Accidentele de muncă, anunţate frecvent cu întârziere

Aproape un sfert din accidentele de muncă înregistrate la unităţile economice din ţara noastră sunt anunţate cu întârziere, arată statisticile oficiale. Potrivit şefului Inspec­toratului Muncii al Sindicatelor, Andrei Adam, acest lucru face dificilă sau chiar im­posibilă cercetarea circumstanțelor și a cauzelor din care au fost accidentaţi salariaţii, precum şi asigurarea drepturilor şi intereselor acestora.

 

 

Din tăinuirea accidentelor au de câştigat doar angajatorii, care sunt obligaţi prin lege să achite primele 21 de zile de concediu medical, dacă se fac vinovaţi de pierderea temporară a capacităţii de muncă, iar în cazurile soldate cu decesul salariaţilor – să plă­tească familiilor compensaţii. De multe ori însă chiar salariaţii sunt cei care nu anunţă la timp produ­cerea accidentelor, de teamă că angajatorul nu le va plăti conce­diul medical.

Statul garantează achitarea acestor plăţi, indiferent dacă an­gajaţii se aleg cu traumatisme în timpul aflării la serviciu sau în afara lui, a precizat Andrei Adam.

 

Riscurile sunt şi de altă natură

 

Dacă, la momentul producerii accidentului, salariatul are senza­ţia că a fost rănit uşor şi speră că i se va restabili capacitatea de mun­că, consecinţele sunt totuşi greu de prognozat, susţine expertul. Există suficiente exemple când peste o perioadă de timp starea de sănătate a acestor persoane se agravează şi accidentul soldat cu incapacitate temporară de mun­că se transformă în unul grav, cu pierderea totală a capacității de muncă şi chiar cu decesul anga­jatului.

 

După jumătate de an, circumstanțele și probele pot să dispară

 

 

În primul rând, din cauza că nu au fost informate organele de cer­cetare a accidentului de muncă şi acesta nu este documentat, anga­jatului nu îi este plătită indemni­zaţia unică și alte plăți compensa­torii. Dacă îşi pierde capacitatea de muncă şi trebuie să-i fie acor­dat grad de invaliditate, el riscă să fie concediat sau pensionat…

 

Garanţii pentru victim

 

Persoanele care au suportat traumatisme la serviciu benefi­ciază de o pensie mai înaltă, iar în momentul în care solicită să-i fie acordat acest drept, trebuie să dispună de dovezi clare. În cazul în care nu a fost cercetat acciden­tul şi nu există documente de con­firmare, salariatul nu mai poate pretinde la oferirea acestor plăţi.

În acelaşi timp, salariaţii care îşi pierd parţial capacitatea de muncă în urma unor accidente ce au fost cercetate şi documentate, pot fi asiguraţi de către angajatori cu un loc de lucru mai puţin solici­tant sub aspect fizic sau intelectu­al, cu un regim redus al timpului de muncă. Totodată, în cazul în care noua funcţie este mai puţin plătită, angajatul poate să solicite şi să obţină ca salariul să rămână la acelaşi nivel.

Mai mult, în cazul reducerii statelor de personal, cei care au suferit în urma accidentelor de muncă au prioritate în a-şi păstra serviciul.

 

Accidente tăinuite de teama angajatorului

 

De multe ori, salariaţii nu anunţă accidentele de muncă şi din teamă că angajatorii le vor crea tot felul de probleme şi ar putea chiar să-i concedieze. În realitate însă, dacă accidentul nu a fost documentat, angajatorul poate să-l disponibilizeze ulterior sub diferite pretexte pe cel care a fost victimă a accidentului, iar în astfel de situaţie, salariatul nu-şi mai poate apăra interesele.

Conform Regulamentului de cercetare a accidentelor de mun­că, conducătorul unităţii în care au avut loc astfel de cazuri este obligat să anunțe imediat In­spectoratul de Stat al Muncii şi Casa Naţională de Asigurări So­ciale.

Dacă la întreprindere există sindicat, atunci această informa­ţie trebuie să fie adusă şi la cunoş­tinţa structurii de ramură a orga­nizaţiei respective.

De asemenea, angajatorul va menţine neschimbată situaţia re­ală în care s-a produs accidentul, până la primirea acordului per­soanelor care cercetează circum­stanţele producerii accidentului. Excepţie fac doar situaţiile când acest lucru poate duce la noi acci­dente, de exemplu, în cazul unor scurgeri de gaz. Intervenţia tre­buie să fie însă minimă.

În majoritatea cazurilor, anun-țarea cu întârziere a accidentelor de muncă face dificilă stabilirea circumstanţelor în care s-au pro­dus acestea. Evident că angaja­torul are tendinţa de a ascunde unele dovezi pentru a-şi proteja interesele.

Recent, un salariat de la o în­treprindere din capitală, care a suferit anterior un accident de muncă, a solicitat să-i fie stabi­lită pensia de vârstă şi a aflat că cei care au suferit traumatisme la locul de lucru primesc un adaos la pensie. Deoarece este membru de sindicat, el a depus cerere ca acci­dentul respectiv să fie cercetat.

Conform aceluiaşi regulament, accidentele soldate cu incapacita­te temporară de muncă pot fi cer­cetate şi de către o comisie creată în cadrul aceleiaşi întreprinderi. De multe ori, aceasta nu dispu­ne de specialiştii necesari şi este solicitat suportul experţilor de la sindicate.

Totodată, accidentele de mun­că grave şi cele soldate cu decese sunt cercetate doar de către in­spectorii de stat ai muncii, iar cei ai sindicatelor pot participa în acest proces dacă salariatul este membru de sindicat.

 

Cine îşi asumă vina

 

 

„În procesul de cercetare a ac­cidentelor de muncă, ne străduim să apărăm drepturile salariaţilor, dar şi să fim obiectivi şi să nu tăinuim nici circumstanţele care pun în defavoare cealaltă parte. Trebuie să recunoaştem că sunt puține cazuri de accidentare când vina revine sută la sută angaja­torului. De cele mai multe ori, există omisiuni şi dintr-o parte, şi din cealaltă”, a apreciat Andrei Adam. Însă, cel mai des, comi­siile de cercetare a accidentelor de muncă din cadrul întreprin­derilor pun responsabilitatea de urmările accidentelor pe umerii accidentaților. Totodată, repre­zentanţii sindicatelor au solicitat de nenumărate ori ca pedepsele pentru comunicarea cu întârziere a accidentelor de muncă să fie în­ăsprite, dar penalităţile sunt încă insuficiente. Acum, regulamentul respectiv este în proces de reexa­minare şi se aşteaptă ca în redac­ţie nouă să includă şi unele prac­tici din ţările europene cu mai multă experienţă în domeniu.

 

Prevenirea accidentelor de muncă

 

În prezent, conceptul de secu­ritate şi sănătate în muncă pune accentul pe prevenirea acestor situaţii, informarea părţilor in­teresate, dar nu pe înlăturarea consecinţelor. „Prin intermediul organizaţiilor sindicale, ne stră­duim să depistăm situaţiile care prezintă risc de accidentare a sa­lariaţilor, pentru a fi întreprinse măsuri de prevenire”, a accentuat Andrei Adam.

Totodată, membrii de sindicat sunt informaţi că viaţa şi sănăta­tea lor depinde în mare măsură şi de ei înşişi. În cazul în care sesi­zează un risc de accidentare, ei au dreptul, conform legislaţiei, să-şi sisteze activitatea şi să solicite re­medierea acestor circumstanţe. La rândul său, angajatorul nu are nici un drept să sancţioneze lu­crătorii care încearcă să se prote­jeze astfel. Puţini dintre salariaţi cunosc acest lucru şi este necesar ca ei să fie informaţi, a conchis şeful Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.

Conform datelor Inspectoratu­lui de Stat al Muncii, pe parcursul anului 2013, acestei instituţii i-au fost comunicate 445 de accidente în care au fost implicaţi salariaţi, inclusiv 10 produse în anii prece­denţi. Dintre acestea, 191 au fost cercetate de inspectorii muncii, iar 254 – de comisiile de speciali­tate din cadrul unităţilor econo­mice.

Astfel, 112 dintre cazurile cerce­tate de inspectori au fost califica­te ca accidente de muncă, inclusiv 74 grave şi 38 – soldate cu decesul unor lucrători. În urma acestor incidente, au fost accidentați 129 de salariaţi, iar 40 au decedat.

Cel mai frecvent, accidentele s-au produs din cauza încălcării normelor de securitate şi sănătate în muncă, dar şi din pricina sarci­nii de muncă inadecvate.

În acelaşi timp, la Inspecto­ratul Muncii al Sindicatelor au parvenit 179 de înştiinţări despre accidentarea salariaţilor, inclusiv a 73 de membri de sindicat. În 14 dintre aceste cazuri au decedat 15 angajaţi, iar în alte 33 au fost accidentaţi grav 38 de lucrători.