O familie din patru membri are nevoie lunar de 35 de mii de lei, pentru a avea o viață decentă în Republica Moldova. Realitatea, însă, este departe de aceste cifre, așa cum peste 180 de mii de moldoveni au salariul minim pe economie de doar 4000 de lei lunar, iar în 2024 vor avea cu o mie mai mult.
Este concluzia autorilor Studiului privind salariul minim și costul vieții, care a fost prezentat în una din zilele trecute, la Chișinău, în cadrul unei mese rotunde organizate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Activitatea a avut loc în cadrul unui proiect implementat cu susținerea Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor (DTDA) și New Democracy Fund.
„Costul vieții ar fi de aproximativ 35 de mii de lei, pentru o familie din patru persoane. Aici este inclusă și posibilitatea de a procura un apartament, pe parcursul a 30, 35 de ani, și a unei mașini. Sindicatele și-au propus să abordeze științific, nu doar cantitativ, dar și calitativ, nivelul salariului minim. Evident, cu acest salariu minim poți să acoperi foarte puține cheltuieli pe moment în Republica Moldova. Trebuie însă să menționez că, în ultimii ani, acest salariu minim a crescut. Dacă anterior era de 2935 de lei, acum este de patru mii, iar de la 1 ianuarie va fi de cinci mii de lei. Este o creștere de peste 60 la sută pe parcursul a doi ani de zile. E puțin, dar în condițiile Republicii Moldova reieșim nu doar din poziția cerințelor salariaților, membri de sindicat, dar și a partenerilor noștri sociali – patronatele și Guvernul. Am fi în drept să cerem mai mult, dar am putea să intrăm în imposibilitatea de plată a patronilor. Or, noi ne dorim să avem patroni puternici, care să creeze locuri de muncă bine plătite și să fie sustenabili”, a menționat Igor Zubcu, președintele CNSM.
Chiar dacă salariul minim pe economie a crescut în ultimii ani, experții economici nu prognozează schimbări majore la acest capitol, mai ales că, în anul acesta, avem un deficit bugetar de peste 15 miliarde de lei. Totuși, atragerea investițiilor străine în țara noastră ar fi un pas înainte.
Rata sărăciei, în creștere
„Acum, ponderea cea mai mică a salariului este în sectorul bugetar. În anul 2022, aproximativ 27 la sută din forța de muncă au avut un salariu de până la patru mii de lei. Vă imaginați dacă raportăm această sumă la cheltuielile din sezonul rece al anului? Practic, jumătate din acești bani merg pentru a plăti facturile. Ce îi rămâne angajatului, familiei acestuia pentru a trăi? Nimic. Putem spune că sunt sub limita pragului de sărăcie”, a spus, pentru „Vocea poporului”, Alic Bîrcă, profesor universitar, unul dintre autorii studiului.
Datele statistice arată că în anul 2022 rata sărăciei absolute în Republica Moldova a crescut până la 31,1%, ceea ce conduce la presupunerea că sărăcia din țară se referă și la persoane ocupate.
„O astfel de situație este inadmisibilă. Pe lângă faptul că valoarea salariului minim, care, fiind aproape de pragul sărăciei, conduce la răspândirea riscului sărăciei în rândul populației ocupate, această situație ar conduce și la o reducere puternică a indicatorilor ocupaționali. Respectiv, la o înrăutățire a situației legate de securitatea socială, la o intensificare și mai mare a migrației internaționale de muncă, precum și la compromiterea funcționalității economiei naționale și la o frânare a ritmului de dezvoltare”, se menționează în studiu.
Pentru a îmbunătăți situația cu privire la stabilirea salariului minim în Republica Moldova și la asigurarea unei mai bune protecții social-economice a populației, autorii studiului au venit cu mai multe recomandări, între care creșterea graduală a salariului minim pe economie până la nivelul de 50% din salariul mediu brut pe economie, reprezentând un indicator orientativ al Uniunii Europene, revizuirea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar etc.