Aspecte privind stabilirea lefurilor și a sporurilor salariale pentru angajații din sfera bugetară au fost abordate în cadrul Campaniei „Avocatul sindicatelor”, care a ajuns recent în raionul Călărași.
O salariată din administrația publică locală a întrebat cum se stabilesc clasele de salarizare și indicatorii de performanță. Sergiu Iurcu, șef adjunct al Departamentului protecție social-economică din cadrul CNSM, a detaliat că, potrivit articolului 12 din Legea nr. 270 privind sistemul unic de salarizare în sectorul bugetar, clasele de salarizare şi coeficienţii de salarizare, prevăzuţi în anexele nr. 3–10, corespund treptei de salarizare I şi nivelului de studii şi/sau de calificare necesar pentru ocuparea funcţiei, după caz. Fiecare funcţie are șase trepte de salarizare, corespunzătoare perioadelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică, personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, funcţionarilor publici de conducere de nivel superior şi a conducătorilor unităţilor bugetare, indiferent de statut sau categoria de personal a acestora.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare