Viața noastră, se știe, e alcătuită dintr-un șir de lucruri mărunte. Este adevărat, uneori acestea ni se par magistrale, care pot mișca munți sau croi destine și pentru cei din preajmă, nu numai pentru noi înșine. Dacă nu chiar pentru istorie…
De prisos să mai spunem că marile personalități lasă urme adânci, exemple pentru posteritate.
Dar aici aș vrea să vorbesc despre noi, cei mulți, fiecare cu individualitatea sa, care, însă, împreună, constituie o forță. Temelia țării, dacă vreți. Fără de care „vârfurile” nu ar valora nimic.
Mulți concetățeni de-ai noștri s-au obișnuit (de, așa au fost deprinși de regimul de ocupație de tristă pomină, că statul le oferă totul, și încă pe gratis – mai mare eroare, minciună nici că se pomenește – nimic nu se dă pe gratis) ca statul să le dea aia, aia, pensie, salariu, primarul să le facă aia, aia… Departe de mine gândul de a cere, „patriotic”, precum îndemna un mare filosof: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Să o luăm încetișor, de la firul ierbii.
Orice societate este constituită din indivizi cu anumite interese și ocupații (uneori, acestea din urmă lipsesc cu desăvârșire, dar alteori și tăierea de frunze la câini poate fi ocupație, dacă e plătită de cineva), care își aleg liderii sindicali (dacă nu sunt pe proprie răspundere), consilierii locali, raionali, parlamentarii, care trebuie să le apere interesele. Ei bine, de aici pornesc toate neînțelegerile, interpretările greșite: ce ai vrut și ce ai obținut…
În sindicate, lucrurile sunt mai simple: liderul local poate fi ales ușor și la fel de ușor demis, e suficientă o adunare ad-hoc și problema s-a rezolvat. Cu cei de mai sus, de la centrele sindicale național–ramurale, e mai dificil, alegerile se organizează o dată la 4-5 ani, dar nu e un capăt de țară, lumea noastră e răbdătoare. Problema e ce vor masele și ce vor sau ce pot „vârfurile”.
Iată aici e aici. Nu că fiecare ar putea să aștepte să-i rezolve altcineva problemele sau că ar activa de sine stătător, dar inițiativa e la mare căutare, este decisivă, în ultimă instanță. Dacă nu încerc eu să obțin ceea ce merit, dacă nu încerci tu să faci dreptate pentru tine și pentru colegii tăi, atunci cine o va face?
Suntem un neam de oameni harnici și răbdători, dar Hristos nu ne-a vrut proști, de aceea ne-au fost lăsate scrise în Cartea Cărților niște precepte pe care, dacă le-am urma și am fi insistenți în ceea ce râvnim, fiind conștienți de ceea ce ne aparține de drept, am fi mai vrednici și mai împliniți.
„Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide” (Matei, 7: 7-8). Iar Dumnezeu nu îi va lăsa de izbeliște pe cei care au credință și speranța într-o viață mai bună și caută adevărul, pentru ei și pentru semenii lor…
