22 iulie 2024
Chisinau
Social

Cum sunt tratate în alte țări problemele sindicaliștilor

Loading
Social Cum sunt tratate în alte țări problemele sindicaliștilor
Cum sunt tratate în alte țări problemele sindicaliștilor
sindicate-in-lume

Foto: inequality.org

 

Garanții

Angajații hotelurilor din New York prelungesc convenția ramurală

 

Membrii Consiliului Sindicate­lor Angajaților de la Hotelurile din New York au aprobat prelungirea pentru șapte ani a convenției ra­murale în vigoare, care asigură majorarea anuală a salariilor și asigurarea medicală familială gra­tuită pentru cei 23.000 de salariați din ramură. Această prevedere a fost extinsă și acum cuprinde toa­te categoriile de angajați.

De la 1 iulie 2019 și până în anul 2025, salariul angajaților care be­neficiază de bacșișuri (sume in­cluse în mod obligatoriu în nota de plată în toate restaurantele și barurile și care constituie 18 la sută din consumație) va fi majo­rat anual cu 50 de cenți per oră, iar al celor care nu beneficiază de bacșișuri – cu 1 dolar per oră.

Astfel, spre sfârşitul termenu­lui de acţiune a acordului, salariul cameristei constituia circa 40 do­lari/ora sau peste 70.000 pe an, salariu considerat unul bun în SUA.

În prezent, lucrătorii din do­meniul fast-food şi comerţ luptă pentru implementarea la nivel fe­deral a unui salariu minim de 15 dolari/ora, considerând că acest lucru le va permite să se ridice peste limita sărăciei.

Preşedintele Consiliului, Pe­ter Ward, a comentat astfel acest eveniment: „Acest acord ne va permite să atragem în sindicate un număr maxim de lucrători din sectorul nostru, asigurându-le aceeaşi protecţie de care se bucu­ră membrii noştri”.

 

Boli profesionale

Angajații implicați în prăjirea cafelei sunt supuși riscului de intoxicare

 

O investigație jurnalistică efectuată în SUA a stabi­lit un nivel înalt al concentrației de vapori de diacetil în încăperile de producție unde este prăjită cafeaua. Ast­fel, salariații sunt supuși riscului de a face bronșiolită obliterantă. În astfel de cazuri, viața pacienților poate fi salvată printr-un transplant de plămâni.

Diacetilul este un produs firesc al fermentației, iar diacetilul sintetic este folosit în industria alimenta­ră în calitate de ingredient aromatizant, pentru a da produselor o aromă pronunțată și un gust puternic de unt.

Pericolul de inhalare a vaporilor de diacetil a fost descoperit la începutul anilor 2000, când s-a consta­tat că incidența afecțiunilor bronhiilor este sporită printre angajații implicați în producerea floricelelor de porumb cu gust de unt. Au fost înregistrate cel puțin 5 cazuri confirmate de deces, iar în prezent, în instanțele de judecată sunt examinate reclamațiile privind prejudiciul cauzat sănătății, depuse de circa 1000 de persoane.

În urma unor cercetări mai aprofundate, s-a con­statat riscul inspirării aburilor de diacetil la alte gru­puri de lucrători, inclusiv cei antrenaţi în producerea aditivilor alimentari gustativi şi lucrătorii bucătării­lor unde se utilizează grăsimile de cofetărie. În anul 2012, bronşiolita obliterantă s-a dezvoltat la un grup de lucrători din industria cafelei, în special din secţiile de prăjire a cafelei aromatizate, inclusiv cu utilizarea diacetilului.

În SUA, cu excepţia Californiei, nu există un stan­dard obligatoriu de limitare a influenţei diacetilului asupra lucrătorilor; în UE şi în ţările Europei de Est şi din Asia Centrală, reglementarea impactului negativ al diacetulului lipseşte.

 

Democratizarea Orientului

Grație campaniei de solidarizare, salariații concediați au fost restabiliți

 

sindicate-asia

Foto: uniliver.com

 

Grație solidarității, perseverenței și suportului din partea IUF, au putut fi restabiliți la locurile de muncă 23 de angajați ai fabricii „Unilever” din orașul pakistanez Rahim Yar Khan, concediați pe ne­drept pentru activitate sindicală.

Conflictul la întreprindere s-a declanșat încă în anul 2007 și, în fond, a fost soluționat în cadrul negocierilor intermediate de că­tre Punctul Național de Contact de executare a Ghidului pentru întreprinderile multinaționale OCDE din Marea Britanie în anii 2009-2010. În cadrul acestui pro­ces, „Unilever” a fost de acord să se implice în relații formale cu IUF la nivel global.

Anume în cadrul acestui proces, IUF a reuşit să insiste asupra nece­sităţii soluţionării definitive şi totale a conflictului din Rahim Yar Khan, unde realizarea acordului încheiat în 2009 a întâmpinat o rezistenţă dură din partea managementului local. Unul din momentele de importanţă critică a fost restabilirea la locul de muncă a 23 de colaboratori, care au muncit peste nouă luni şi, respectiv, urmau să fie angajaţi permanent, dar în loc de asta au fost concediaţi.

Toţi cei 23 de membri de sindicat au revenit la locurile lor de lucru cu contracte permanente de muncă.

 

20 mln pentru nocivitate

„Nestle Rusia” plătește milioane pentru neachitarea completă a salariilor

 

În baza deciziei Judecătoriei Raionale Timașevsk (confirmată prin decizia instanțelor de apel și de recurs), celor 124 de angajați ai fabricii de producere a cafelei solubile „Nestle Kuban” SRL le-au fost achitate circa 21 de milioane de ruble. Este vorba de salariile și compensațiile achitate incomplet care s-au acumulat pentru că aceas­tă companie timp de mai mulți ani nu a executat Hotărârea Guver­nului Rusiei nr. 870 „Cu privire la stabilirea timpului redus de lucru, a concediului anual suplimentar, a salariului sporit pentru angajații care muncesc în condiții grele, no­cive și (sau) periculoase ori în alte condiții speciale”.

Din anul 2012, reprezentanții organizației sindicale ale „Nestle Kuban” SRL (filiala „Nestle Rusia” SRL) au încercat cu insistență să atragă atenția corpului de manageri asupra încălcării legislației muncii. Totodată, această chestiune a fost abordată la nivelul Consiliului Co­ordonator al Sindicatelor „Nestle Rusia” încă din anul 2009, când hotărârea de Guvern menționată abia intrase în vigoare. Astfel, deși salariații care muncesc în condiții nocive nu pot fi implicați în proce­sul de producere mai mult de 36 de ore pe săptămână, aceștia lucrau la fel ca celelalte categorii de angajați, adică câte 40 de ore săptămânal.

Managementul nu le lua pre­tenţiile în serios, în speranţa că lucrurile se vor rezolva de la si-ne. În zadar. Organizaţia primară, membră a Sindicatului Lucrători­lor Complexului agroindustrial din Rusia, s-a adresat la Procuratură şi la Inspecţia Muncii. Organele de control au constatat încălcări şi au dispus înlăturarea acestora. Însă până în 2014 acest lucru nu a fost făcut. După evaluarea condiţiilor de muncă, organizaţia primară iar s-a adresat la Procuratură, indicând asupra continuării încălcărilor, însă aceasta a refuzat să reprezinte în instanţă interesele unui grup ne­determinat de persoane, invocând lipsa cererilor personale ale lucră­torilor. Atunci oamenii au decis să acţioneze în judecată întreprinde­rea fiecare în parte. Reprezentanţii organizaţiei sindicale au coordonat acţiunile lor şi i-au ajutat să-şi gă­sească avocaţi.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand