4 December 2024
Chisinau
Social

Ana Selina: „Nu vom admite concedierea persoanelor în etate”

Loading
Social Ana Selina: „Nu vom admite concedierea persoanelor în etate”

În rândurile conducătorilor din admi­nistraţia publică şi în unităţile social-economice, numărul bărbaţilor este de 1,5 ori mai mare în comparaţie cu cel al femeilor. Totodată, în rândul specialiştilor cu un nivel superior de calificare, femeile constituie 64,4%, în comparaţie cu 35,6% bărbaţi. Date în acest sens a prezentat recent Ludmi­la Munteanu, preşedinta Comitetului pentru Femei din cadrul Federaţiei „Sindindcomservice”, în cadrul unui seminar la care au participat sindica­liste din ramură.

sindcomservice

Potrivit datelor prezentate, femeile muncesc mai mult în învăţământ (25%), agricultură (19,7%), în sănătate şi asigurare socială (14,8%), în industria de prelucrare (14,6%) şi în comerţ (5,4%).

„CNSM acordă o deosebită atenţie in­struirii şi promovării femeilor la posturi de conducere. În  anul 2016, au fost instruite peste 5600 de femei, şi-au ridicat califica­rea  4200 de femei, iar 186 de femei se află la conducerea unor întreprinderi”, a subli­niat Ludmila Munteanu.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand