27 iulie 2024
Chisinau
Social

Conducerea MAI va îmbunătăți pachetul social al angajaților și le va rezolva problema locativă

Loading
Social Conducerea MAI va îmbunătăți pachetul social al angajaților și le va rezolva problema locativă
Conducerea MAI va îmbunătăți pachetul social al angajaților și le va rezolva problema locativă

sindlex-mai

 

Colaboratorii Ministerului de Interne ar putea beneficia, pe viitor, de cel mai bun pachet social existent până în prezent. Despre aceasta și în general despre un șir de pro­bleme existente în cadrul sistemului au discutat, recent, liderii sindicali din toate subdiviziunile MAI, membre ale Federației  Sindicatelor „SINDLEX”, la o întâlnire de lucru cu conducerea ministerului și a structurilor acestuia.

 

Părțile au pus în discuție un șir de probleme ce țin de deficiențele în negocierea  contractelor colecti­ve de muncă în cadrul unor unități, soluționarea litigiilor de muncă, susținerea juridică a angajaților din sector, evidența timpului de lucru, munca în zilele de odihnă, achitarea plăților pentru transpor­tul public tuturor colaboratorilor subdiviziunilor MAI, asigurarea acestora cu locuințe de serviciu, cu echipamentele necesare pentru activitatea profesională, dar și ac­cesul la asistența medicală.

Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne, a apreciat con­lucrarea partenerilor sociali din ramură, menționând că sindica­tele sunt cele care impulsionează și responsabilizează autoritățile în luarea unor decizii. „Probleme­le cu care se confruntă angajații din sistem nu ne sunt străine și vom depune toate eforturile să le îmbunătățim condițiile de mun­că”, a spus Jizdan.

Mihail Lașcu, președintele Federației „SINDLEX”, a vorbit despre fiecare problemă în parte, obținând promisiuni că multe lu­cruri vor fi schimbate în bine. Una dintre cele mai stringente proble-me este protecția juridică a anga-jaților. „Insistăm să fie asigura-te de toți factorii de decizie nor-mele juridice stipulate în Conven-ția colectivă”, a declarat Mihail Lașcu.

Liderul sindical a propus ca să fie creată o comisie ministerială pentru soluționarea litigiilor, de comun acord cu sindicatele, care ar urma să examineze conflicte­le apărute, astfel încât să nu se ajungă la procese de judecată. De asemenea, Mihai Lașcu s-a referit și la zecile de cazuri când polițiștii sunt învinuiți de hărțuire, maltra­tare, menționând că nici în aceste situații colaboratorilor nu le este acordată asistență de către Direcția juridică din cadrul MAI.

Alexandru Jizdan, ministrul de Interne, a declarat, la rândul său, că 

e corect ca efectivul să fie prote­jat de către Direcția juridică, dân­du-le ordin angajaților acesteia să vină cu un concept.

 

Cei care își servesc Patria trebuie să fie remuneraţi pe potrivă

 

O altă problemă abordată de că­tre Mihail Lașcu a fost remunera­rea orelor de muncă suplimentare. „Înțelegem că activăm în condițiile unui buget auster, însă este necesar să găsim o soluție pentru această problemă, asupra căreia insistăm de mai mulți ani”, a spus el.

Sindicaliștii prezenți la ședință au confirmat faptul că nu sunt remunerați pentru fiecare oră lu­crată suplimentar, deși vin la servi­ciu la orice oră de zi sau noapte, în orice moment când sunt solicitați. Își pun viața în pericol, iar pentru sacrificiul lor sunt plătiți lunar cu circa 4.000 de lei.

Ministrul de Interne a spus că îi este cunoscut acest sentiment, pentru că are în spate zeci de ani lucrați în organele de forță, în di­ferite funcții. El a promis că va analiza problema dată și va veni cu soluții.

„Ani de zile, activând în structu­rile de forță, am lucrat sute de ore peste program, inclusiv în zilele de odihnă. Cunosc frământările interne când îți servești Patria cu sacrificii și nu ești remunerat pe potrivă”, a menționat ministrul de Interne.

 

Pachete sociale mai bune pentru polițiști

 

Lipsa spațiului locativ este o altă mare necesitate a colaborato­rilor. În cadrul acestei ședințe, am aflat că există deja un proiect de lege care ar putea rezolva acest ne­ajuns. Colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne ar putea primi, în viitor, locuințe de serviciu, lucru promis, evident, de către ministrul de Interne în fața sindicaliștilor. Ministrul a menționat că pentru a realiza acest lucru este nevoie de o bază legislativă. „Există proiectul de Lege privind statutul special unic pentru angajații MAI, care înglobează cele mai bune pachete sociale pentru polițiști. Sperăm ca acesta să fie votat și să construim locuințe pe terenurile alocate deja. Una din preocupările noastre ac­tuale este identificarea resurselor necesare construcției spațiului lo­cativ de serviciu. Această inițiativă are dreptul la viață și vom insista pe realizarea ei”, a menționat Ale­xandru Jizdan.

Ministrul a specificat însă că locuințele vor fi oferite doar pen­tru perioada în care persoana va activa în cadrul organelor de inter­ne, iar după eliberarea din serviciu aceasta îi va fi luată.

La finalul discuțiilor, partenerii sociali au convenit să asigure con­tinuitate dialogului social, obiecti­vul-cheie fiind protecția social-eco­nomică a angajaților din sistem.

Federația Sindicatelor din Mol­dova „SINDLEX” este un centru sindical naţional–ramural în com­ponenţa Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și întrunește în rândurile sale co­laboratori de poliție și ai organelor de drept (Sindicatul „DEMNITA­TE”), angajați civili ai MAI (Sin­dicatul „SindMAI”), angajați din învăţământ şi educaţie (Sindicatul „VIITORUL”), colaboratori ai Poli­ţiei de Frontiera a MAI (Sindicatul „FRONTIERA”), angajaţi ai Servi­ciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI (Sindicatul „SALVATORUL”), angajații Uniu­nii Direcţiei Medicale a MAI și ai Uniunii Clubului Sportiv Central „Dinamo”.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand