Membrii Comisiei de Tineret din cadrul CNSM au desfăşurat recent o acţiune de caritate pentru câteva familii defavorizate din raioanele Călăraşi, Criuleni şi din municipiul Chişinău. În ajun de nou an şcolar, copiii membrilor de sindicat au primit în dar ghiozdane, cărţi, rechizite şi dulciuri.
„La propunerea federaţiilor de ramură, au fost selectate trei familii în care cresc şi sunt educați câte trei sau patru copii. Familia din capitală este una monoparentală – o mamă care creşte singură trei băieţi. Am decis să fim alături de aceşti membri de sindicat şi de copiii lor, întrucât suntem la curent că pregătirea unui elev de un nou an şcolar înseamnă cheltuieli exorbitante, iar acolo unde sunt trei-patru copii, cheltuielile sunt şi mai mari”, a spus Gabriela Tricolici, membră a Comisiei de Tineret a CNSM şi specialist principal al Federaţiei Sindicatelor din domeniile Cooperaţiei de Consum, Comerţului şi Antreprenoriatului „Moldsindcoopcomerţ”.
Ghiozdanele le-au fost oferite copiilor de către CNSM, rechizitele vin din partea federaţiilor sindicale de branşă, iar dulciurile au fost procurate din banii câştigaţi în cadrul Campaniei „Dăruieşte un zâmbet, cumpără un mărţişor”, lansată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova în primăvara anului curent.
„Dorim ca această campanie să continue şi în anul viitor, pentru că există încă multe alte familii care au nevoie de sprijin şi ajutor. Îndemn tinerii să dea dovadă de empatie, să ajute familiile aflate în dificultate, pentru că nu se ştie cum este viaţa – mâine oricine dintre noi ar putea să ajungă în situaţii similare. Ceea ce oferim ni se întoarce, oferim bucurie – primim zâmbete în schimb”, a ţinut să menţioneze Gabriela Tricolici.
Copiii s-au arătat nespus de fericiţi să primească daruri în prag de nou an şcolar şi au promis că agendele lor vor fi pline doar de note de nouă şi zece.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare