23 November 2024
Chisinau
Varia

Aviaţia civilă a Moldovei, la 70 de ani

Loading
Varia Aviaţia civilă a Moldovei, la 70 de ani
Aviaţia civilă a Moldovei, la 70 de ani

 

 

aviatia-civila

Foto: logos.press.md

Istoria aviaţiei civile a Moldovei începe la 19 septembrie 1944. Deşi încă nu se terminase cel de-al Doilea Război Mondial, a fost emis Decretul „Cu privire la crearea flotei aviaţiei civile a Moldovei pentru necesităţile eco­nomiei naţionale şi cerinţele populaţiei”. În scurt timp, după eliberarea Chişinăului de sub ocupaţia fascistă, primele 15 avioane Po-2, cunoscute în popor şi ca „kukuruzniki”, şi 2 aparate de zbor Li-2, de altfel, apreci­ate ca avioane puternice pentru acele timpuri, au aterizat pe vechiul ae­rodrom din sectorul Râşcani al capitalei, încă răvăşit de exploziile bom­belor. Anume această zi este considerată data oficială a fondării aviaţiei civile a Moldovei.

 

După semnarea Declaraţiei de Independenţă în anul 1991, Republica Moldova a început ascensiunea pe plan internaţio­nal. Astfel, în 1992, ţara noastră a aderat la Convenţia de la Chi­cago, devenind un stat membru ICAO (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale). Peste patru ani, în decembrie 1996, Republica Moldova se alătură Conferin­ţei Europene a Aviaţiei Civile (ECAC), devenind astfel primul stat membru al ECAC din CSI. În anul 2000, Republica Moldova aderă la Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Navigaţiei Ae­riene (EUROCONTROL).

La 1 ianuarie 2008, Republi­ca Moldova devine stat mem­bru cu drepturi depline al JAA (Autorităţii Aeronautice Unite ), iar în anul 2009, drept urmare a reorganizării JAA, Republica Moldova a semnat Aranjamen­tele de Lucru cu Agenţia Euro­peană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), succesoarea JAA. În 2012, a fost semnat Acordul pri­vind Spaţiul Aerian Comun între UE şi Republica Moldova.

 

Zbor constant la înălţimea performanţelor economice

 

În prezent, ramura aviaţiei ci­vile a Moldovei are un efectiv de circa 2000 de persoane care acti­vează atât în sectorul privat, cât şi în cadrul întreprinderilor de stat, precum Aeroportul Inter­naţional Bălţi, gestionat de către ÎS „Moldaeroservice”, Aeropor­tul Internaţional ÎS „Mărculeşti”, Compania Aeriană ÎSCA „Air Moldova”, Compania Aeriană antrenată la prestarea servicii­lor aeronautice în agricultură ÎS „Moldaeroservice”, ÎS „MoldAT­SA”, întreprindere de utilizare a spaţiului aerian al Republicii Moldova, ÎS „Centrul Aeronautic de Instruire”, ÎS „Centrul de Me­dicină al Aviaţiei Civile”. De ase­menea, în ramura aviaţiei civile activează şi societatea pe acţiuni cu capital majoritar al statului SA „Aeroport Catering”.

 

g_varia

Sindicatele din aviaţie, sentimentul de siguranţă al lucrătorilor din spaţiul aerian

 

Pe bună dreptate, Aeroportul Internaţional Chişinău, care a fost dat în concesiune pe un ter­men de 49 de ani SRL „Avia-In­vest” printr-o hotărâre a Guver­nului, este considerat principala poartă aeriană a ţării. Prin inter­mediul lui se efectuează 29 de rute regulate spre Asia şi Europa, precum Antalya, Atena, Barcelo­na, Bodrum, Bologna, Bucureşti, Dubai, Dublin, Frankfurt, Hera­klion, Istanbul, Kiev, Larnaca, Lisabona, Londra, Milano, Mos­cova, Munchen, Nijnevartovsk, Paris, Riga, Roma, Soci, Sankt Petersburg, Surgut, Tel Aviv, Ve­neţia, Verona şi Viena.

Ar mai fi de precizat că 14 companii aeriene din lume ope­rează zboruri în regim charter şi curse regulate prin Aeroportul Internaţional Chişinău, spre 29 de destinaţii mondiale. Astfel, anul trecut, numărul pasagerilor care au beneficiat de serviciile principalei porţi aeriene a ţării s-a ridicat la 1 milion 321.362 de persoane, adică cu 8,26 la sută mai mult decât în anul precedent, ceea ce reprezintă o cifră-record în istoria Aeroportului Interna­ţional Chişinău. În răstimpul dat, au fost realizate 17555 de curse, înregistrându-se o creşte­re de 8,91 procente faţă de anul 2012. Traficul poştal a constitu­it 642,39 tone, iar volumul de mărfuri transportate la sfârşitul anului ajunsese la 2177,07 tone, adică cu 7,62 la sută mai mult, comparativ cu anul precedent.

Mai mult ca atât, ultimele date statistice oficiale arată că volu­mul încărcăturilor transportate de navele aeriene a cunoscut o creştere în luna iulie anul curent, cu 117,5% mai mult faţă de luna anterioară, în timp ce majorita­tea tipurilor de transport din ţară au fost în declin. De asemenea, transportul aerian este lider în ce priveşte sporul numărului de pa­sageri transportaţi pe parcursul a șapte luni ale anului curent.

Sindicatul Lucrătorilor din Transportul Aerian reprezintă interesele salariaţilor de la com­paniile aeriene Air Moldova, Ae­roportul Internaţional Chişinău, MoldATSA, Centrul de Medicină Aeronautică şi Serviciul Hidro­meteorologic de Stat, adică două mii de membri de sindicat.

Unul dintre principalele obiec­tive ale activităţii curente a Con­siliului Republican al Sindicatu­lui Lucrătorilor din Transportul Aerian, a relevat preşedinte aces­tuia, Mihail Bradu, îl constituie încheierea contractelor de mun­că. La mai multe întreprinderi, contractele colective de muncă deja au fost încheiate, la altele, precum MoldATSA, sunt pe cale de a fi finalizate.

Bunăoară, administraţia şi co­mitetul sindical de la Aeroportul Internaţional Chişinău au înche­iat un contract colectiv de muncă foarte avantajos pentru salariaţi, care prevede asigurare medicală privată, bilete de odihnă şi tra­tament pentru salariaţi, precum şi alte avantaje. Salariaţii au de câştigat atunci când contractul de muncă este negociat în ter­meni acceptabili de ambele părţi. Acum, mulţi dintre angajaţi îşi dau seama că este avantajos să fii membru de sindicat. Astfel, dacă un salariat, membru al or­ganizaţiei sindicale, este conce­diat sau disponibilizat, se cere în mod neapărat avizul comitetului sindical.

Sindicatul Lucrătorilor din Transportul Aerian a devenit membru al Organizaţiei Interna­ţionale a Sindicatelor din Aviaţie, din care fac parte toate întreprin­derile de profil din ţările CSI, ceea ce-i permite să preia anu­mite prevederi pozitive ale le­gislaţiei altor ţări. De asemenea, Consiliul Republican al Sindica­tului Lucrătorilor din Transpor­tul Aerian organizează seminare cu participarea liderilor, a mem­brilor din sindicatele de profil ale altor state, face schimb de experienţă cu acestea. Cei străini au ce învăţa de la liderii sindicali din ţara noastră, deoarece în fruntea Sindicatului Lucrătorilor din Transportul Aerian din Mol­dova se află Mihail Bradu, o per­soană cu o experienţă bogată în activitatea sindicală de profil de aproape 30 de ani, cu concursul nemijlocit al căruia s-a format şi s-a statornicit aviaţia civilă a Moldovei.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand