Consiliul Municipal Chişinău al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei a desfăşurat, marţea trecută, la Institutul Muncii din capitală, conferinţa a şasea de dare de seamă şi alegeri.
Preşedinta acestei structuri, Maria Sîrbu, a menţionat că în cei cinci ani a fost desfăşurată o conlucrare eficientă cu puterea locală şi cu alţi parteneri sociali. Cea mai importantă şi recentă realizare a acestui sindicat a fost elaborarea convenţiei colective de muncă de ramură, precum şi a contractului colectiv de muncă la nivel de municipiu pentru 2011-2015, în scopul asigurării drepturilor salariaţilor.
În aceeaşi perioadă, membrii Consiliului Municipal Chişinău al SEŞau participat activ la diferite mitinguri, întruniri şi dezbateri publice axate pe problemele şi necesităţile curente. Totodată, au fost desfăşurate diverse seminare şi instruiri privind cunoaşterea prevederilor din cadrul legal ce ţin de angajarea şi demisia salariaţilor, respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi dezbateri publice cu referire la Codul educaţiei.
Consiliul Municipal Chişinău al SEŞacordă o atenţie sporită aspectelor legate de atragerea de noi membri în sindicat, inclusiv prin intermediul diferitelor forme de instruire şi informare. Astfel, după conferinţa a cincea, a fost înregistrată o tendinţă de stabilizare a numărului de membri.
Printre cauzele care au condus anterior la o scădere uşoară a numărului de membri sunt: exodul peste hotare al cadrelor didactice, salariul mic, lipsa condiţiilor de trai şi optimizarea instituţiilor de învăţământ, a apreciat Maria Sîrbu. În aceste condiţii, în următorii ani este necesar să fie elaborat şi implementat un program de susţinere a tinerilor specialişti şi de asigurare a angajaţilor cu spaţiu locativ.
„Sindicatul reprezintă o putere nu doar prin numărul de membri şi de organizaţii, dar şi prin valorile propagate, precum: democraţia, transparenţa, verticalitatea. Forţa lui se bazează pe coeziune, solidaritate, fidelitate cauzei împărtăşite”, a mai subliniat Maria Sîrbu.
La conferinţa a şasea au participat Nadejda Lavric, vicepreşedintă a SEŞ, Igor Grosu, viceministru al Educaţiei, Nistor Grozavu, viceprimar al capitalei, precum şi mulţi alţi oaspeţi de onoare.
În cadrul conferinţei au avut loc alegeri în organele de conducere ale Consiliului Municipal Chişinău al SEŞşi în Comisia de cenzori. De asemenea, au fost desemnaţi delegaţii din partea acestei structuri la Congresul al şaselea al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, preconizat să se desfăşoare în martie 2015.