
Opt ani fără accidente de muncă au fost marcaţi în cadrul unei ceremonii organizate, zilele trecute, de reprezentanţii Lafarge Moldova. Compania dispune în prezent de unul din cele mai performante sisteme de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, iar acesta a fost creat în parteneriat cu reprezentanţii organizaţiei sindicale de la unitate.
Cel mai important lucru legat de această performanţă este că oamenii, muncitorii merg în fiecare zi la serviciu şi se întorc sănătoşi la familiile lor, a remarcat Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, în cadrul ceremoniei respective.
Timp de opt ani deja, datorită eforturilor depuse de echipa managerială împreună cu toţi angajaţii, această întreprindere se
plasează în topul unităţilor autohtone ce pot servi drept exemplu în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă.
„Mă bucur pentru condiţiile de securitate, sănătate şi igienă a muncii create la această întreprindere şi sper că parteneriatul social iniţiat cu ani în urmă va fi menținut şi dezvoltat şi în continuare în beneficiul oamenilor şi al companiei în întregime”, a menţionat Oleg Budza.
Dialog social
De o practică extraordinară de dialog social cu partenerii de la întreprinderea în cauză au avut parte reprezentanţii sindicatelor, iar bazele acesteia au fost puse de lideri care se bucură în prezent de recunoaştere şi apre-ciere la nivelul întregii ţări, a subliniat Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Construcţii şi Industria Materialelor de Construcţie „Sindicons”.
„Rezultatele anunţate de această companie sunt un exemplu pentru agenţii economici din ţara noastră în materie de securitate şi sănătate în muncă. Am dori ca în viitor această experienţă să fie multiplicată prin prisma dialogului social, care să fie purtat în permanenţă”, a accentuat Victor Talmaci.
Prezentă la eveniment, Eleonora Graur, preşedinta raionului Rezina, a remarcat importanţa
faptului că, în raionul lor, activează o companie atât de mare. Totodată, aceasta dă dovadă de corectitudine faţă de angajaţi şi o disciplină de muncă la care nu au ajuns încă multe companii din ţara noastră.
La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Economiei au apreciat că cei opt ani fără accidente de muncă sunt în folosul tuturor angajaţilor şi relevă grija manifestată faţă de aceştia. În context, aceiaşi reprezentanţi au dat asigurări că vor face tot ce este necesar pentru ca această întreprindere să prospere.
Grija faţă de angajaţi este o prioritate
„Avem şase persoane desemnate, care fac zilnic instruiri. Luna trecută, de exemplu, au fost 1800 de ore de instruire în cadrul întreprinderii, dar şi al unităţilor cu care avem contracte de afaceri”, a specificat Jean-Michel Pons, directorul general al companiei.
În spatele celor opt ani fără accidente în cadrul întreprinderii stau aproximativ 30 de ani de muncă în această direcţie. Performanţele înregistrate se bucură de apreciere din partea factorilor ministeriali. Drept urmare, în ultimii trei ani, există un schimb de experienţă în materie cu 20 de întreprinderi de stat, au adăugat reprezentanţii companiei.
În opinia lor, prevenirea accidentelor de muncă este cea mai bună soluţie. De aceea, se discută sistematic cu fiecare dintre angajaţi pentru a fi cunoscute şi înlăturate potenţialele riscuri de accidentare.



