20 November 2024
Chisinau
Oficial

Comitetul Executiv al ITUC-PERC a făcut o radiografie a situației din regiune

Loading
Oficial Comitetul Executiv al ITUC-PERC a făcut o radiografie a situației din regiune
Comitetul Executiv al ITUC-PERC a făcut o radiografie a situației din regiune
ituc-csi.org

Lumea e în continuă schimba­re și ceea ce până mai ieri părea de domeniul SF, ceva ireal, astăzi ne cutremură prin cruzimea și iraționalitatea unor acțiuni mon­struoase care sunt pe punctul de a scufunda societatea, prosperitatea la care s-a ajuns prin muncă asiduă și disciplină timp de decenii, chiar și în țările avansate, într-un haos.

„Continentul european a trecut prin mari probleme sociale, poli­tice și economice. Lumea a înce­tat să mai fie o realitate obiectivă, mai întâi odată cu declanșarea răz­boaielor hibride, apoi – cu operații militare desfășurate pe teritorii în­tinse. Optimismul prudent privind refacerea după criza socială și sa­nitar-medicală provocată de Covid s-a redus la zero în februarie, când Rusia a invadat Ucraina”.

Alineatul de mai sus nu e ex­tras dintr-un comentariu politic din presa de la noi sau din Europa, ci e un fragment din raportul prezentat de Irakli Petriashvili, președintele PERC, la cea de-a 19-a reuniune a Comitetului Executiv ITUC-PERC (Consiliul Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor), care s-a desfășrat zilele trecute la Bruxelles, Bel­gia.

La lucrările reuniunii a participat și Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindica­telor din Moldova (CNSM).

Irakli Petriashvili și Luca Visen-tini, secretar general al PERC, au comunicat viziunea și poziția PERC cu privire la criza energetică, eco­nomică și socială, provocările legate de securitatea în Europa, campaniile demarate de PERC pri­vind sănătatea și securitatea la locul de muncă, acțiunile de soli­daritate sindicală îndreptate spre susținerea refugiaților din Ucraina, impactul reformelor în domeniul legislației muncii demarate în mai multe țări membre ale PERC.

 

Lumea a încetat să mai fie o realitate obiectivă, iar sindicatele ar trebui să se adapteze din mers

 

În cadrul activităților organizate de PERC, Sergiu Sainciuc a informat asistența despre acțiunile CNSM în vederea rati­ficării Convenției nr. 190 a Organizației Internaționale a Muncii, precum și acțiu-nile întreprinse în domeniul securității și sănătății în muncă, implementarea Convențiilor OIM nr. 155 și nr. 187, care au fost declarate Convenții fundamentale ale OIM. De asemenea, vicepreședintele Confederației a comunicat despre reforma Inspectoratului de Stat al Muncii și poziția CNSM pe marginea acestui subiect.

Vicepreședintele CNSM a relevat că, deși în procesul de modificare a legisla-ției și actelor normative există divergențe asupra unor puncte sensibile din docu­mentele supuse dezbaterilor, partenerii so­ciali – Guvern, Sindicate, Patronat – încear­că să rezolve pe cale amiabilă problemele apărute în cadrul Comisiei naționale pen­tru consultări și negocieri colective, pentru a nu se ajunge la tulburări și zdruncinături sociale, lumea și așa fiind debusolată de criza energetică și de inflația inevitabilă în această conjunctură, care afectează chiar și țările dezvoltate din punct de vedere eco­nomic.

În raportul prezentat de Irakli Petria­shvili se mai arată că războiul din Ucraina a condus la cea mai grea criză sub mul­te aspecte, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace: zeci de mii de victime, milioane de refugiați, creșterea cheltuieli­lor militare, inflația și scumpirea conside­rabilă a produselor alimentare și a energiei electrice, distrugerea lanțurilor de livrări și a infrastructurii, amenințările cu contami­nare radioactivă. Și, precum se tem mulți, iarna totul va fi și mai rău. Aceste constatări sumbre vizează în mod direct și Republica Moldova, nemaivorbind de Ucraina.

„Deși mișcarea sindicală europea­nă a condamnat ferm războiul, a acor­dat asistență umanitară vitală și solidară angajaților și sindicatelor din Ucraina, pierderile de vieți omenești, scăderea ni­velului de ocupare în câmpul muncii, a bunăstării lucrătorilor și prejudiciile adu­se sindicatelor sunt enorme în Ucraina, la fel ca și în întreaga regiune. Consecințele pentru angajați și sindicate sunt uriașe: au fost distruse peste cinci milioane de locuri de muncă, au fost afectați peste 15 mili­oane de angajați și peste șase milioane de cetățeni au părăsit țara, căutând adăpost în Uniunea Europeană”, se arată în raportul PERC pentru 2022.

Totodată, documentul relevă că războ­iul crește prețul vieții și tarifele la energia electrică și la agentul termic, criza alimen­tară și creșterea prețurilor la mărfurile de larg consum cad pe umerii angajaților și ai familiilor lor și sindicatele din multe țări europene se mobilizează pentru a obține promovarea unei politici care să respec­te drepturile și interesele angajaților și ale familiilor lor. În context, mitinguri și demonstrații de masă au avut loc într-o serie de țări europene.

„Sancțiunile împotriva Rusiei au de­terminat retragerea în masă a compani­ilor din această țară, precum și refugie­rea celor mai mobile grupe de lucrători (de pildă, a specialiștilor IT). Mobilizarea în armata rusă a provocat un nou val de bărbați apți de muncă care părăsesc țara în masă. Mișcarea sindicală europeană și internațională a acordat sindicatelor ucrai­nene o asistență solidară nemaipomenită, la fel și sindicatelor din țările vecine care au oferit azil și ajută refugiați din Ucraina. Din păcate, speranțele pentru tratative de pace nu s-au îndreptățit. Rusia a anexat oficial câteva regiuni în timpul contraofensivei armatei ucrainene”, se mai menționează în raportul prezentat de Irakli Petriashvili, președintele PERC.

Agenda reuniunii a mai conținut subiec­te precum ar fi situația mișcării sindicale din Belarus și Kazahstan; pregătirile legate de organizarea Congresului ITUC; discuții cu privire la Raportul anual de activitate al PERC, Raportul Comisiei pentru femei, precum și cel cu privire la activitatea Co­mitetului pentru tineret; Planul de lucru al PERC pentru 2023; diverse chestiuni orga­nizatorice.

Reamintim că Consiliul Regional Pan–European al Confederației Internaționale a Sindicatelor a fost înființat în anul 2007, pentru a consolida activitatea membrilor ITUC din regiune, precum și pentru a abor­da diverse probleme specifice țărilor din Europa și Asia Centrală. CNSM a devenit membră a Confederației Internaționale a Sindicatelor în anul 2010. ITUC întrunește în rândurile sale 331 de centre sindicale naționale din 163 de țări și regiuni, cu un total de circa 200 de milioane de membri.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand