3 December 2024
Chisinau
Vocea copiilor

CNSM patronează Centrul de plasament pentru copii din Strășeni

Loading
Vocea copiilor CNSM patronează Centrul de plasament pentru copii din Strășeni
CNSM patronează Centrul de plasament pentru copii din Strășeni
cnsm-centrul-de-plasament

La început, copiii erau cam timizi la întâlnirea cu cei care au venit să-i ajute

 

Centrul de plasament temporar pentru copii din Strășeni se va afla sub patronajul Confederației Naționale a Sindicatelor din Mol­dova. Vestea a fost adusă chiar de președintele CNSM, Oleg Bud­za, care a întreprins o vizită la Strășeni, miercuri, 12 august, fi­ind însoțit de consilierul său, Va­sile Patrașcu.

 

La Centrul de plasament temporar se află copii din familii de risc. „O parte dintre ei au părinți alcoolici care nu au grijă de copii. Pe unii dintre aceștia i-am găsit hoinărind prin păduri, pe la groapa de gunoi, la cerșit”, spu­ne Victor Mihalache, managerul Centrului de plasament.

Pe parcursul unui an, pe aici trec circa 100 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani. Asistenții sociali și psihologii lucrează cu părinții acestora pentru a face posibilă întoarcerea copiilor în familiile biologice. În cazul în care părinții arată că nu se mai pot corija, sunt decăzuți din drepturile părintești și se caută o formă de plasament deja pentru copilul orfan.

Angajații centrului se străduiesc să-i edu­ce de parcă ar fi în familii. Copiii ajută la bu­cătărie, sunt implicați la lucrul în lemn, au grijă de curățenie. Astfel încât să fie pregătiți pentru viață.

Fiecare dintre cei 23 de copii aflați aici are o istorie tristă în spate și doar atitudinea pozitivă a oamenilor din jur îi poate ajuta să depășească problemele emoționale cu care se confruntă.

 

cnsm-centrul-de-plasament-2

O poză pentru posteritate împreună cu domnii cei buni la suflet

 

Oleg Budza, președintele CNSM, a rămas profund mișcat de soarta acestor micuți care prea devreme s-au ciocnit cu greutățile vieții. „Sindicatele vor fi prezente permanent prin­tre acești copii. Le vom organiza excursii, concerte, îi vom ajuta cu haine, încălțăminte, le vom aduce daruri de sărbători. Vom ajuta la reparații. Vom veni aici des. O parte din suflet le vom da copiilor”, a menționat Oleg Budza.

Mihai Popa, președintele raionului Strășeni, a menționat că susținerea sindicatelor este foarte importantă. „Sunt recunoscător CNSM pentru acest pas de binefacere. Cen­trul este finanțat de Consiliul raional, dar autoritățile locale nu reușesc să-l îndestule­ze cu toate cele necesare. Vă mulțumim că ați avut curajul și bunăvoința să întindeți o mână de ajutor acolo unde era nevoie”, a în­cheiat Mihai Popa.

Președintele CNSM nu a venit cu mâi­nile goale. Domnia sa le-a adus copiilor încălțăminte și rechizite școlare. În semn de recunoștință, micuții au dansat și i-au spus un sincer mulțumesc.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand