Mii de sindicaliști din întreaga Europă au mers, pe 12 decembrie, la Bruxelles (Belgia), către instituțiile europene, să protesteze față de planurile de a începe programul de austeritate planificat pentru anul viitor. Acțiunea de protest a fost organizată de Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC).
În semn de solidaritate cu sindicaliștii adunați la acțiunea de protest organizată la Bruxelles, alături de lideri sindicali de la diferite organizații sindicale din Europa, la activitate a participat și Lilia Franț, vicepreședintă a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care în aceste zile se află în capitala Belgiei, unde are loc cea de-a 33-a reuniune a Consiliului General al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC).
Sindicatele din Europa dau dovadă de o coeziune cum nu s-a mai văzut de mulți ani
Manifestația organizată de Confederația Europeană a Sindicatelor face parte dintr-o campanie mai amplă, prin care se pledează pentru „un acord echitabil pentru lucrători” și are loc în timp ce miniștrii și deputații europeni sunt în negocieri pentru o reformă a regulilor de guvernanță economică ale UE.
Conform actualului proiect de propunere discutat de oficialii UE, 14 state membre vor fi obligate să reducă cu 45 de miliarde de euro bugetele lor pentru anul viitor, potrivit calculelor ETUC, bazate pe datele Comisiei Europene.
Precizăm că CNSM este membră a ETUC din octombrie 2022. Confederația Europeană a Sindicatelor este principala organizație sindicală care reprezintă lucrătorii la nivel european. ETUC a fost fondată în anul 1973 și include în componența sa peste 90 de organizații sindicale, care cuprind peste 45 de milioane de membri de sindicat.