slot88
Dialog cu rezultate bune între FSEȘ și Ministerul Educației și Științei « Vocea poporului
11 February 2026
Chisinau
Social

Dialog cu rezultate bune între FSEȘ și Ministerul Educației și Științei

Loading
Social Dialog cu rezultate bune între FSEȘ și Ministerul Educației și Științei
Dialog cu rezultate bune între FSEȘ și Ministerul Educației și Științei
facebook.com

La 14 mai curent, conform agen­dei comune MEC-FSEȘ, a avut loc ședința ordinară a Comisiei de con­sultări și negocieri colective la ni­vel de ramură. În agendă au fost incluse două subiecte: cu referire la cuantumul sporului lunar pentru deținerea titlului de doctor, doc­tor  habilitat și chestiunea privind identificarea unor soluții vizând majorarea  salariilor angajaților din cadrul organelor locale de specia­litate în domeniul învățământului (OLSDÎ).

„De astfel, una dintre revendicările noas­tre, înaintate începând cu anul 2018, cea de majorare a sporului lunar pentru deținătorii de titluri sus-menționate a fost realizată, urmare a unui dialog social îndelungat și eficient cu principalul partener social – MEC”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicale a Educației și Științei.

FSEȘ precizează importanța acestor majorări salariale pentru fortificarea educației și cercetării. A fost eliminată discrepanța majoră între cuantumul sporurilor acordate cadrelor didactice, care ac­tivează în învățământul general și cel pro­fesional tehnic, pentru deținerea de grade didactice și cuantumul sporurilor acordate pentru deținerea de titluri științifice sau științifico-didactice.

La al doilea subiect a prezentat o informație președintele FSEȘ, Ghenadie Donos. El s-a referit la faptul că pe adre­sa FSEȘ au parvenit numeroase apeluri din partea membrilor de sindicat, angajați ai or­ganelor locale de specialitate în domeniul învățământului, prin care aceștia își exprimă indignarea vizavi de nivelul alarmant de scăzut al salarizării lor.

Pentru a pregăti o concepție amplă a părții sindicale în cadrul negocierilor, cu o bază consolidată de argumentare vizând majorarea salariilor angajaților de pe acest segment, FSEȘ a solicitat desfășurarea  adunărilor sindicale ale organizațiilor sin­dicale primare al angajaților din domeniu, fiind inclusă în agendă discutarea viziunii de îmbunătățire a condițiilor de salarizare a personalului. S-a considerat că aceasta acțiune va prezenta opinia largă  și mo­tivantă a angajaților. Adunările sindicale au avut loc în perioada 4-8 aprilie 2025, practic, în toate raioanele și municipiile din Republica Moldova.

Participanții la adunările sindicale au menționat că funcționarii publici, specialiștii, colaboratorii direcțiilor sunt implicați plenar în realizarea politicilor statului  în  dome­niului educațional. Fiind un organ interme­diar dintre Ministerul Educației și Cercetării și organele administrative locale teritoriale, colegii din organele locale de specialitate în domeniul învățământului merită să fie salarizați adecvat. Or, anume salariile  nea­decvate  generează fluctuația personalului și imposibilitatea  de a angaja în aceste funcții cele mai competente cadre didactice.

„Pornind de la cele expuse, în scopul re­medierii stării de lucruri la acest capitol și al aprecierii la justa valoare a muncii acestei categorii de angajați, s-au conturat unele propuneri de revizuire a salariilor existente pentru personalul din cadrul organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, după cum urmează: majorarea claselor de salarizare cu 15 clase succesive, fața de cele stabilite; stabilirea valorii de referința în mărime de 2500 de lei; dublarea cuantu­mului gradului profesional pentru funcțiile publice (în prezent 300-500 de lei); egalarea mărimii gradului profesional cu mărimea gradului didactic/managerial; restabilirea dreptului la activitatea didactică, prevăzu­tă prin Hotărârea de Guvern nr.581/2024 în orele de program, majorând norma de la 6 ore până la 9 ore, tarifarea fiind efec­tuată în conformitate cu stipulările art.10 alin.(1), lit. a) și b), ținând cont de toate componentele salariului lunar; includerea în componenta salariului lunar pentru per­sonalul nominalizat a plății sporului lunar pentru deținătorii gradelor manageriale/didactice; stabilirea compensației bănești în mărime de 4000 de lei (Hotărârea de Gu­vern 696/2018); promovarea aprobării de către Guvern a unei hotărârii privind acor­darea tichetelor de masă angajaților din sectorul bugetar.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a manifestat o atenție și deschide­re pentru identificarea celor mai relevan­te soluții pentru problemele înaintate de sindicaliști, inclusiv în procesul de elabora­re a politicilor bugetar-fiscale pentru anul 2026.

Suplimentar, s-a discutat problema alo­cării surselor financiare pentru achitarea, în condițiile legii, a premiilor anuale pentru anii 2024 (cu regret, se constată restanțe) și pentru anul 2025; procedura de reevaluare a funcțiilor în sistemul educațional; terme­nele de elaborare, negociere și semnare a Convenției Colective la nivel de ramură în domeniul educației și cercetării pentru anii 2026-2030.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand