22 iulie 2024
Chisinau
Dialoguri

Alexei Buzu: „Nu putem tolera situația în care peste 20 la sută din copii trăiesc în sărăcie”

Loading
Dialoguri Alexei Buzu: „Nu putem tolera situația în care peste 20 la sută din copii trăiesc în sărăcie”
Alexei Buzu: „Nu putem tolera situația în care peste 20 la sută din copii trăiesc în sărăcie”
gov.md

Promovarea dreptului la muncă în condiții decente, demne de un stat european, solidaritate, dezvoltarea și consolidarea politicilor privind egalita­tea de gen în Republica Moldova sunt doar câteva dintre prioritățile pe care și le-a setat noul ministrul al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Noul ministru are 39 de ani şi a fost directo­rul unui ONG specializat pe dezvoltarea şi consolidarea politicilor privind egali­tatea de gen în Republica Moldova. La început de cale la minister, ziarul „Vo­cea poporului” i-a solicitat un interviu.

– Domnule Buzu, ați reușit să faceți cunoștință cu echipa ministerului? Ce vă propuneți la început de mandat?

– Am făcut deja cunoștință cu o parte din echipă. Cât privește prioritățile, încă încerc să le clarific, dar în mare parte sunt aceleași pe care și le-a setat și fostul ministru Mar­cel Spatari: să avem o Moldovă fără mari discrepanțe între diferite grupuri sociale, mai incluzivă și mai solidară. Asta înseamnă să protejăm pensionarii, familiile vulnerabi­le, să ajutăm copiii, să promovăm egalitatea de gen, să ajutăm la integrarea persoanelor cu dizabilități. Toate politicile clasice ale mi­nisterului nostru.

– În mod prioritar, ce ați dori să schimbați acum?

– Aș vrea în primul rând să consolidez echipa, pentru că este încă în proces de formare. Dorim să inițiem un proces mai ambițios de digitalizare. În gestiunea minis­terului să existe mai multe baze de date și cred că trebuie să găsim o metodă ca să le administrăm mult mai eficient, să putem să depistăm mai multe greșeli de sistem, frau­de, ineficiență. Pe asta ne propunem să pu­nem accent în acest an.

– Aveți și un plan bine stabilit privind politicile sociale? Mă refer la ajutorul pentru perioada rece a anului, pentru șomeri, tineri, mămici, copii?

– Cu siguranță. La sfârșitul anului a fost aprobat un pachet de legi cu privire la re­formarea și eficientizarea Inspectoratului de Stat al Muncii. În acest an ne propunem să construim o instituție veridică, eficien­tă și integră în acest sens. Vom încerca să eficientizăm și programele active ale forței de muncă, să ajutăm tinerii, persoanele cu dizabilități să-și găsească un loc de mun­că pe care și-l doresc. Urmează să venim cu un pachet de măsuri pentru a consoli­da capacitățile instituționale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Vrem să-i ajutăm să-și dezvolte capacitățile, să conlucreze mult mai eficient cu sectorul privat, să înțeleagă care sunt nevoile lor în materie de personal, dacă caută anumite persoane cu anumite calificări și cum servi­ciile pe care le administrează  pot să vină în sprijinul agenților economici în acest sens. Ne propunem și o reformă a sistemului de asistență socială. Vrem să îmbunătățim ac­tivitatea asistenților sociali, a serviciilor sociale, accesul persoanelor și familiilor vulnerabile la aceste servicii. Vrem să îmbunătățim calitatea lor, ca acestea să poată să se centreze mult mai adecvat  pe nevoile be­neficiarilor. De asemenea, ne dorim să ve­nim cu un pachet de măsuri menit să reducă sărăcia în rândul copiilor. Nu putem tolera situația în care peste 20 la sută dintre co­piii Republicii Moldova trăiesc în sărăcie. Trebuie să avem un sistem mult mai bine țintit să identifice acești copii și să-i ajute, pentru că aceasta este o investiție în viitorul nostru, al Republicii Moldova.  Cu siguranță, în scurt timp vom aproba și un nou program pentru asigurarea egalității între bărbați și femei, un program privind violența asu­pra femeilor etc. Agenda este destul de ambițioasă și largă. Asta este natura minis­terului nostru.

– Predecesorul dvs., Marcel Spatari, a avut o relație de colaborare bună cu sindicatele. Veți continua în același sens?

– Dialogul social este prioritar pentru succesul ministerului. În 2022, echipa a re­pornit acest format, dialogul tripartit, noi urmează să-l îmbunătățim, să fie unul mai dinamic și mai ambițios, pentru că urmea­ză să implementăm mai multe acțiuni în sprijinul angajatorului și al angajaților. Doar cu o participare plenară și cu încredereîntre minister, sindicate și patronate putem reuși.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand