
Oficiului cadastral Drochia
Condiţiile de muncă ale celor 22 de angajaţi ai Oficiului cadastral teritorial Drochia s-au schimbat radical în vara curentă. Aceasta după ce în sediul în care activează salariaţii s-au făcut lucrări de reparaţie capitală. Au fost schimbate ferestrele, uşile birourilor. S-au tencuit pereţii încăperilor în care aceştia îşi au locurile de muncă, precum şi din coridoarele clădirii. Parchetul a fost înnoit pe întreaga suprafaţă a instituţiei. Astfel încât se poate spune că angajaţii au trăit senzaţia că au trecut cu lucrul într-un sediu nou. După cum ne-a mărturisit Ion Stână, preşedintele comitetului sindical al Oficiului cadastral Drochia, asemenea lucrări capitale nu s-au efectuat din momentul dării în folosință a acestei clădiri, în anul 1958.
Sute de mii de lei alocaţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
Or, explică dumnealui, în ultimi ani, practic devenise imposibil să lucrezi în aceste încăperi în care tencuiala de pe pereţi sta să cadă peste capetele oamenilor. Podelele de lemn putrezite prezentau un pericol atât pentru salariaţi, cât şi pentru cetăţenii din partea locului care veneau să solicite diverse servicii, precum înregistrarea, evaluarea bunurilor imobile, elaborarea planurilor cadastrale. Poliţele arhivei, pe care se păstrează cam 150 de mii de dosare, riscau să se prăbuşească în orice clipă din cauza gradului avansat de deteriorare.
Atât condiţiile de muncă, cât şi cele de remunerare a muncii angajaţilor Oficiului cadastral Drochia, au început să se îm-bunătățească în ultima vreme, mai ales după ce a fost încheiat un contract colectiv de muncă între administraţie şi comitetul sindical, după ce organizaţia sindicală a acestei instituţii a devenit membră a structurii interramurale a sindicatelor din raionul Drochia. Chiar aceeaşi reparaţie capitală a sediului oficiului cadastral a fost pornită, potrivit celor relatate de către Ala Mâţă, registrator-şef al Oficiului cadastral teritorial Drochia, filială a întreprinderii de stat „Cadastru”, ca urmare a demersului administraţiei acestei instituţii, la sugestia comitetului sindical, către organele ierarhic superioare, prin care s-a invocat nevoia imperioasă de îmbunătăţire a condiţiilor de securitate a muncii angajaţilor.
![]() |
Organizaţia sindicală contribuie la dezvoltarea şi propagarea serviciilor oficiului cadastral |
Unde mai pui că instituţia respectivă este una profitabilă, veniturile obţinute lunar, anual depăşesc în mod semnificativ cheltuielile. Deci, existau rezerve financiare pentru un asemenea capitol de cheltuieli. Astfel, s-a reuşit obţinerea a mai bine de două sute de mii de lei pentru realizarea lucrărilor de reparaţie capitală. În afară de aceasta, în toate birourile a fost reînnoit mobilierul, s-au făcut achiziţii de utilaje, materiale. Practic, toţi angajaţii dispun de computere performante care au programe, softuri avansate.
Condiţiile de salarizare favorizează angajaţii harnici
De asemenea, în contractul colectiv de muncă sunt stabilite clauze clare de salarizare a angajaţilor. Acestea sunt concentrate pe calitatea, cantitatea şi complexitatea muncii executate de fiecare angajat, pe condiţiile de lucru și profesionalismul salariatului. O parte dintre angajaţi sunt remuneraţi în funcţie de timp, altă parte în acord, conform volumului de muncă executat. Adică, după un principiu echitabil, care permite stimularea celor mai harnici lucrători. Deoarece, cu cât salariatul munceşte mai bine, cu atât are un venit mai mare. În afară de aceasta, fiecare salariat beneficiază de un spor la salariu pentru vechime în muncă, mărimea căruia este calculată lunar în următoarea formulă: pentru 3-5 ani de muncă se stabileşte un adaus de 10%, de la 5 până la 10 ani – 15%, de la 10 până la 15 ani – 20 la sută, de la 15 până la 20 ani – 30%, mai mult de 20 de ani – 40 la sută. Totuşi, după cum ne-a semnalat Ion Stână, comitetul sindical nu se mulţumeşte cu actualul sistem de remunerare a angajaţilor. De aceea, la momentul de faţă, se poartă discuţii vizavi de perfecţionarea sistemului de salarizare prin acord, îndeosebi pentru ingineri, din perspectiva creşterii ponderii venitului salarial din volumul serviciilor prestate.
Înlesniri pentru salariaţi
Dincolo de aceste prevederi decente, contractul colectiv de muncă stabileşte pentru salariaţi, în mod particular, pentru anumite categorii de lucrători, clauze suplimentare, convenabile. Astfel, salariaţii care muncesc în acord beneficiază de un salariu pentru o zi lucrătoare, timp în care stau acasă. Iar inginerii şi registratorii beneficiază de două zile adăugătoare la concediul anual de odihnă. Totodată, salariaţii instituţiei, indiferent de postul pe care îl deţin în cadrul Oficiului cadastral, cu ocazia atingerii unei vârste rotunde sau pe timpul aflării în concediul anual de odihnă, beneficiază de un suport financiar considerabil în mărime de un salariu de funcţie.
În afară de concediul anual de odihnă plătit, prevăzut de lege, angajaţii oficiului pot beneficia de un concediu suplimentar plătit pe motiv familial, la prezentarea actelor respective. Astfel, în cazul căsătoriei salariatului sau a copilului acestuia, sunt acordate trei zile de concediu plătit, în cazul naşterii copilului – o zi, al decesului părinţilor, copiilor – trei zile.
O atenţie sporită acordă administraţia şi comitetul sindical salariaţilor care au copii ce frecventează şcoala. Pentru o asemenea categorie de angajaţi, în contractul colectiv de muncă este stipulat dreptul la trei ore lunar, cu aprobarea administraţiei oficiului, pentru a merge la şcoala în care învaţă copilul sau la o instituţie medicală, pentru a verifica starea sănătăţii acestuia. Pe deasupra, angajaţii care au copii în clasele I-II pot beneficia de o zi liberă în prima şi în ultima zi a anului de studii.
Pe un ajutor material pot conta angajaţii şi în cazul intervenirii anumitor evenimente în viaţa lor, precum îmbolnăvire, decesul rudelor. Chiar nu demult, una dintre angajatele oficiului cadastral, care suferă de o boală incurabilă, a beneficiat de un ajutor material important.
Pentru a încuraja afluxul de cadre tinere, în contractul colectiv de muncă este stabilit că tinerii în vârstă de până la 18 ani, care lucrează în cadrul instituţiei, beneficiază și de un concediu anual de odihnă suplimentar plătit cu o durată de 4 zile calendaristice.
Înregimentarea organizaţiei sindicale a Oficiului cadastral teritorial Drochia, acum un an şi ceva, în structura interramurală raională a sindicatelor, ne explică Dumitru Eni, preşedintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Drochia, a fost în beneficiul locuitorilor raionului, al angajaţilor acestei instituţii. Deoarece, adaugă dumnealui, noi organizăm foarte multe seminare în localităţile raionului privind legislaţia ţării, implicându-i astfel şi pe reprezentanţii oficiului cadastral teritorial, care le explică activiştilor, membrilor de sindicat despre specificul, profilul activităţii instituţiei, referitor la serviciile prestate de către angajaţii ei. În felul acesta, lămureşte Dumitru Eni, ei contribuie la mediatizarea activităţii oficiului cadastral, la familiarizarea populaţiei din localităţile raionului cu cerinţele şi particularităţile serviciilor prestate.
Apropo, Ala Mâţă ne-a explicat, în acest context, că Oficiul cadastral teritorial Drochia preconizează o campanie specială de mediatizare, pe parcursul căreia în primăriile din raion vor fi instalate panouri, prin intermediul cărora locuitorii de aici vor fi informaţi despre serviciile prestate de oficiul cadastral şi tarifele aplicate, vor afla numărul telefonului pentru consultaţii. Mai mult ca atât, ar putea fi organizate echipe mobile ale angajaţilor Oficiului cadastral Drochia pentru a se deplasa în satele raionului şi a presta servicii direct la locul de trai al persoanelor în vârstă, cu dizabilităţi.




