3 iulie 2024
Chisinau
Social

Congresul Federaţiei „Moldova-business-sind”, contramandat

Loading
Social Congresul Federaţiei „Moldova-business-sind”, contramandat
Congresul Federaţiei „Moldova-business-sind”, contramandat
Vocea poporului

Federaţia Sindicală „Moldova-business-sind” și-a amânat Congresul care ar fi trebuit să aibă loc pe 13 martie curent. Motivul de bază este același – situația critică în care s-a pomenit Republica Moldova privind evoluția virusului „COVID–19.

„Am ținut cont de recomandarea Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cea de a preîntâmpina și diminua riscurile de infectare. Decizia a fost luată de comun acord și este una asumată. Mai mult decât atât, până a lua această decizie, am primit foarte multe apeluri de la membrii și delegații care urmau să ajungă la Congres. Aceștia își făceau griji și ne-au anunțat că nu vor putea participa la lucrările forului. Totul ce a fost planificat va fi realizat, rămâne deja să stabilim ulterior data Congresului. Aceasta va fi în funcție de cum vor evolua lucrurile în acest sens”, a spus, pentru ziarul „Vocea poporului”, Tamara Bodnari, președinta federației.

Reamintim că, în toamna anului 2019, Federația „Moldova–business–sind” a împlinit 30 de ani de activitate. La Congresul din acest an urmează să fie ales președintele, vicepreședinții și să fie trasate sarcini pentru următorii ani.

Federația Sindicală „Moldova–business–sind” este constituită din 79 de organizații sindicale, având circa 2500 de membri de sindicat.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand