3 December 2024
Chisinau
Social

Consiliul General al CNSM a evaluat realizările și a trasat prioritățile sindicatelor 

Loading
Social Consiliul General al CNSM a evaluat realizările și a trasat prioritățile sindicatelor 
Consiliul General al CNSM a evaluat realizările și a trasat prioritățile sindicatelor 
Vocea poporului

Joi, 6 aprilie, la Institutul Muncii, a avut loc ședința Consiliul General al CNSM, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele activității desfășurate în perioada noiem­brie 2022 – martie 2023 și dezbătute ches­tiuni de importanță majoră pentru mișcarea sindicală. Chiar în debutul ședinței, mem-brii Consiliului General au validat manda-tele câtorva membri noi și au păstrat un moment de reculegere în memoria celei care a fost Ana Selina.

Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a pre­zentat succint activitatea CNSM de la ultima ședință a Consiliului General și a relevat cele mai importante realizări din perioada de referință.

La capitolul protecția social-economică a salariaților, domnia sa a menționat, printre realizări, faptul că CNSM a insistat asupra stabilirii salariului minim în mărime de 50% din salariul mediu pe economie, conform Cartei sociale europene revizuite și Directivei UE privind salariile minime adecvate în Uni­unea Europeană. Astfel, s-a propus stabili­rea, începând cu 1 ianuarie 2023, a salariului minim în mărime de 5000 de lei, propunerea fiind discutată în cadrul Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective. „Cu regret, Ministerul Finanțelor a acceptat majorarea salariului minim pe țară până la doar 4000 de lei, din motivul insuficienței mijloacelor financiare”.

CNSM a cerut Ministerului Finanțelor alocarea mijloacelor financiare necesa­re pentru instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune fi­nanciar-economică și autorităților publi­ce locale în vederea asigurării respectării prevederilor cadrului legal și implementării măsurilor prevăzute de Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sec­torul bugetar pentru toți angajații din sec­torul bugetar (sporul lunar în valoare fixă de 1300 de lei). La insistența sindicatelor, au fost operate modificări la Hotărârea Guver­nului nr. 1234/2018, prin care personalul din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-econo­mică va putea beneficia de acordarea spo­rului lunar în sumă fixă, acordarea premiului anual, precum și respectarea celorlalte mă­suri prevăzute de Legea nr. 270/2018.

Liderul sindical a relevat că CNSM a ela­borat un proiect de Lege prin care se pro­pune reducerea stagiului special și a celui total necesar pentru persoanele care ac­tivează în condiții deosebite de muncă.Proiectul a fost aprobat de Comitetul Confederal și remis către CNAS pentru examinare și estimarea impactului. Despre aceasta s-a discutat și la o întrevedere care a avut loc recent cu directorul general al CNAS, Elena Ţîbîrnă.

 

Drepturile sindicale și de muncă constituie unul dintre obiectivele strategice ale CNSM

 

Igor Zubcu s-a referit, în discursul său, la protecția salariaților membri de sindicat din sectorul real. CNSM s-a pronunțat îm­potriva mai multor modificări propuse în Hotărârea Guvernului cu privire la salariza­rea angajaților din unitățile cu autonomie financiară. La propunerea sindicatelor, a fost elaborat un proiect de hotărâre a Guvernu­lui, care cuprinde mecanismul de reexami­nare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 743/2002, precum și alte prevederi im­portante menite să înlăture lacunele exis­tente.

CNSM a venit cu o serie de propuneri la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 și la proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2023 (personalizarea unei părți din prima de asigurare obligatorie de asistență medicală și majorarea transfe­rurilor de la bugetul de stat pentru asigu­rarea persoanelor neangajate pentru care Guvernul are calitatea de asigurat; introdu­cerea finanțării din contul fondului măsurilor de profilaxie a cheltuielilor pentru procura­rea biletelor de tratament balneosanatorial în mărime de 50 de mln. de lei pentru anul 2023).

De asemenea, liderul sindical a făcut o „vivisecție” a eternei probleme ce ține de drepturile sindicale și dreptul muncii, sub­liniind, în context, că „drepturile sindicale și de muncă constituie unul dintre obiecti­vele strategice ale CNSM și mereu se regă­sesc pe agenda Confederației”. Igor Zubcu a adus exemple privind măsurile și acțiunile întreprinse  în vederea asigurării respectării acestor drepturi.

Igor Zubcu a mai abordat subiecte precum consolidarea și dezvoltarea  insti-tuțională a sindicatelor, strategiile pentru tineret și cele privind asigurarea egalității de gen în sindicat. De asemenea, domnia sa a relevat că educația și formarea sindi­cală rămâne a fi o prioritate pentru CNSM, evidențiind principalele evenimente organi­zate în acest sens.

Bineînțeles, colaborarea internațională a constituit un capitol aparte în activitatea CNSM. Domnia sa a pomenit de cele mai importante evenimente, cum ar fi întrevede­rea cu Gilbert F. Houngbo, director general al OIM, semnarea Acordului de cooperare între CNSM și Confederația Elvețiană a Sin­dicatelor SGB/USS; semnarea Acordului de colaborare între CNSM și Blocul Național Sindical (BNS), România; semnarea Acor­dului de cooperare privind drepturile lucră­torilor migranți între CNSM și Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” din Româ­nia, care vizează sporirea protecției lucrăto­rilor moldoveni etc.

În discursul său, Ghenadie Donos, pre-ședintele Federației Sindicale a Educației și Științei, a relevat că una din prioritățile strategice ale FSEȘ este creșterea salariilor membrilor de sindicat. Printre realizările înregistrate de federație, după mai multe demersuri, este încasarea de către peda­gogi a compensației de 4000 de lei, însă el a subliniat că salariile în domeniu nu cores­pund muncii depuse, calificării profesiona­le, necesităților, situației legate de prețuri și inflație, liderul sindical considerând drept o inechitate, discriminare a angajaților din do­meniul educației.

Margareta Strestian, președinte al Fe-derației Sindicatelor Lucrătorilor din Indus­tria Chimică și Resurse Energetice, a vorbit despre necesitatea de a îmbunătăți dialogul tripartit și a promova parteneriatul social. Ea a relevat carențele legate de activitatea Comisiei naționale pentru consultări și ne­gocieri colective, cerând să fie depistate motivele tensiunilor sociale și ale discrimi­nării salariaților, ceea ce stimulează emigra­rea forței de muncă.

În luarea sa de cuvânt, Maria Cotoro­bai, reprezentantul CNSM în raionul Cahul, a susținut declarațiile lui Ghenadie Donos, aducând argumente vizând situația precară a pedagogilor, dar și a funcționarilor publici din teritoriu. În context, a vorbit și despre odihna de vară a copiilor, optând pentru schimbarea mentalității celor responsabili.

Vasile Evstratii, vicepreședinte al Fede-rației „Agroindsind”, a declarat că, profitând de prezența ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a solicitat concursul său pentru modificarea Regulamentului privind tratamentul balneosanatorial, care are niște clauze umilitoare pentru salariați în ceea ce privește folosirea biletelor la sa­natoriu.

Angela Otean, secretar general al Fe-derației „Sindlex”, de asemenea, a solicitat ministrului susținerea în promovarea unui principiu pur sindicalist: cel de solidariza­re în revendicarea garanțiilor sociale. Dân­sa a relevat că în ultimii zece ani Codul muncii a fost ciopârțit după bunul plac al guvernanților, tăindu-se din drepturile sin­dicale, din drepturile salariale și din alte garanții sociale, diminuând pachetul social.

Ministrul Alexei Buzu a mulțumit sin-dicaliștilor pentru eforturile depuse, men-ționând că la următoarea ședință a Gu­vernului vor fi operate modificări vizând activitatea Comisiei naționale pentru con­sultări și negocieri colective, în vederea recuperării timpului pierdut. El a promis că unele probleme vor fi rezolvate cât de cu­rând, dar altele nu vor putea fi soluționate în timpul apropiat.

„Problema nu e în Legea 270, problema e că nu sunt bani. Dar asta nu e o scuză pen­tru a nu ne face treaba. Eu tot timpul am optat pentru un dialog sincer și transpa­rent. Eu am luxul de a putea vorbi adevărul. Vreau să continuăm dialogul și conlucrarea cu sindicatele. Până nu vom recupera cel puțin 15 miliarde de lei care nu se încasează la buget din cauza economiei informale, nu vom putea înregistra progrese palpabile”, a menționat Buzu.

Ministrul a răspuns la întrebările adresate de membrii Consiliului General sincer, fără ocolișuri.

Membrii Consiliului General al CNSM au mai dezbătut chestiuni ce țin de viața sin­dicală și au adoptat hotărâri pe marginea acestora.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand