4 December 2024
Chisinau
Без рубрики

Angajaţii mai multor instituţii de stat nu şi-au ridicat salariile de câteva luni de zile

Loading
Без рубрики Angajaţii mai multor instituţii de stat nu şi-au ridicat salariile de câteva luni de zile
Angajaţii mai multor instituţii de stat nu şi-au ridicat salariile de câteva luni de zile

angajati-intreprinderi-de-stat

 

Muncesc, dar fără să fie remuneraţi lunar şi nici nu ştiu când vor primi vreun ban. Este vorba despre zeci de angajaţi de la Calea Ferată, care au ieşit recent în stradă, nemulţu­miţi că nu şi-au primit salariile de aproape patru luni. ,,Din februarie nu am văzut nici un bănuţ. Din ce să-mi cresc şi hrănesc copiii? Ni­meni nu ne spune nimic, dar la lu­cru trebuie să ieşim. Nu avem cu ce trăi. Dacă aş fi avut şi eu un salariu ca al lor, de câteva zeci de mii de lei, îmi ajungea, dar aşa… Ce fac eu cu un salariu de 1300 de lei, pe care nici pe acela nu-l primesc la timp”, ne spune revoltat unul dintre anga­jaţii Căilor Ferate, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

 

În căutare de soluţii

 

Sunt în căutare de soluţii şi încearcă să gă­sească limbaj comun cu autorităţile pentru a soluţiona problema, susţine Petru Cerneţchi, vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale a Fero­viarilor din Moldova.

„De anul trecut tot facem demersuri. Am constituit şi o comisie de conciliere. Avem şi un acord semnat între administraţie şi sindi­cate, prin care prima se obliga să achite toate restanţele salariale. Uite că expiră termenul acestui acord şi aceştia nu şi-au mai îndepli­nit obligaţiile. Urmează acum să ne întâlnim cu administraţia şi să vedem cum procedăm mai departe. Încercăm să găsim limbaj co­mun ca să soluţionăm problema pe care o au angajaţii. Sigur, înţelegem şi motivul neachi­tării. Economia se duce de râpă, stagnează, nu avem mărfuri, nu avem ce transporta şi, dacă nu transportăm nimic, nu câştigăm”, a spus Petru Cerneţchi.

Pe de altă parte, administraţia CFM susţi­ne că, din luna august 2015, de când a preluat conducerea întreprinderii, nu există restanţe salariale.

 

Datorii moştenite

 

„Restanțele salariale sunt „moștenite”. Cu toate acestea, actuala conducere depune eforturi majore pentru a remedia situația în cel mai scurt timp posibil, mai ales în contex­tul în care volumul tranzitului de mărfuri a scăzut drastic față de anii precedenți (situație cauzată și de evenimentele din țara vecină, Ucraina).

Este necesar să menționăm că administra-ția organizează cu regularitate întrevederi cu reprezentanții sindicatelor, pentru a găsi soluții viabile. Pentru a soluționa criza cu care se confruntă astăzi întreprinderea, directorul general efectuează, pe lângă alte activități de zi cu zi, numeroase vizite și întrevederi peste hotarele țării, cu scopul de a atrage diverși agenți economici pentru a beneficia de ser­viciile oferite de CFM, mai ales prin tranzitul de mărfuri pe liniile de cale ferată din Repu­blica Moldova. Adoptarea unor noi strategii de management care ar eficientiza activita­tea CFM reprezintă un alt factor important pentru stabilizarea situației economice a întreprinderii, lucru pus în aplicare de actu­ala conducere. Administrația CFM speră că, odată cu începerea sezonului de recoltare a cerealelor, solicitările serviciului de trans­port mărfuri vor crește”, a spus pentru „Vo­cea poporului” Eliza Botnari, șefa serviciului de presă al CFM.

Întreprinderea Calea Ferată are peste zece mii de angajaţi. Anterior, pentru a reduce din cheltuieli, peste cinci mii dintre aceştia au fost 

trimişi în şomaj tehnic.

 

Restanţe şi la Portul Fluvial Ungheni şi Giurgiuleşti

 

O situaţie critică se atestă şi la Portul Internațional liber Giurgiuleşti, dar şi la por­tul fluvial Ungheni, unde angajaţii nu şi-au ridicat salariile de mai bine de trei luni. Aceş­tia au semnat mai multe petiţii, şi pe adresa Guvernului, a Ministerului Mediului şi cel al Transporturilor şi Infrastructurii Drumu­rilor, dar, deocamdată, problema le rămâne nesoluţionată.

,,Portul Fluvial Ungheni se află într-o si­tuaţie financiară dezastruoasă, iar datoriile salariale pentru muncitorii de aici se ridică la suma de 773.635 de lei. Criza financiară de­vine şi mai profundă. Din partea comitetului sindical, am făcut mai multe demersuri, peti­ţii la adresa instituţiilor de stat responsabile în domeniu, dar nici un rezultat”, ne-a spus Gheorghe Babiuc, preşedintele comitetului sindical de la Î.S. „Portul Fluvial Ungheni”.

La rândul său, conducerea portului dă vina pe lipsa încasărilor, după ce una dintre cele mai profitabile activităţi în albia râului Prut a fost interzisă de Ministerul Mediului. Autorităţile susţin că extragerea prundişului şi a nisipului este ilegală, deoarece creează prejudicii considerabile mediului şi bioceno­zei cursurilor de apă, care se recuperează di­ficil, în timp îndelungat sau chiar deloc.

Pe de altă parte, angajaţii de aici se în­treabă care este cauza că ei nu pot activa şi efectua lucrări de menţinere a adâncimilor pe râurile Nistru şi Prut în acvatoriul debar­caderelor şi Portului Giurgiuleşti care îi apar­ţine, în timp ce aceste lucrări le efectuează o firmă străină.

Solicitat de „Vocea poporului” să comen­teze nemulţumirea angajaţilor, şeful Direc­ţiei Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Igor Zaharia, a spus că, atunci când au preluat compania, aceasta avea datorii istorice, conturile blocate şi că totul s-a în­tâmplat din cauza conducerii defectuoase de până acum a portului.

„Dacă, la început, angajații portului aveau restanțe de câte cinci luni la ridicarea lefu­rilor, acum am reușit să reducem acest ter­men până la trei luni. Deja am găsit soluții cum vor fi achitate datoriile istorice, trebuie doar să avem puțina răbdare. În prezent, se depun eforturi pentru lichidarea restanțelor salariale față de angajații Î.S. „Portul Fluvi­al Ungheni”. Mijloacele financiare necesare vor fi acumulate de la prestarea serviciilor în Portul de pasageri Giurgiulești și prin recu­perarea mijloacelor financiare de la agenții economici – debitori ai portului. Se progno­zează ca până la sfârșitul lunii iulie să fie li­chidate datoriile la plata salariilor”, ne-a spus Igor Zaharia.

 

Drumarii – fără datorii la plata salariilor

 

Acum câteva luni, şi drumarii din Repu­blica Moldova se aflau într-o situaţie simila­ră. Atunci, Consiliul Federaţiei Sindicatelor Transporturilor şi Drumarilor din Moldova (FSTD) s-a arătat deranjat de acest fapt şi a cerut remedierea situaţiei. ,,Aici, situaţia s-a normalizat. Nu avem sesizări că s-ar re­ţine salariul”, susţine preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor şi Drumari­lor, Boris Rojnevschi. Restanţele la salarii au ajuns, la începutul lunii aprilie anul curent, la 130 mln. 292 de mii de lei, acumulate de 193 de unităţi pentru 18.191 de salariaţi. Astfel, cele mai multe dintre acestea – 63 mln. 844,1 mii de lei, sunt în ramurile transport şi depo­zitare, dintre care aproape 60 mln. 533,3 mii de lei restanţe acumulate de către ÎS ,,Calea Ferată din Moldova”. În agricultură, silvicul­tură şi pescuit sunt datorii de 17 mln. 745,7 mii de lei, în industria prelucrătoare 23 mln. 610,2 mii de lei, în construcţie – 6 mln. 884 de mii de lei, în distribuţia apei, salubritate – 5 mln. 827,6 mii de lei.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
2
Comentează
  • veaceslav
    06.07.2016

    aoleu… pai, din februarie, sunt deja 4 luni… de ce nu au apelat direct la prim ministru? – prin linia fierbinte pe care a lansat-o…

Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand