Coreea de Sud
Sindicatul marinarilor, împotriva disponibilizărilor
Federația Sindicatelor Marinarilor din Coreea s-a pronunțat împotriva oricăror disponibilizări sau reduceri de state care ar putea fi operate în contextul reorganizării celor mai mari companii de navigație din țară, Hanjin Shipping și Hyundai Merchant.
La începutul lunii mai, creditorii au acceptat restructurarea autonomă a companiei Hanjin Shipping. La rândul lor, creditorii companiei Hyundai Merchant Marine au permis ca achitarea datoriei să fie amânată până la 29 iunie. Totodată, a fost desfășurat un audit pentru a evalua posibilitățile la capitolul restructurarea datoriei acumulate de această companie. Creditorul ei de bază, Korea Development Bank, a cerut reducerea cotațiilor navlului.
Potrivit afirmațiilor făcute de reprezentanții sindicatelor, când situația este bună, câțiva armatori „adună caimacul”, iar când situația de pe piață se deteriorează, aceleași companii încep să facă economii pe seama angajaților. Este inadmisibilă repetarea acestei situații, astfel încât sindicatul a apelat la Guvern solicitând să fie elaborate contramăsuri pentru a proteja interesele marinarilor.
Deși marinarii cu experienţă ar putea să se angajeze pe şantierele navale din Coreea de Sud, pentru că tineretul nu se grăbeşte să o facă, acestora ar trebui să li se acorde înlesniri financiare, cum ar fi scutiri la achitarea impozitului pe venit. Sindicatele completează: trebuie luate măsuri pentru a se evita concedierile pe care ar intenţiona să le facă companiile mai puţin profitabile, deoarece acestea reduc flota şi îşi vând navele.
Sindicatele menţionează că, dacă reducerile de personal nu vor putea fi evitate, guvernul ar trebui să aibă un plan pentru atenuarea impactului. Sindicatul afirmă că din cauza cererii reduse la serviciile de transport maritim, a apărut un dezechilibru între cererea şi oferta de cadre, motiv din care marinarilor care vor fi concediaţi le va fi greu să-şi găsească un loc de muncă. Ţinând cont de asta, guvernul ar trebui să anuleze restricţiile privind alocaţiile de şomaj.
Sindicatele au promis să continue să promoveze interesele marinarilor, convingând guvernul să le susţină pe cale legislativă. Drepturile marinarilor, ca fiind cea mai vulnerabilă entitate din domeniu, trebuie să fie protejate.
cugetliber.ro
Mexic
În sudul țării, 15 polițiști au fost răniți în urma ciocnirilor cu profesorii
Cel puțin 15 angajați ai organelor de menținere a ordinii publice au avut de suferit în timpul încăierărilor cu profesorii, care au avut loc în statul Chiapas din sudul Mexicului.
Mass-media anunță că, în timpul violențelor, un automobil al poliției a fost incendiat. Potrivit unor estimări, acțiunea de protest a pedagogilor ar putea continua, astfel încât nu sunt excluse noi confruntări cu angajații organelor de drept.
Violențele în care au fost implicați angajații din educație, nemulțumiți de politica autor-tăților în acest domeniu, au durat mai mult de patru ore. Potrivit afirmațiilor lui Manuel Velasco, guvernatorul regiunii,
polițiștii au încercat să-i împiedice pe profesori să blocheze șoselele de bază de la intrarea în orașul Tuxtla Gutierrez, capitala statului. Potrivit protestatarilor, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i împrăştia. Totuşi, aceştia nu au declarat că ar deţine informaţii despre persoane rănite.
Autorităţile mexicane, pe parcursul ultimilor câţiva ani, implementează o reformă de amploare a sistemului educaţional. Una din componentele principale ale acesteia este desfăşurarea atestării profesionale a profesorilor, care a trezit nemulţumirea celor din urmă. Exprimându-şi dezacordul cu politica guvernului, aceştia organizează greve şi marşuri de protest, situaţia cea mai complicată fiind atestată în regiunile de vest şi de sud ale ţării.
Turcia
Acțiunile antisindicaleale companiei „Hugo Boss” „prejudiciază brandul”
Compania „Hugo Boss” deja de mai mult timp promovează la Izmir o politică îndreptată împotriva sindicatelor. Din 2011, de când în cadrul fabricii a început să activeze Sindicatul „Teksif”, care face parte din Sindicatul „IndustriALL”, compania a concediat ilegal un număr mare de angajați.
„Acțiunile antisindicale ale Companiei „Hugo Boss” de la Izmir prezintă riscuri pentru costurile capitalului social. Încălcările care persistă s-au soldat cu o reflectare negativă în mass-media. Peste 107.000 de clienți potențiali ai „Hugo Boss” au semnat o petiție, cerând ca această companie să respecte drepturile salariaților”, a declarat, în cadrul adunării acționarilor, Adam Lee, director al IndustriALL pentru organizing și companii.
În 76 la sută dintre cele 163 de reclamații pentru cazuri de concediere inechitabilă care au fost înaintate din octombrie, instanțele de judecată din Turcia au pronunțat hotărâri definitive în favoarea muncitorilor. Asociația pentru Muncă Echitabilă (FLA), al cărei membru este Compania „Hugo Boss”, a lansat în ianuarie 2016 un raport în care a constatat, de asemenea, că multe dintre concedierile operate au fost motivate de intenția salariaților de a adera la sindicate.
„Hugo Boss” nu şi-a schimbat abordările la Izmir. La finele anului trecut, compania i-a concediat pe Suleyman Budak şi Abdullah Satan. Iar în martie a.c. – pe Meryem Bicakci. Situaţia ce ţine de intimidarea şi persecutarea activiştilor sindicali la fabrica „Hugo Boss” de la Izmir este mai gravă ca niciodată”, le-a declarat acţionarilor Adam Lee.
„Discuţiile nu sunt suficiente, avem nevoie de acţiuni, a spus secretarul general al IndustriALL, Jyrki Raina. „Hugo Boss” nu şi-a îndeplinit promisiunile pe care ni le-a dat anterior şi nu a ajuns la un acord cu sindicatul nostru din cadrul Teksif. Noi cerem dreptate şi respect faţă de drepturile fundamentale ale oamenilor muncii, în special, dreptul la asociere”.
Belgia
Deja a cincea săptămână continuă greva temnicerilor
De cinci săptămâni durează greva gardienilor din Bruxelles și Valonia (o regiune francofonă din Belgia) care cer să fie soluționată problema deficitului de angajați în instituțiile penitenciare.
Greviștii nu intenționează să renunțe la acțiunea de protest înainte să le fie îndeplinite revendicările. Deja au avut loc circa 10 runde de negocieri între ministrul Justiției din Belgia, Koen Geens, cu reprezentanți sindicatelor, însă acestea au eșuat, în pofida promisiunilor oficialului că va asigura angajarea unui număr adăugător de temniceri și va deschide trei închisori noi pentru a soluționa problema supraaglomerării penitenciarelor pe teritoriul regatului.