și Resurse Energetice din Republica Mol­dova (FSCRE). În calitate de formator sindi­cal a fost Margareta Strestian, președinta FSCRE.

Potrivit ei, scopul instruirii a fost de a crește forța sindicală de a lansa și purta ne­gocieri direct cu patronatele, dar și dezvoltarea puterii sindicale prin extinderea numă­rului de membri de sindicat.

„Ne dorim să dezvoltăm planuri educaționale și să aplicăm noi programe de for­mare continuă a liderilor sindicali din cadrul organizațiilor sindicale primare. Acest lucru va spori capacitățile în domeniul negocieri­lor colective, organizării campaniilor de in­formare și desfășurării activităților care să corespundă necesităților și așteptărilor actu­ale ale membrilor de sindicat”, a menționat președinta FSCRE.

Acest mesaj îl confirmă și participanții la instruire. „Este ceva nou pentru noi, acest stil european de dialog social. Atunci când am fost întrebați ce așteptări avem de la acest atelier, asta am și menționat. Dorim să aflăm ceva nou și cum să implementăm ideile în practică. Eu, în calitate de lider de sindicat, aud și înțeleg ce ne spun salariații, dar ce învățăm aici ne va ajuta să și imple­mentăm mai eficient, în interesul angajaților tot ce e nou”, ne-a spus Natalia Tăvăluc, spe­cialist principal în domeniul resurse umane la întreprinderea SRL „Orhei-gaz”, președinta organizației sindicale primare din ca­drul FSCRE.

Întrebată despre problemele majore de care se plâng cel mai mult angajații, Natalia  Tăvăluc a menționat că nu le prea au, pentru că le soluționează la timp, dar, la fel ca și în oricare altă întreprindere, angajații și-ar dori salarii mai mari.

„Sigur că toți se gândesc la un salariu mai mare, pentru că avem și un domeniu de ac­tivitate dificil. Oamenii merg zeci de kilome­tru ca să vegheze să nu se întâmple vreun incident. Nu avem nici cel mai mic salariu, dar nici cel mai mare, pe care l-ar avea angajații din alte întreprinderi. Sunt mici probleme, dar se rezolvă și suntem auziți de către conducere, de sindicate, care vin mereu cu inițiative de îmbunătățire a calității vieții angajaților”, a adăugat Natalia Tăvăluc.

„Sunt multe situații de conflict în colectiv, fiind vorba de caractere diferite, și trebuie să știm cum să reacționam și să soluționăm problemele care apar. La aceste seminare învățăm și cum să negociem cu succes cu angajatorul, cum să obținem niște facilități pentru angajați. Pentru că, așa cum este deja cunoscut, și ramura gaze, la fel ca și alte do­menii, se confruntă cu un deficit de specialiști în domeniu. Trebuie să știm ce facilități să le oferim ca să-i menținem și să-i motivăm pe angajați”, susține Adriana Vacula, președinta organizației sindicale de la SRL „Flacăra Al­bastră” din Chișinău.

Atelierul se înscrie în șirul activităților de formare sindicală planificate pentru anul 2024, în cadrul cursului de perfecționare a formatorilor sindicali, organizat de  CNSM cu suportul Agenției Daneze pentru Dezvol­tarea Sindicatelor (DTDA) și New Democracy Fund. Obiectivul general este consolidarea rolului mișcării sindicale în Republica Mol­dova și abilitarea sindicatelor în promovarea mai eficientă a drepturilor lucrătorilor.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand