3 December 2024
Chisinau
Social

Angelica CERVANIUC: „Prioritatea unui lider sindical este apărarea drepturilor membrilor de sindicat”

Loading
Social Angelica CERVANIUC: „Prioritatea unui lider sindical este apărarea drepturilor membrilor de sindicat”
Angelica CERVANIUC: „Prioritatea unui lider sindical este apărarea drepturilor membrilor de sindicat”
sindicate.md

Interviu cu Angelica Cervaniuc, președinta Organizației sindicale primare de la Întreprinderea Municipală „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din orașul Făleşti, reprezentantă a Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „Sindindcomservice”. Acesta a fost realizat în cadrul campaniei naționale „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, parte a unei serii de interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lideri de sindicat din mediul rural”.

– Doamnă Cervaniuc, când ați început activitatea în calitate de lider sindical și care este specificul întreprinderii la care lucrați?

– În anul 1984 mi-am început activita­tea la Întreprinderea Municipală „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din Fălești. O perioadă am fost plecată din țară, dar în anul 2010 am revenit la întreprindere, unde activez în ca­litate de șefă de subunitate, sectorul ame­najarea teritoriului. În cadrul întreprinderii activează 137 de persoane. Întreprinderea prestează populației servicii în ramura gos­podăriei comunale, cum ar fi alimentarea cu apă și canalizare, epurarea apelor rezi­duale, curățenie ș. a. Specificul activității noastre este că în munca desfășurată sunt antrenați preponderent bărbați. Cu toate acestea, la întreprindere activează 30 de femei, care asigură funcționarea mai mul­tor procese importante.

– Care sunt principiile după care vă ghidați în activitatea Dvs.?

– Din primele zile de activitate, am fost și sunt omul care caută și pune accent pe dreptate, astfel încât să fie respectate atât cerințele angajatorului, cât și drep­turile salariatului. O perioadă de timp am fost membră a Comitetului sindical, înaintată de la sectorul de amenajare, iar în anul 1996 am fost aleasă în calitate de președintă a acestei structuri, pentru două mandate. În 2010, am revenit în această funcție și le mulțumesc colegilor pentru susținere.

– Care ar fi, în opinia dvs., calitățile unui lider sindical?

– Pentru a fi un bun lider sindical, tre­buie să fii un om responsabil, să fii curajos. Trebuie să poți să argumentezi de ce este nevoie să întreprinzi o acțiune sau alta, de ce este nevoie să implementezi diverse inițiative și hotărâri. Să comunici eficient și să știi să conlucrezi cu diferite persoane și instituții pentru a apăra interesele celor care te-au ales. În același timp, trebuie să cunoști foarte bine prevederile legislației muncii și cum să negociezi cu angajato­rul.

– Cum se implică organizația sindi­cală în soluționarea problemelor so­cial-economice cu care se confruntă salariații, membrii de sindicat?

– Prioritatea unui lider sindical este apă­rarea drepturilor membrilor de sindicat. În acest sens, depunem toate eforturile la negocierea unor prevederi avantajoase pentru salariați în Contractul colectiv de muncă. În luna septembrie curent, actu­alul Contract colectiv de muncă expiră și lucrăm la un nou Contract, pe care urmea­ză să-l semnăm cu angajatorul. Principala cerință a salariaților, membri de sindicat, este majorarea salariului minim care as­tăzi este de doar 4000 de lei. Evident că acest salariu nu acoperă cheltuielile pe care trebuie să le suporte o familie. O altă solicitare a salariaților este introducerea tichetelor de masă.

sindicate.md

De asemenea, nego­ciem includerea unor zile adăugătoare la acordarea concediului de odihnă, in­clusiv pentru munca prestată în condiții nocive. Acum, însă, ne confruntăm cu o problemă foarte serioasă – îmbătrânirea cadrelor. Salariile oferite nu sunt atractive pentru tineri. Pentru a stimula tinerii, ne-am propus să negociem diferite facilități anume pentru tinerele familii – zile adă­ugătoare la concedii, facilități pentru ti­nerele mame, acordarea ajutoarelor ma­teriale pentru diferite necesități. Trebuie să mai menționez că pandemia a afectat foarte mult starea sănătății salariaților.  Suntem angajați într-o sferă de activitate unde este un contact intens cu populația și am avut foarte mulți salariați bolnavi de Covid-19, mulți dintre ei în stare gravă. În perioada pandemiei, șapte salariați au de­cedat din cauza acestei infecții.

– Care sunt principalele probleme cu care vă confruntați?

– Astăzi este foarte dificil să atragi ti­neri specialiști în sfera deservirii comuna­le. Activăm la o întreprindere care este la autogestiune, iar capacitățile întreprinde­rii sunt foarte limitate. Condițiile de mun­că sunt grele și chiar periculoase pentru sănătate. Vorbim despre activități care necesită multă muncă fizică – curățarea fântânilor și a sistemelor de canalizare, asigurarea curățeniei în oraș etc. Avem la întreprindere o lipsă foarte mare de cadre, atât calificate, cât și necalificate. În trecut, erau școli profesionale care pre­găteau specialiști pentru domeniul gos­podăriei comunale, acum ele nu mai sunt. Când se angajează un lucrător nou, acesta este instruit și pregătit, practic, de la zero. O altă problemă care frământă salariații, în special salariatele, este legată de vârsta de pensionare. Este o problemă foarte du­reroasă pentru femei, mai ales că în pre­zent condițiile de muncă la întreprindere sunt grele. Consider că autoritățile ar tre­bui să revizuiască legislația în acest sens. De asemenea, o altă problemă este le­gată de transportarea persoanelor care activează la întreprindere, dar trăiesc în localitățile din jurul orașului Fălești. Încercăm să introducem în Contratul co­lectiv de muncă posibilitatea de a asigura acești salariați cu transport. Noi simțim tot mai acut lipsa de cadre, iar pe vii­tor această problemă va fi și mai mare, dacă acum nu vor fi întreprinse acțiunile necesare.

– Cum sunt respectate drepturile fe­meilor în mediul rural?

– Drepturile femeile le cunosc. Infor­măm salariații în cadrul activităților pe care le desfășurăm. Nu avem probleme legate de cazuri de violență sau abuzuri împotriva femeilor. Salarizarea angajaților de la întreprinderea noastră nu are legă­tură cu discriminarea pe criterii de gen, nu avem astfel de manifestări. Discriminarea este legată de ceea ce se întâmplă în afa­ra activității profesionale – femeile au mai multe poveri pe umerii lor, legate de grija de gospodărie, de soluționarea probleme­lor de familie.

– Ce acțiuni sunt necesare pentru a dezvolta organizațiile sindicale pri­mare?

– Când vorbim despre această proble­mă, trebuie să avem în prim-plan atrage­rea tinerilor în sindicate. Tinerii sunt cei care vin cu idei noi, ei au alte nevoi, sunt cei care pot aduce un nou suflu în sindica­te. Este important să fie depuse mai multe eforturi în ceea ce privește atragerea tine­rilor în sindicate. De asemenea, este im­portant să-i informăm pe salariați despre drepturile pe care le au și care este rolul sindicatelor. În acest sens, ne oferă suport substanțial Federația Sindicatelor Lucră­torilor din Sfera Deservirii Sociale și Pro­ducerii de Mărfuri „Sindindcomservice”, care ne susține în demersurile noastre. Apreciem eforturile legate de negocierea și încheierea Convenției colective la nivel de ramură. Este important să fim uniți. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom fi mai bine auziți.

– Ce mesaj aveți pentru femeile sin­dicaliste?

– Le doresc femeilor sindicaliste mult curaj și sănătate. Să se bucure de sus-ținerea membrilor de sindicat și să aibă în vedere faptul că toți membrii de sindi­cat sunt egali și toți trebuie să se bucure de drepturi egale. Doresc tuturor pace pe pământ.

– Vă mulțumim pentru interviu și vă urăm succes!

 

Interviu realizat de Ion SCLIFOS

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand