20 November 2024
Chisinau
Oficial

Activitatea sindicatelor din Bulgaria, un model demn de urmat

Loading
Oficial Activitatea sindicatelor din Bulgaria, un model demn de urmat
Activitatea sindicatelor din Bulgaria, un model demn de urmat
knsb-bg.org

Igor Zubcu, președintele Confederației Naționale a Sin­dicatelor din Moldova (CNSM), a participat, în perioada 9-11 mai, la Congresul IX al Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria. Domnia sa ne-a relevat despre unele aspecte demne de reținut.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor bulgare și străine, precum și ai confederațiilor sindicale din 23 de țări.

Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria a deve­nit cea mai reformată uniune sindicală a Europei democratice, a declarat președintele acesteia, Plamen Dimitrov, la deschide­rea congresului. El a subliniat că aceștia lucrează pentru a con­solida dialogul cu guvernul. Dimitrov și-a exprimat îngrijorarea că Planul de redresare și reziliență a fost revizuit fără un dialog aprofundat și că observațiile întreprinderilor și ale sindicatelor au rămas fără consecințe.

De asemenea, sindicatele bulgare vor insista asupra refor­melor în sistemul fiscal, urmărind introducerea unui minim ne­impozabil egal cu salariul minim, impozitul pe venit de 15% și reducerea TVA la 15%.

Guvernul Bulgariei lucrează la un pachet de măsuri pentru a depăși efectele inflației și ale crizei războiului din Ucraina asupra cetățenilor și angajatorilor, a declarat ministrul Muncii și Politicii Sociale, Georgi Gokov.

El a subliniat că măsurile vor fi coordonate cu partenerii soci­ali și cu structurile societății civile. În temeiul unui acord de ma­nagement, Ministerul Muncii și Politicii Sociale a luat măsuri care limitează deja fenomenul „muncitorilor săraci”. Un punct cheie este legarea beneficiilor sociale de pragul sărăciei, actualizarea salariului minim fiind pe ordinea de zi, precum și legarea mări­mii acestuia în viitor cu veniturile și economia țării, a adăugat Gokov.

În cadrul lucrărilor congresului, oaspeții internaționali au fost invitați să participe la un forum internațional cu tematica Legislația europeană privind salariile minime adecvate și condiții de muncă transparente. Lucrările acestui forum au fost deschise de către Plamen Dimitrov și cu participarea lui Sharan Barrow, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC).

La primul panel din cadrul forumului s-a discutat despre di­rectiva Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime adecvate în UE. Și panelul nr. 2 a fost dedicat directivei UE privind condițiile de muncă transparente și previzibile, prin transpunerea acestora în legislația națională a Bulgariei.

Dimitrov a subliniat că principala provocare, în afară de război, pentru Bulgaria și regiune este transformarea verde și digitală.

Președinte CNSM a rostit un discurs în care a transmis din partea tuturor colegilor din Republica Moldova sprijinul și înalta apreciere pentru munca pe care o depun sindicaliștii din Bulgaria pentru promovarea și apărarea drepturilor și intereselor mem­brilor de sindicat.

„Consider că asigurarea muncii decente pentru membrii de sindicat este o misiune strategică pentru sindicate și ar trebui să fie considerată prioritară în orice țară, iar autoritățile ar trebui să depună eforturi pentru menținerea unui dialog social eficient cu sindicatele și cu reprezentanții angajatorilor”, a relevat Igor Zubcu în discursul său.

„La lucrările congresului s-a pus un accent deosebit pe su­biectul privind tranziția la economia verde. Toți conștientizează că emisiile de carbon care dăunează mult ecologiei trebuie con­trolate, chiar stopate, unde e posibil, însă este nevoie de a iden­tifica soluții, iar acestea pot fi identificate prin negocieri cu sindi­catele. E posibil ca mulți salariați să rămână fără locuri de muncă. Mișcarea sindicală se confruntă cu noi forme de muncă și este nevoie de a sindicaliza și a proteja acei salariați care prestează forme netradiționale de muncă”, a declarat Igor Zubcu pentru „Vocea poporului”.

Mai menționăm că delegații celui de-al 9-lea congres l-au reales în calitate de președinte al Confederației Sindicatelor Independente din Bulgaria pe Plamen Dimitrov, pentru un nou mandat de cinci ani.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand