Bogdan HOSSU: „Susținem eforturile CNSM de integrare în familia sindicală europeană, acolo unde îi este locul”

Interviu cu Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale „Cartel ALFA” din România

– Domnule Hossu, conduceți Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” din România de aproape trei decenii. Care sunt cele mai mari reali­zări înregistrate de „Cartel ALFA”?

– Cartel ALFA este prima organizație sin­dicală de după căderea comunismului, for­mată democratic, de jos în sus. Am pus me­reu un mare accent pe formarea de militanți sindicali bine pregătiți, experimentați și capabili să reprezinte cu succes intere­sele membrilor. Am introdus și în codul ocupațiilor profesia de „delegat sindical” și am elaborat planurile de formare. Cre­dem că eficiența și succesul unei organizații stă preponderent în oamenii săi și ne-am străduit ca la toate nivelurile să avem oa­meni bine pregătiți. Multe dintre succesele noastre sunt obținute și prin intermediul Organizației Internaționale a Muncii, suc­cese în urma cărora s-a modificat cadrul legislativ, spre exemplu, legat de dreptul la sindicalizare al funcționarilor publici. În mo­mentul de față, România este sub monito­rizarea OIM privind încălcarea Convențiilor 87 și 98 și facem presiune asupra coaliției de guvernare să modifice Legea dialogului social, care restricționează sindicalizarea și negocierea colectivă. Am reușit să determi­năm Comisia Europeană să includă în Planul Național de Redresare și Reziliență un jalon privind modificarea acestei legi.

Sigur, mai putem menționa, de-a lungul celor trei decenii, introducerea tichetelor de masă, în urma unei campanii pe care noi am desfășurat-o și apoi a tichetelor de vacanță, cu beneficiul suplimentar al susținerii turis­mului local.

– Când și cum a început colaborarea între sindicatele din R. Moldova și cele din România?

– Colaborarea și relația cu sindicatele din Republica Moldova sunt, desigur, mai vechi, avem în structura noastră lideri de sindicat care provin din stânga Prutului și, având în vedere elementele care ne unesc, ne simțim apropiați. Parteneriatul cu CNSM are me­nirea să întărească schimbul de experiență sindicală, împărtășind din problemele pe care le avem, dar şi cooperarea pentru a găsi cele mai bune soluţii la aceste proble­me. Care nu sunt puţine, însă dacă le abor­dăm cu unitate, sunt întotdeauna şanse mai mari de succes.

– Ați semnat, împreună cu Igor Zubcu, Acordul de colaborare între CNSM și CNSR „Cartel ALFA”. Asta ar în­semna o continuitate sau se atribuie valențe noi cooperării dintre cele două confederații?

– Am reînnoit acordul de colaborare între CNSM și Cartel ALFA, în același timp extinzând cooperarea la nivel de organizații membre, sectoriale sau regionale.

mediafax.ro

Efectele crizei economice actuale, ampli­ficate de războiul din vecinătate, se resimt cu putere atât la stânga, cât şi la dreapta Prutului, avem așadar provocări comune. Având în vedere parcursul european la care s-a angajat Republica Moldova, ne dorim să susținem eforturile de integrare în spațiul comunitar european, împărtășind din experiențele noastre și sprijinind sindicatele din cadrul CNSM să se integreze în marea familie sindicală europeană, acolo unde, fără îndoială, își au locul.

– Ați avut o întrevedere cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari. Ne puteți dezvălui succint ce subiecte ați abordat?

– În primul rând, datorită faptului că, prin intermediul EZA (Centrul european pentru problemele lucrătorilor), vom organiza un seminar la Chișinău cu tematica dialogului social, l-am invitat pe ministrul muncii să participe la deschidere și să exprime punc­tul de vedere al ministerului pe acest su­biect deosebit de important. De asemenea, s-a abordat problema formării continue. Precizez că la întâlnire am participat alături de conducerea CNSM, fruntașii căreia au discutat această problematică, cu propu­nerea ca Institutul Muncii să funcționeze în cadrul unui proiect pilot, sub adminis­trare tripartită, pentru a asigura formarea continuă pentru lucrătorii din Republica Moldova.

– Nu credeți că mișcarea sindica­lă din România este avantajată față de cea din R. Moldova, România fiind membru al UE, unde legislația comuni­tară este bine pusă la punct și trebuie respectată punct cu punct, în caz con­trar abaterile fiind sancționate dur…

– Există de multe ori această percepție, că peste gard lucrurile stau mai bine. O avem și noi, în România, însă ce aș putea să spun este că această perspectivă are capcanele ei, pentru că valorizează uneori necritic tot ceea ce vine din exterior, și nu sunt întotdeauna doar lucruri bune, și minimizează sau tinde să treacă cu vederea ceea ce este bun și va­loros la nivel local și merită păstrat. Ca în ori­ce chestiune, lucrurile sunt nuanțate. Europa este o uniune economică, în primul rând. În acquis-ul comunitar, problema dimensiunii sociale și a implicațiilor dimensiunii sociale în sistemul economic a fost practic eluda­tă (pentru că prioritare au fost considerate problemele legislative și economice, legate de democratizare etc.) Ei bine, din întâm­plare, rezultatul este că politica socială – iar asta e valabil nu numai pentru România, ci pentru toate țările din Europa Centrală și de Est – a rămas pe mâna a două instituții internaționale: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, instituții care manifestă o oarecare orientare proamericană, pe mo­dele care sunt discutabile. În România încă resimțim puternic consecințele măsurilor anti-sociale și anti-sindicale adoptate în contextul crizei financiare de acum un dece­niu. Legea care îngrădește activitatea sindi­catelor și îngreunează negocierile colective (la nivel de sector și național fiind practic desființate), numită ironic Legea dialogului social, a fost adoptată în acea perioadă, în 2011, și încă este nemodificată, după toate presiunile pe care le-am făcut.

Doar în ultimii ani, prin Declarația de la Göteborg din 2018 și adoptarea Pilonului European al Drepturilor Sociale – cu re­centele directive sau proiecte care vizează relațiile de muncă – Uniunea Europeană în­cearcă să recentreze atenția pe problemele cetățeanului și să readucă un oarecare echi­libru, amintindu-și de partea de social din sintagma economie socială de piață.

– Știm că guvernarea din R. Moldo­va așteaptă de la România (ca să nu spunem că stă cu mâna întinsă) spri­jin economic, financiar. Ce pot oferi sindicaliștii din Țară colegilor din stân­ga Prutului? Bineînțeles, am în vedere sfaturi, sprijin logistic…

– Prin cererea de aderare a Republicii Mol­dova la Uniunea Europeană, devenim colegi, atât ca țări, în aceeași asociere importantă în cadrul UE, cât și ca parteneri în structurile sindicale europene. Cred că împreună vom putea promova mai bine, în cadrul acestor structuri, specificitățile din țările est-europe­ne în politica de convergență a UE.

– În ce măsură mișcarea sindicală se poate intersecta cu politicul și care sunt beneficiile sau daunele în acest sens pentru sindicate?

– Punctul nostru de vedere a fost întot­deauna că fiecare instituție trebuie să își în­deplinească rolul său, să-și realizeze obiec­tivul pentru care a fost creată. Dacă vreți, explicația simplă ar fi sub forma următoare: un om nu poate purta pe cap două pălării, în același timp, deci nu poți sa fii și lider de sindicat, și reprezentant politic. Asta, pentru că, pe de o parte, sunt două activități care presupun efort și timp, ca să faci o treabă bună, în al doilea rând, când faci o acțiune, este neclar de sub care pălărie o faci, și nu se poate evita percepția că este o modalitate de a utiliza instituția sindicală ca o trambuli­nă pentru interesul personal, iar din punctul acesta de vedere, instituția sindicală are de pierdut în credibilitate.

– Cazul Victor Ciorbea, care a ajuns de pe baricadele sindicale în fotoliul de prim-ministru, apoi avocat al popo­rului…

– Cazul Victor Ciorbea este un exemplu tipic, în sensul în care, din momentul în care a ajuns în poziția respectivă, acțiunile sale au fost cu prioritate condiționate de partidul care l-a promovat în funcție și nu în intere­sul lucrătorilor. Se poate vedea acest lucru în restructurarea ineficientă a mineritului în anul 1996, ca și în atitudinea sa de avocat al poporului. Când a avut loc transferul de taxe de la angajator la angajat, în 2018, în calitate de avocat al poporului, Victor Cior­bea nu a făcut nimic pentru a solicita Curții Constituționale blocarea acestei acțiuni care a împovărat lucrătorii, deși era în atribuțiile sale.

– Domnule Hossu, Vă mulțumim pen­tru timpul acordat și pentru răspunsu­rile pertinente și Vă mai așteptăm la Chișinău.