![Ziua internaţională a copiilor străzii copii-strazii](http://vocea.md/wp-content/uploads/2014/03/copii-strazii.jpg)
Foto; romanialibera.ro
Ziua internaţională a copiilor străzii este marcată anual pe 21 martie. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în ultimii ani, în ţara noastră este folosită doar noţiunea de copii aflaţi în situaţie de risc. Problema respectivă este gestionată de autorităţile publice locale, iar unele competenţe revin şi inspectoratelor de poliţie. În acelaşi timp, la nivel central nu sunt colectate şi sistematizate date în acest sens.
Rodica Moraru, şefa Secţiei asistenţă socială pentru copii a ministerului sus-menţionat, a precizat pentru „Vocea poporului” că, în ţara noastră, fenomenul copiilor străzii a fost foarte răspândit în anii ”90 ai secolului trecut. Problema a existat doar o perioadă scurtă, iar acum ea este cunoscută sub forma copiilor aflaţi în situaţie de risc, care practică, de obicei, vagabondajul sau cerşitul.
Evidenţa acestora este ținută de autorităţile locale şi, nu în ultimul rând, competenţe în acest domeniu au şi inspectoratele de poliţie. Municipiul Chişinău este cel mai atractiv pentru copiii şi familiile afectate de problema în cauză. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei nu sistematizează şi nu colectează date în acest sens de la autorităţile publice locale, a afirmat Rodica Moraru.
Şefa Serviciului monitorizare, sinteză şi strategii al Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului din capitală, Liliana Balan, a comunicat că, în ultimii ani, problema copiilor aflaţi în situaţie de risc nu a fost una gravă. În ultimul timp, însă, aceasta s-a acutizat uşor, în comparaţie cu anul 2013.
În seama autorităților locale și a sectoriștilor
Liliana Balan a precizat că în capitală nu au fost planificate activităţi consacrate Zilei internaţionale a copiilor străzii, ci sunt desfăşurate doar cele pe bază permanentă. Printre ele se numără efectuarea de razii prin oraş pentru depistarea copiilor în situaţie de risc, asistenţa acordată de lucrătorii sociali copiilor şi familiilor în dificultate, descinderile la faţa locului în cazul unor sesizări din partea cetățenilor.
La acestea se mai adaugă activităţile din cadrul centrelor comunitare de zi pentru copii şi tineri, în evidenţa cărora se află în prezent 3845 de familii cu 6784 de copii.
Sursa citată a adăugat că majoritatea copiilor care sunt depistaţi în timp ce cerşesc în stradă pe teritoriul municipiului Chişinău provin din raioane. Ei vin cu părinţii sau sunt aduşi de altcineva, iar specialiştii din capitală anunţă asistentul social din localitatea de baştină a acestora, care gestionează mai departe problema.
Un raport privind activitatea Direcţiei municipale Chişinău pentru protecţia drepturilor copilului arată că în 2013 s-au aflat în evidenţa autorităţilor aproape 4600 de familii cu peste 7800 de copii. Totodată, au fost înregistrate 200 de cazuri de prevenire a separării copilului de familie, iar 256 – de reintegrare în familii biologice sau extinse.
În 2013, sistemul municipal de protecţie a copilului a fost extins prin instituirea unui nou serviciu de asistent personal, majorarea de la 27 până la 32 a numărului de servicii de asistenţă parentală profesionistă şi preluarea serviciului „Echipa mobilă”.
Conform datelor prezentate de Serviciul siguranţa copiilor al inspectoratelor de poliţie de sector, pe parcursul anului 2013, în municipiul Chişinău au fost înregistrate 257 de infracţiuni comise de minori sau cu participarea lor. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, numărul acestora a înregistrat o creştere cu aproape 12 la sută.