29 iunie 2024
Chisinau
Social

CNSM își menține poziția în ceea ce privește salariul minim pe economie 

Loading
Social CNSM își menține poziția în ceea ce privește salariul minim pe economie 
CNSM își menține poziția în ceea ce privește salariul minim pe economie 
sindicate.md

Confederația Națională a Sindica­telor din Moldova insistă asupra stabilirii unui salariu minim unic în mărime de 50% din salariul mediu lunar pe economie, conform pre­vederilor Cartei Sociale Europene (revizuite) și Directivei UE privind salariile minime adecvate în UE 2022/2041. Acest lucru este nece­sar pentru acoperirea necesităților salariatului și ale familiei acestuia.

Directiva UE 2022/2041 privind salarii­le minime adecvate în Uniunea Europeană prevede procedura de stabilire a unor sa­larii minime legale adecvate în mărime de 60% din salariul median brut și 50% din sa­lariul mediu brut și/sau valori de referință orientative utilizate la nivel național, iar Republica Moldova, în legătură cu statutul de țară candidată de aderare la Uniunea Europeană, și-a asumat angajamentul de a o transpune până în septembrie 2025.

De altfel, mecanismul propus de sin­dicate este prevăzut și de Carta Socială Europeană (revizuită), ratificată parțial de Republica Moldova prin Legea nr. 484 din 28.09.2001, care mai stabilește, în articolul 4, că țările care au ratificat-o trebuie să re­cunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă care să le asigure acestora, pre­cum și familiilor lor, un nivel de trai decent.

În viziunea sindicatelor, la reexaminarea salariului minim trebuie să se țină cont atât de standardele stabilite la nivel european, cât și de acoperirea necesităților salariatului și ale familiei acestuia, de inflație și de alți indicatori relevanți, inclusiv de menținerea forței de muncă calificate.

Examinând mărimea minimului de existență pentru anul 2023, care a constituit 2877,1 lei pe lună, inclusiv pentru populația aptă de muncă – 3078,7 lei, pentru pensio­nari – 2403,9 lei, pentru copii – 2822,1 lei, salariul minim pe țară, care să acopere mi­nimul de existență pentru un salariat și un copil minor ar constitui cel puțin 7007 lei (5900,8 lei – salariu net) și ar asigura doar nivelul pragului sărăciei absolute (pentru anul 2022).

Datele Biroului Național de Statistică, pentru septembrie 2023, arată că circa 33% din salariați au beneficiat de un salariu lunar mai mic sau egal cu minimul de existență și cu pragul sărăciei absolute pentru un sala­riat și un copil.

Studiul privind salariul minim și cos­tul, elaborat de experții Alic Bîrcă și Dorin Vaculovschi, la solicitarea CNSM, a estimat costul vieții pentru o familie din Republica Moldova compusă din patru persoane (doi adulți și doi copii) în mărime de 35.223,2 lei, fără chirie. Costurile lunare estima­te pentru o singură persoană se cifrează la 10.666,4 lei, fără chirie (potrivit datelor Numbeo).

În acest context, solicitarea CNSM de stabilire a salariului minim pe țară în mă­rime de 50% din salariul mediu lunar a fost prezentată în cadrul primei ședințe din anul 2024 a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, fiind instituit și un grup de lucru tehnic pe subiectul dat.

Totodată, CNSM a propus ca chestiunea privind reexaminarea salariului minim pe țară să fie discutată la fiecare ședință a Co­misiei naționale, astfel încât până în toam­nă să existe o decizie a partenerilor sociali privind cuantumul acestuia, ținând cont de standardele la nivel european, cât și de cos­tul vieții pentru salariat și familia acestuia.

În vederea sporirii garanției minime în domeniul salarizării în sectorul real, CNSM a înaintat Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova un proiect de Convenție colectivă bipartită (nivel național), prin care a propus stabi­lirea unui salariu minim pentru unitățile din sectorul real al economiei naționale în mărime de 6850 de lei (50% din salariul mediu lunar prognozat pe economie pen­tru anul curent – 13700 de lei), care se află în proces de negocieri.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand