Stresul este boala secolului și acționează încet, dar sigur, asupra sănătății noastre. Locul de muncă este cel care ne afectează cel mai mult, arată studiile. Oamenii care lucrează în spitale, asistenții sociali, cei care muncesc în armată și profesorii au cele mai stresante joburi.
Potrivit unui raport făcut public recent de Organizația Internațională a Muncii (OIM), există o „criză de sănătate mintală”, iar una dintre prioritățile angajatorilor ar trebui să fie protejarea salariaților.
Problemele emoționale și lipsurile din sistemul de sănătate îi fac pe lucrătorii medicali să se îmbolnăvească din cauza stresului
Experții care au analizat piața muncii s-au uitat la datele legate de sănătate, siguranță și mediu și au analizat activitatea a o sută de mii de persoane, din martie 2022, până în martie 2023. Clasamentul a fost realizat în funcție de numărul de boli provocate de stres în rândul angajaților.
Potrivit raportului, medicii, asistentele, infirmierele și cei care oferă servicii de asistență socială se află pe primul loc în acest top. Contacul cu pacienții, problemele emoționale cu care se confruntă, dar și lipsurile din sistemul de sănătate îi face pe acești angajați chiar să se îmbolnăvească din cauza stresului. Din 100 de mii de angajați din domeniul sănătății, 3530 s-au îmbolnăvit din acest motiv.
Foarte stresați sunt și cei care lucrează în armată, mai ales în contextul războiului din Ucraina, dar și al altor conflicte de pe glob, care stârnesc tot mai multă îngrijorare.
Profesorii și toți cei care lucrează în genere în învățământ au și ei un nivel ridicat de stres, mai ales atunci când se confruntă și cu foarte multe lipsuri, cum se întâmplă și în țara noastră. Peste 2700 de profesori s-au îmbolnăvit din această cauză.
Pe listă se află și cei care lucrează în industria grea, în minerit, dar și angajații din finanțe, prin mâinile cărora trec zilnic foarte mulți bani.