Întruniți în ședință plenară, joi, membrii Comitetului Confederal al CNSM au dezbătut o serie de chestiuni și au aprobat hotărâri pe marginea acestora.
Prima chestiune inclusă pe ordinea de zi, despre măsurile întreprinse de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova și autoritățile de resort în vederea excluderii taxei de înregistrare de stat pentru organizațiile sindicale a suscitat dezbateri aprinse. Vorba e că, pe de o parte, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care sindicatele (și patronatele) sunt scutite de taxa de înregistrare, dar pe de altă parte, autoritățile, în particular, ASP, creează impedimente artificiale. Comitetul Confederal a aprobat o decizie prin care și-a expus poziția în această problemă.
Membrii Comitetului Confederal au discutat pe marginea raportului prezentat de Sergiu Sainciuc cu privire la activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în semestrul I al anului 2023. Raportorul a relevat, între altele, că în primul semestru inspectorii muncii din cadrul CNSM au efectuat 178 de vizite la întreprinderile și instituțiile unde există organizații sindicale. În principal, este vorba de domeniile educație, sănătate, agricultură. Au fost constatate 3600 de abateri, dintre care 360 în domeniul raporturilor de muncă, iar 3200 – în ceea ce privește sănătatea și securitatea în muncă.
S-a subliniat că principalele lacune la locurile de muncă le constituie lipsa comitetului de securitate, instruirea insuficientă a personalului. În context, au fost organizate 120 de seminare de instruire cu participarea inspectorilor muncii. Totodată, Sergiu Sainciuc a relevat că Guvernul a raportat la OIM privitor la respectarea Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională, raport pe marginea căruia CNSM a prezentat obiecțiile sale.
Majoritatea membrilor Comitetului Confederal care au luat cuvântul pe marginea acestei chestiuni au lansat propuneri privind îmbunătățirea condițiilor în domeniul securității și sănătății la locul de muncă.
O altă chestiune importantă a fost cea cu privire la aprobarea regulamentului concursului organizațiilor sindicale primare. Igor Zubcu, președintele CNSM, a afirmat că scopul acestui concurs este animarea, revigorarea activității organizațiilor sindicale primare. Și aici au fost opinii diferite în abordare, dar până la urmă s-a aprobat propunerea ca organizațiile participante la concurs să concureze la 10 nominalizări, iar evaluarea se va face în baza activităților din ultimul an.
Totodată, membrii Comitetului Confederal au aprobat chestiunea cu privire la organizarea vizitei de lucru a reprezentanților CNS ,,Cartel ALFA” la CNSM, în con-textul Zilei Mondiale a Muncii Decente.
Comitetul Confederal a aprobat și alte chestiuni ce țin de viața internă a CNSM.