Foto: sanatatea.ro
„Pentru angajatorul nostru a devenit mai mult regulă decât excepție atragerea salariaților la muncă peste program sau mai mult de opt ore pe zi, dar uneori și de 12 ore, fără ca să ne plătească suplimentar. La indignările noastre, el ne-a spus să nu așteptăm plată suplimentară pe motiv că țara e săracă și cui nu-i place poate fi liber sau chiar să plece peste hotare la o muncă mai bine plătită. Dorim să aflăm în ce cazuri angajatorul poate impune salariații să lucreze peste program și cum se plătește în asemenea situaţii?
Eugen Gârlă, Boris Trocin, Chișinău”
Reprezentanţii Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova au precizat pentru „Vocea poporului” că, potrivit art. 104 din Codul muncii, munca suplimentară reprezintă munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă, prevăzută la art. 95 alin. (2), la art. 96 alin. (2)-(4), la art. 98 alin. (3) şi la art. 99 alin. (1) din Codul muncii.
Munca suplimentară este permisă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de legislație. Și anume. Atragerea la muncă suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acordul salariatului doar pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea ţării, pentru preîntâmpinarea unei avarii de producţie ori pentru înlăturarea consecinţelor unei avarii de producţie sau a unei calamităţi naturale; pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situaţii care ar putea periclita buna funcţionare a serviciilor de aprovizionare cu apă şi energie electrică, de canalizare, poştale, de telecomunicaţii şi informatică, a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport în comun, a instalaţiilor de distribuire a combustibilului, a unităţilor medico-sanitare.
Atragerea la muncă suplimentară de către angajator, însă, cu acordul scris al salariatului, se permite pentru finalizarea lucrului început care, din cauza unei reţineri neprevăzute legate de condiţiile tehnice ale procesului de producţie, nu a putut fi dus până la capăt în decursul duratei normale a timpului de muncă, iar întreruperea lui poate provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor angajatorului sau ale proprietarului, a patrimoniului municipal sau de stat; pentru efectuarea lucrărilor temporare de reparare şi restabilire a dispozitivelor şi instalaţiilor, dacă deficienţele acestora ar putea provoca încetarea lucrului pentru un timp nedeterminat şi pentru mai multe persoane; pentru efectuarea lucrărilor impuse de apariţia unor circumstanţe care ar putea provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor unităţii, inclusiv a materiei prime, materialelor sau produselor; pentru continuarea muncii în caz de neprezentare a lucrătorului de schimb, dacă munca nu admite întrerupere. În aceste cazuri, angajatorul este obligat să ia măsuri urgente de înlocuire a salariatului respectiv.
Atragerea la muncă suplimentară în alte cazuri decât cele menționate, potrivit alin. (4) al art. 104 din Codul muncii se admite cu acordul scris al salariatului şi al reprezentanţilor salariaţilor.
Este important de menționat că, la solicitarea angajatorului, salariaţii pot presta munca în afara orelor de program în limita a 120 de ore într-un an calendaristic și, doar în cazuri excepţionale, această limită, cu acordul reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă până la 240 de ore.
Atragerea la muncă suplimentară se efectuează în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii) motivat al angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariaţilor respectivi sub semnătură. În cazul în care solicită prestarea muncii suplimentare, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii normale de muncă, inclusiv cele privind protecţia şi igiena muncii.
Cât privește retribuirea muncii suplimentare, conform art. 157 din Codul muncii, în cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, munca suplimentară, pentru primele două ore, se retribuie în mărime de cel puţin 1,5 salarii de bază stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă. În cazul retribuirii muncii în acord cu aplicarea sistemului tarifar de salarizare, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele două ore, şi în mărime de cel puţin 100 la sută din acest salariu tarifar – pentru orele următoare, iar cu aplicarea sistemelor netarifare de salarizare – de 50 la sută pentru primele două ore şi, respectiv, 100 la sută din cuantumul minim garantat al salariului pe unitate de timp în sectorul real – pentru orele următoare. Compensarea muncii suplimentare cu timp liber nu se admite, au mai accentuat reprezentanţii Departamentului juridic al CNSM.
