22 iulie 2024
Chisinau
Без рубрики

Dialogul, ca formă de instruire şi informare

Loading
Без рубрики Dialogul, ca formă de instruire şi informare
Dialogul, ca formă de instruire şi informare

moldsindcoopcomert

 

Recent, Federația Sindicatelor din domeniile Cooperaţiei de Consum, Comerţului şi Antreprenoriatului „Moldsindcoopcomerţ” a organizat un seminar de instruire şi informa­re pentru liderii sindicali nou aleşi.  Scopul seminarului a fost formarea efectivului sindical prin dezvoltarea capacităților liderilor nou aleşi de a consolida organizațiile sindicale pri­mare în toate domeniile de activitate sindicală, potrivit exigențelor timpului.

 

Subiectele de discuţie

 

Valeria Tricolici, președinta Federației Sindicatelor „Moldsindcoopcomerț”, s-a re­ferit, în debutul seminarului, la obiectivele şi modalităţile de lucru. „Ne-am propus să contribuim la consolidarea mişcării sindica­le prin dezvoltarea de noi competenţe şi abi­lităţi în rândul liderilor sindicali nou aleşi. Ulterior, aceştia vor promova şi vor aplica cunoştinţele acumulate în activităţile sindi­cale cotidiene şi le vor multiplica în cadrul organizaţiilor sindicale din care provin”, a subliniat Valeria Tricolici.

În cadrul seminarului, liderii sindicali nou aleşi au însușit cunoștințe teoretice și au exersat, împreună cu formatorii, aplica­rea acestora, prin metode active de învăţare, în modulele: Ce este un sindicat; Obiectivele sindicatului; Principiile de bază ale unui sin­dicat eficient; Direcţiile de activitate în sin­dicat; Rolul comitetului sindical în realizarea sarcinilor sindicale; Asigurarea informaţio­nală şi educaţională a activităţilor sindica­le; Activitatea sindicatului întru asigurarea respectării legislaţiei muncii în cadrul între­prinderii/organizaţiei; Evidenţa contabilă în organizaţiile sindicale.

 

Informație utilă pentru participanţi

 

Participanții la seminar și-au exprimat mulțumirea pentru participarea la semi­nar, tematica fiind necesară şi actuală. Ei au menţionat, de asemenea, necesitatea de a continua instruirea liderilor nou aleşi ai organizaţiilor sindicale din cadrul Federaţiei Sindicatelor „Moldsindcoopcomerţ” asupra altor tematici, care ar contribui la perfecţio­narea liderilor sindicali în exercitarea funcţi­ei de reprezentant şi apărător al drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat. Totoda­tă, ei au susţinut la unison că a fi informat înseamnă a fi puternic, iar instruirea e una din cele mai eficiente pârghii de a îmbunătăţi calitatea membrului de sindicat şi imaginea organizației însăși.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand