Republica Moldova nu este singura ţară în care Crăciunul este sărbătorit oficial de două ori, pe 25 decembrie şi pe 7 ianuarie.
În 2013, Parlamentul Republicii Moldova a operat modificări legislative prin care data de 25 decembrie, atunci când se sărbătoreşte Crăciunul pe stil nou, a fost declarată oficial zi de odihnă.
Crăciunul sau Nașterea Domnului este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domnești (praznice împărătești) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paști și de Rusalii. În anumite țări unde creștinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, și se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a două zi de Crăciun.
Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.
Pentru acceptarea datei de 25 decembrie propuse de Sextus Julius Africanus există două explicații larg răspândite. Creștinii secolului al III-lea credeau că facerea lumii a avut loc la echinocțiul de primăvară , pe atunci plasat pe 25 martie. Prin urmare, nouă creație prin „întruparea lui Hristos” (concepția), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care, numărându-se 9 luni, se obținea dată de 25 decembrie. Cealaltă explicație a fost că, la această dată, în lumea română, germanică și orientală se celebrau date de naștere ale zeilor păgâni.
Biserica știa că nu putea scoate în afară legii tradițiile păgâne cu privire la Crăciun, așa că s-a hotărât să le adopte, punând dată nașterii lui Iisus în același timp cu cea a zeilor păgâni. Astfel, pentru a îmbină cultură anticreștină cu cea creștină și spre a-i converti pe oameni la creștinism, ziua de naștere a Zeului Soare a devenit ziua de naștere a Fiului lui Dumnezeu.
Până în anul 350, când Papa Iulius I a declarat sărbătoarea oficială a nașterii lui Iisus pe 25 decembrie, creștinii au ignorat dată calculată de Sextus Julius Africanus și au început să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, pe 6 ianuarie, dată solstițiului egiptean, când era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioara. Tot atunci, grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care, că și Iisus, transformă apă în vin. Deși încă nu se numea Crăciun, sărbătoarea nașterii lui Cristos avea o dată oficială la care să fie celebrată.
La fixarea zilei de 25 decembrie că dată a sărbătorii Nașterii Domnului s-a avut în vedere probabil și faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstițiului de iarnă (22 decembrie), sărbători pe care Crăciunul creștin trebuia să le înlocuiască.
Totodată, ziua de 25 decembrie poate avea și o conotație simbolică, în legătură cu cursul anului solar. Această deoarece Sf. Ioan Botezătorul a spus: „Aceluia (adică lui Iisus) se cade să crească, iar mie să mă micșorez” (Ioan III, 30), s-a așezat sărbătoarea Nașterii lui la 24 iunie (momentul solstițiului de vara, când zilele încep să descrească), iar Nașterea Mântuitorului la 25 decembrie, adică după solstițiul de iarnă, când zilele încep să se mărească.
Odată fixată la 25 decembrie, sărbătoarea Nașterii Domnului a atras după sine revizuirea și deplasarea sau fixarea datelor unui șir întreg de alte sărbători, în general mai noi, care stau în dependență cronologică de ea, și anume: Tăierea-împrejur a Domnului, întâmpinarea Domnului, Bunavestire și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Totodată, în legătură cu marele praznic, au luat naștere în calendarul răsăritean pomenirile unor sfinți mai importanți din Vechiul și din Noul Testament, grupate înainte și după dată Nașterii Domnului, a căror vechime e atestată încă din secolul al IV-lea.
Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.
