Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu, a înmânat, recent, cea mai înaltă distincție sindicală, „Insigna de Onoare a CNSM”, lui Sergiu Dîrcă, liderul Organizației sindicale de la Fabrica Elemente de Construcții SA, în cadrul unei ceremonii desfășurate în incinta întreprinderii.
Igor Zubcu a a subliniat că „Insigna de Onoare a CNSM” se oferă pentru activitate îndelungată și rodnică în cadrul întreprinderii, înalt profesionalism, apărarea eficientă a drepturilor membrilor de sindicat și cu prilejul jubileului de 50 de ani de activitate la întreprindere.
Totodată, Sergiu Dîrcă a primit o diplomă pentru activitate îndelungată și rodnică, în cadrul întreprinderii, înalt profesionalism, onestitate, aport personal în activitatea organizației sindicale, din partea lui Victor Talmaci, președintele Federației Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „Sindicons”.
În cadrul vizitei la Fabrica Elemente de Construcții SA, sindicaliștii au discutat cu salariații de la întreprindere despre problemele cu care se confruntă, situația din ramură în ansamblu, inițiativele și obiectivele CNSM pentru următoarea perioadă.
Precizăm că întreprinderea respectivă produce prefabricate din beton și beton armat destinate infrastructurii, construcțiilor civile, industriale, agricole, dar și alte tipuri de prefabricate. La întreprindere activează circa 100 de salariați, membri de sindicat.